Ca să pătrunzi tainicul labirint de simboluri şi să poţi
potrivi câteva vorbe despre compoziţiile cromatice ale lui Mihai Chiuaru, ai
nevoie de multe zile şi nopţi, căci spiritul său liber, aflat mereu în febra
unor căutări ale armoniei, ale esenţei estetice, ale spectacularului,
transfigurează realitatea într-un univers halucinant, din care transpar
fascicole de nostalgie după gestul nesigur, dar pur, al primului om care a imortalizat o imagine pe
pereţii peşterilor de la Altamira sau Lascaux.
Cu un soi de înţelepciune anahoretică, Chiuaru susţine un
discurs grafic matur, cu multe înţelesuri posibile, din care transpar reminiscenţe
din simbolistica religioasă ale miilor de icoane pe care le-a pictat în
biserici.
Nestăpânit,
ca şi cum ar vrea să pună într-o singură trăsătură toate obsesiile, tristeţile
şi angoasele care-i populează fiinţa, artistul crează personajele diforme,
sparte, mototolite, cioburi rămase dintr-o convieţuire agresivă cu cotidianul,
un mod de a protesta împotriva neantizării în care ne forţează să supravieţuim
contractul social.
Geo Popa a pus la cale, numai el ştie cum, o
sărbătoare-avanpremieră la ceea ce va să fie aniversarea a 25 de ani de la
întemeierea Centrului Apostu, devenit, în cursul anilor, cel mai important
reper cultural al Bacăului. Sărbători în sărbătoare sunt toate momentele de
delectare spirituală la care asistăm în această seară.
Dar, pentru Mihai Chiuaru, evenimentul serii îl
constituie lansarea albumului care-i prezintă o parte din operă. În condiţii
grafice excelente, aşa cum ne-au obişnuit şi celelalte apariţii editate de
Centrul Apostu, dedicate lui Dany Madlen Zărnescu, George Zărnescu, Florentina
Voichi, Aurel Vlad, Mircea Roman, Ion Lazăr, albumul PICTURĂ – OBIECT - INSTALAŢIE,
nu face rabat de la calitatea reproducerilor şi, cu atât mai puţin de la
profunzimea comentariilor pe care le susţin vârfuri ale criticii plastice Mihai
Drişcu, Adrian Silvan Ionescu, Corneliu Antim, Alexandra Titu, Constantin Prut,
Valentin Ciucă, Adrian Guţă.
Cele peste 100 de pagini aranjate de Anca Mihăilă şi de
Mari Bucur, conţin un generos număr de imagini, majoritatea dintre ele
aflându-se pe simezele care ne înconjură ca un zid al armoniei cromatice şi al
ineditului compoziţional.
Răsfoind şi meditând asupra acesui album, vom regăsi
acasă, în tihnă, riposta lui Chiuaru faţă de agresiunea cotidiană şi neliniştea
cu care caută pe cineva să-i dea şi să-i facă dreptate. Căci el e un copac fără
pădure şi pare să fie împotriva tuturor. Dar are dreptatea lui pe care şi-o
afirmă nonşalant, candid, aidoma unui Don Qujote coborât din turla bisericii
unde tocmai a pus ultima tuşă de culoare pe măreţul Pantocrator.
Cadoul pe care Mihai Chiuaru îl primeşte astăzi din
partea Centrului Apostu este încă o recunoaştere a valorii sale artistice,
ajunsă la maturitate de expresie, dar
care păstrează din fericire, poate chiar mai mult decât în alte perioade de
creaţie ale pictorului, caracterul primordial ludic şi luminos şi, în acelaşi
timp, temperamental al tumultuosului Mihai Chiuaru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu