Spiritul cadourilor
...În ceea ce mă privește, eu primesc, de foarte mulți ani, cărți în dar, și mă refer la acele scrise de prietenii mei. Una dintre ele este de la Val Mănescu, pe care, recent, l-am și însoțit, împreună cu Violeta Savu și Adrian Jicu, la Comănești, locul său de naștere, unde și-a lansat volumul de poezie „Totul e bine și nimic nu m-a durut”. Biblioteca orășenească a fost plină de oameni care au venit să-l vadă și să-l asculte pe poet, dorindu-și, totodată, și un exemplar de carte cu autograf. Totul s-a desfășurat într-o atmosferă foarte caldă, prietenească. Și prezența lui Val acolo a fost un dar de suflet, un cadou făcut concitadinilor săi. Am spus câteva cuvinte despre poezia lui de emoție conținută, trecută prin filtrul ironiei, autopersiflării și al sarcasmului, lui Val, așa cum îl cunosc eu, fiindu-i nesuferite exibarea sentimentelor, patetismul și lamentările.
Deși poezia sa poartă urmele unei irepresibile melancolii și multe semne, „les bleus”, vânătăi lăsate de suferințele unui trup încercat, umilit de boală, Val are puterea de a transforma durerea în carburant, convertind totul în expresie poetică directă, plină de nerv, concentrată, minimalistă. Pentru că nu vrea să pună moartea înaintea poeziei. Și nici să se lase copleșit de tristețe, și atunci „râde cu lacrimi”.
E o combinație explozivă de sensibilitate frisonantă și luciditate tăioasă, cultivând, în vers, expresia antitetică, și în viață, poza unui dandy romantic lipsit de iluzii, flegmatic, sfidând formalismul, convențiile, rânceda ipocrizie. Mă urmărește un distih dintr-o scurtă poezie intitulată „Bilanț”: Bănuiam că o să vină timpul / Când o să dau socoteală pentru seninul pe care l-am ignorat cu premeditare. Mă gândesc că mulți dintre noi, când ajungem la ora bilanțurilor, ne dăm seama de această ireparabilă pierdere. Și atunci nu ne mai rămâne decât curajul de a înfrunta tot ce ne este dat să trăim, firesc, demn, fără lamentații și patetisme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu