Val Mănescu este bine şi nu-l doare nimic! Gâlceava sufletului cu trupul
Patruzeci şi ceva de poeme am numărat în Cuprinsul noului volum apărut la Editura BABEL, din Bacău, semnat de Val Mănescu. „totul e bine şi nimic nu m-a durut” este „starea civilă” poetică, este asigurarea de viaţă a poetului, plătită abia cu ultimul vers din poezia „Gând despre moarte la trei şi cinci dimineaţa”, de la pagina 84.
De de la primul vers, din prima poezie: „Mai scrii bătrâne mă întreabă/ unul din nebunii cartierului alt poet de pe vremuri/ Mai scriu prietene mai scriu chiar dacă par învins…” şi până la ultimele: „Fără nimic am venit în oraşul acesta croncănitor/ Cu o valiză goală//…o valiză golită de plecări fără ţintă/ în aşteptarea unui alt capitol”, volumul este o permanentă gâlceavă a sufletului cu trupul, afirmaţie preluată din spusele poetului, eseistului, criticului Emil Nicolae, care şi-a onorat invitaţia de vorbi despre carte şi poet, cu ocazia lansării, de la Biblioteca Judeţeană, dintr-o vineri, de 3 noiembrie.
Tot la 10 ani, Val Mănescu ne invita la câte o lansare, avea ritmul lui, când brusc a încălcat regula, înjumătăţind timpul la apariţia următorului volum, însă preţul a fost plătit scump: „a uitat” să vină la propria lansare!, episod năstruşnic, neegalat până acum. De apariţia volumului „totul e bine şi nimic nu m-a durut” am auzit şi am citit pe facebook. Bucuros că i-a apărut semnalul din tipografie, împreună cu Adrian Jicu, directorul Bibliotecii „Costache Sturdza” şi Ionel Rusei, directorul Editurii BABEL, a dat veste de lansare. Pe afiş, nume cunoscute, critici literari, poeţi consacraţi, erau Adrian Alui Gheorghe, Emil Nicolae, Gheorghe Iorga, Constantin Călin, Dan Petruşcă, Adrian Jicu. Lansare de zile mari, reuşită garantată.
Totul e bine când nu te mai doare nimic
Cineva a spart ordinea şi dulcea linişte, aducând furtuna: în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor a programat decernarea premiilor anuale. Printre premianţi, Constantin Călin şi Gheorghe Iorga. Evident, că cei doi scriitori şi critici literari au ales să culeagă binemeritaţii lauri, astfel că au rămas neocupate trei scaune (pe undeva s-a pierdut şi Adrian Alui Gheorghe) în dreapta lui Val Mănescu. Nu s-a făcut mare caz, ba nu s-a spus nimic, ca şi cum…„un bărbat fericit este inutil/ ce izbânzi/ îşi mai poate dori/ un bărbat care atinge culmile fericirii/ dar ca să fie şi mai frumos/ trece departe de umbra inimii sale.”(pag. 50). Nimeni nu a cedat, era vorba de doar o oră, unul dăruia, celălalt primea.
Să fi cântărit decizia lui Val Mănescu de a deveni membru al USR în filiala din Iaşi? Nu cred, în Bacău, luni la rând nu se întâmplă nimic remarcabil, iar într-o săptămână se bulucesc evenimentele: expoziţii, lansări de carte, simpozioane, concerte, spectacole, conferinţe, toate la aceeaşi oră – 17.00, când o parte a Europei civilizate îşi bea ceaiul! Iubitori de poezie şi prieteni ai autorului, studenţi, jurnalişti, profesori, medici…toţi au simţit „emoţia” dintr-o ecuaţie sentimentală a criticului Emil Nicolae:
„La Val Mănescu se vede autoexpunerea, poezia este de un expresionism-minimalist evident, întreg volumul este o gâlceavă a sufletului cu trupul, poezia este emoţie, nu există poezie fără emoţie, în fiecare vers, în fiecare strofă curge durerea, poezia este soră cu durerea”, cu lacrima uscată, cu sarcasm şi ironie.
Dan Petruşcă îşi ia revanşa şi îi spune poetului Val Mănescu, ochi în ochi, poet la poet: „Poetul nu-şi mai îngăduie să fie sentimental în acest volum, volumul, tot volumul este un sunet prelung de ironie, sarcasm, o ceartă a poetului cu el însuşi.” De boală, de singurătate, de bucurie, de viaţă între viaţă şi moarte, ba ar pune-o şi de o răzmeriţă: „nu-mi doresc compasiune/ Nu vreau mângâierile voastre/ nu vreau să fiu înţeles/ nu-mi luaţi linguriţa/ rămân înglodat în ţărâna/ din care sunt plăsmuit/ amuşinând marginea gropii/ spre centrul pământului/ amestec cinci grame de zahăr/ în otrava mileniului minimalist.”
Poet pe persoană fizică
Criticul Adrian Jicu a avut privilegiul de a citi cartea înainte de a intra la tipar, cu foile crude, fără corecturi, intrând în laboratorul poetului, care lăsase uşile deschise şi scrie în Postfaţă: „Ceea ce mi-a plăcut întotdeauna în scrisul lui Val Mănescu este amestecul, indicibil, de (auto)ironie şi umor negru. Prea lucid ca să-şi permită sentimentalisme, el face pe durul, drapându-şi sensibilitatea într-un discurs tăios, care a devenit o a doua natură. […] Există însă şi mult orgoliu, fiindcă poezia presupune conştiinţa valorii de sine , pe care Val Mănescu o are, dar o subminează din interior. De aici tenta polemică a volumului…”.
Adrian Jicu merge şi mai departe şi caracterizează volumul ca fiind strigătul lehamitei, „lehamitea ca formă a refuzului”, nu ca o revoltă, o nepăsare, nu-i nici renunţare, este, în opinia criticului un răspuns dat prostiei, ignoranţei şi nepăsării. Mai amintesc aici o idee, culeasă de pe coperta IV, semnată de Robert Şerban: „O concentrare asupra dezastrului pare poezia lui Val Mănescu, pentru că la asta sunt foarte atenţi poeţii şi cam asta-i preocupă constant: dezastrele.”
Poezia, incizie în scoarţa lumii
A fost o seară numai a poeziei, o seară dăruită de poet prietenilor poeziei, a mai fost şi o seară dăruită poetului Val Mănescu. Noroc că unul dintre invitaţi ne-a reamintit că Val Mănescu şi-a drapat volumul cu şase lucrări de artă, plus una pe coperta I, creaţii proprii. Nu-i ştiam acest talent, însă Creier vegetal (cea mai reuşită), Îmbrăţişare, Muzica te înalţă, Singurătate şi Urlet, expuse şi în Sala Multimedia a Bibliotecii, împreună cu alte patru tablouri, s-au constituit în debutul lui Val Mănescu în arta plastică.
„Totul e bine şi nimic nu m-a durut” este, în opinia tuturor celor prezenţi cel mai bun volum a lui Val Mănescu, un autoportret uşor de descifrat, o incizie curajoasă în scoaţa lumii aflată în derivă, o perfuzie cu otravă pentru a trata o altă otravă, este salvarea poetului din ghearele efemerului şi a „farsei existenţiale în care s-a trezit implicat”, adânceşte misterul Adrian Jicu. Volumul se mai găseşte la Editura BABEL, nu este necesar decât un telefon. Val Mănescu nu se dezminte, după ce critica şi-a epuizat discursul, a mulţumit pentru osteneala de a fi împreună, apoi ne-a citit versuri din… următorul volum, aflat în pregătire.
foto: Amedeo Spătaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu