PĂREREA AUTORIZATĂ A LUI GHEORGHE IORGA DESPRE CEA MAI PROASPĂTĂ CARTE A LUI VAL

 

„Totul e bine și nimic nu m-a durut”

(Val Mănescu)

 

Dintre cele șase volume de versuri publicate până acum de Val Mănescu, cel mai mult îmi place „Totul e bine și nimic nu m-a durut” (Editura Babel, 2023).

Într-o ierarhie internă ad-hoc, cred că e și cel mai bun, ca să nu spunem că,  de la o carte la alte, poetul e mai mereu surprinzător, inventând teme și motive neașteptate și susținându-și imaginarul liric și convențiile estetice prin exprimări lingvistice purtând matca și marca „Val Mănescu”.

„Totul e bine și nimic nu m-a durut” te seduce chiar înainte de a-l citi: coperta și cele șase ilustrații color (realizate de către autor), coperta cartonată, fotografia, ....din altă lume, a poetului, cu ochelari și început de barbă, pe fond negru, ca o mască mortuară privind undeva în jos, poate în sine...Sub fotografie, pe manșeta întâi, textul poeziei „Ultima țigară”, simptomatic pentru discursul liric care urmează. Pe manșeta a doua, ca într-un „pas de deux” ori „ doi pe un balansoar”, un eșantion clarificator din postfața lui Adrian Jicu. Apoi, „Simulacru de rai” deschide seria celor 56 de texte (fără a citi neapărat și cele câteva improvizații serbede ale lui Robert Șerban, de pe coperta a patra), consemnări ale unor avataruri dintr-o călătorie deloc inițiatică.

Cine a citit întreaga operă poetică a lui Val Mănescu sau măcar își amintește titlurile primelor cinci cărți n-are cum să nu sesizeze, când privește coperta, dimensiunea frastică a titlului celei de-a șasea, pe de o parte, și ironia subliminală a unei deznădejdi „constatativ-liniștitoare”, pe de altă parte.

O simplă înșiruire a titlurilor volumelor anterioare („Delict de memorie”, „O zi dinaintea sfârșitului lumii”, „Efectul Placebo”, ”Ochiul fără pleoape” și „Menghina cu elice”) ne poate edifica asupra unei „schisme” de comunicare poetică pe care o produce acest volum – gramatical și semantic în egală măsură: titlurile anterioare respectă schema substantiv (determinat) – atribut (determinant), frizând o detașare „impersonală” față de dominantele textuale și potențând  registrul stilistic al diversificării actului poetic.

Titlul pare așadar a avea funcția de a concentra tema lirică, în timp ce textele se comportă ca niște „avataruri” ale nucleului declanșator.

Cu totul altfel stau lucrurile când e vorba despre „Totul e bine și nimic nu m-a durut”. Două propoziții într-o frază, aflate într-un ironic raport de coordonare copulativă (conjuncția coordonatoare „și”). Mai mult, văd pentru prima oară într-un titlu, într-un paratext, niște cuvinte subliniate („e bine” și „nimic”), un soi de premeditare textuală, un parti-pris al autorului, poate un avertisment  ascuns pentru cititor, un mod de a spune că poezia din această fază târzie de creație trebuie citită altfel, că e un capăt al unui parcurs existențial și estetic deopotrivă. Dar mai e ceva, poate fundamental pentru înțelegerea „rosturilor” cărții despre care vorbim: apariția, pentru întâia oară, de asemenea, a pronumelui personal „m-” în titului volumului lui Val Mănescu , un simptom al personalizării unor experiențe fizice și sufletești, o asumare a lor, ironic-tragică, ce-i drept.

Așa stând lucrurile, ne-am putea juca, în modul cel mai serios cu putință [cum o face deseori Val Mănescu în versurile sale (un soi de homo ludens al combinațiilor lingvistice)], alcătuind un text din  titlurile celor șase cărți. Ar rezulta un text poetic nicidecum bizar! Dimpotrivă, am zice, ar ieși ceva coerent, în maniera lui Bacovia din ultimele versuri... Însă am putea observa și altceva. Titlurile volumelor anterioare se pot citi, din perspectiva în care vedem noi evoluția poetului Val Mănescu, ca niște semne prevestitoare și constant  pregătitoare ale „calvarului” existențial pe care îl atinge „Totul de bine și nimic nu m-a durut”, cu sfidarea și sarcasmul sugestiv din ultimul vers al poemului „Gând despre moarte la trei și cinci dimineața” anunțat ca o garanție nu numai morală: „dar vă spun/totul e bine și nimic nu m-a durut”.

Poti vorbi/scrie despre poeziile lui Val Mănescu dacă nu au prejudecăți sau parti-pris-uri hermeneutice ori care țin de o anumită rigoare a analizei de text, a criticii, stilisticii  etc., dacă nu ești cantonat, fără putință de scăpare, în metafizica poeticului, în ermetism, orfism sau, eventual, în ceremoniale simbolice ale reflexivității etc. Nimic (sau...aproape nimic) din toate acestea! Val Mănescu resetează manierele poetice de azi, cele convenabile particularităților sale artistice, și convertește lirismul personalizat într-un lirism tranzitiv, păstrând, uneori, avatarurile eului biografic, cam după propoziția lui Rimbaud „eu este un altul”. După modelul optzeciștilor, îl interesează realitatea, cititorul și limbajul – ca spațiu aproape transparent și de comunicare.

Citind „Totul de bine și nimic nu m-a durut”, orice cititor își dă repede seama că avem de a face cu un produs al unor traume existențiale ce au loc într-o realitate nesublimată, în cotidianul încărcat de elemente grotești, hilare, absurde, supuse unor tensiuni izvorâte din clivajul fatal  dintre orizontul utopic al vieții și realitatea suferinței, a mizeriei sumbre, a plictiselii apăsătoare, devenite angoasă. Citim printre rânduri miza poetului de a privilegia concretul, faptele care cad sub raza experienței imediate, a banalului și cotidianului, fascinația pentru derizoriul semnificativ, pentru marginalitate, patologie psihică/fizică, pentru mecanicitatea existenței. Prezența metafizicului, atât cât o putem desluși, se sprijină, ontologic, tot pe valorile existenței imediate, percepută într-un fel de transă, de anestezie eșuată.

Cultivând o poetică a denotației și referențialității, Val Mănescu mizează în acest volum pe contingențele vieții și pe valorile tranzitive ale limbajului poetic, mascate de aparente parti-pris-uri personale, subiective. Val  Mănescu procedează ca marii poeți: se face înțeles vrând să se înțeleagă pe sine.

Discursul liric e grav, dar nu oracular; exprimarea destinsă, frizând uneori spontaneitatea oralității, descrierea percepțiilor, gândurilor și stărilor „privilegiate” ale vieții intime, notațiile cu caracter fragmentar sunt tot atâtea indicii că sintaxa se eliberează de automatismele logicii, că vocabularul, extrem de bogat, refuză stările sufletești vagi, melancolia sau...muzica versurilor! Ca să nu mai invocăm și neologismele!.

Nu e prilejul, aici, să detaliem acest aspect al concepției estetice a lui Val Mănescu, inserată în acest volum aproape cu o intenție vădită, cu premeditare: reclamând un fel de cinism al răsturnărilor intertextuale și ale logicii semnificativului și sugerând o „vervă” satirico-parodică abia resimțită, cele mai multe poezii din acest volum par a fi niște subterfugii ale unei arte poetice subliminale, fie și dacă luăm în considerare atâtea cuvinte și sintagme din familia lexical-semantică a poetului, poeziei, literaturii, cărții. Iată câteva extrase scurte, în care tehnica citatului e un argument : „istoria literaturii pe scoarță”, „șuvițe de postmodernism”, „pelinca romantică”, „moartea pe moarte călcând”, „pandemii pe vechile dureri”, „în loc de aer și diamante”, „durere străină”, „eram o idee ardentă”, „am mai vorbit despre asta”, „abuzuri ale eului liric”, „nu te grabi, citește-nainte”, „deja clasic în viață”, „ca-n ultima noapte de dragoste”, „întreb pentru un prieten”, „să dansăm astă-seară în familie” etc, ori acest ciudat insert gramatical, intervenție a poetului: „O feliuță sărată de cașcaval mi-ar fi plăcut/între tandrele vorbe de amor furate din cărți. Observați condițional-optativul pervers care pune, și o dorință și o condiție pe același plan „Ca și cum o ființă ar fi egală cu un cadavru” („Mici bucurii perverse”).

„Totul e bine și nimic nu m-a durut” marchează un vârf al evoluției poetice a lui Val Mănescu și un semnal pentru ce urmează în creația sa: „Și terminându-se călătoria/alta începe”.

Un volum care le înglobează pe celelalte: o poezie sintetică, integrală, totalizatoare și specifică pentru condiția de existență a poetului și a omului de azi..., poate dintotdeauna.

 

Gheorghe Iorga