Mi-am amintit că în 1991, pe cînd monarhiei îi fusese refuzat accesul în
România, l-am întâlnit pe Majestatea Sa la Versoix. Ansamblul folcloric al
Casei de cultură din Bacău făcea un spectacol acolo, la invitaţia Primăriei din
localitate, iar Mihai I a ţinut să-l vadă şi să-i cunoască pe primii artişti
români care călcau în mica aşezare din coasta Genevei.
În decembrie 1990, la un an de la marea schimbare, am fost invitat în Elveţia de doamna Argelia Lederman, cu scopul de a organiza un turneu folcloric pentru un ansamblu din Bacău. Am plecat cu un tren de noapte la Bucureşti, urmând ca dimineaţa să urc în avionul spre Zurich.
În compartimentul meu, au apărut, cu trei secunde înainte de plecarea trenului, şefii proaspăt înfiinţatului S.R.I. judeţean : Vasile Doroş, La ora aceea colonel de securitate, fost şef al secţiei SRI din Bacău, pe care a condus-o timp de opt ani. Actualmente, general în rezervă. Prin fiul său, Claudiu Doroş, a condus filiala Fondului Naţional de Investiţii din Bacău, instituţie falimentată deliberat de Sorin Ovidiu Vântu și dl. Constantin Toma, ofiter superior de securitate. În 18 sau 19 decembrie 1989, după o întrunire a Cenaclului Artelor pe care îl organizam săptămânal la Casa de cultură din Bacău, după ce colonelul Onciu care răspundea de cultura băcăuană, îl trimisese să asiste la ședințele cenaclului, domnul tânăr absolvent de Școală de Securitate de la Băneasa, m-a invitat la o plimbare și mi-a povestit scenariul întâmplărilor ce aveam să le trăim în 16-25 decembrie 1989. Atunci mi s-a părut o provocare, ulterior, tot ce mi-a spus pe o bancă de pe aleea spre stadion s-a dovedit perfect adevărat. Recuperat de SRI, a fost adjunct al sefului sectiei din Bacău, apoi șeful ei provizoriu, numit ca atare în ianuarie 1998. Actualmentente, conform legislației, beneficiază de pensie de general.
Au fost extrem de prietenoşi, au scos o sticlă de vin şi am discutat tot drumul despre ce treburi aveam în Ţara Cantoanelor. Au insistat să le spun dacă voi organiza un spectacol şi la Versoix. M-au rugat să le spun la întoarcere ce-am făcut pe-acolo, cu cine m-am întîlnit şi ce-am discutat. Cînd am ajuns la Bucureşti, m-au ajutat, ducîndu-mi bagajele pînă la un hotel, în apropierea Gării de Nord.
A doua zi eram la Lausanne. Argelia îmi pregătise un program minuţios de întrevederi à la suisse cu tot felul de primari elveţieni pentru ca turneul din vara ce va să vină să fie un mare succes. Acel prim voiaj în ţara cea mai avansată a Europei a fost un vis. Nici acum, după atîţia ani, nu pot să cred că ţara aceea există aievea, deşi, între timp, am mai fost acolo de nu ştiu cîte ori. De fiecare dată, alt vis.
La întoarcerea în Bacău, tot întâmplător, am dat nas în nas cu unul dintre cei doi sereiști cu care călătorisem spre Bucureşti. M-a rugat să trec pe la „ei”. Nu m-am dus. M-am făcut că uit.
Turneul ansamblului folcloric băcăuan a avut loc în vara următoare (1991) şi a fost un triumf. Publicul a fost încântat, ziarele elveţiene au remarcat prezenţa primilor români în costume naţionale, artiştii noştri şi-au cumpărat televizoare color şi au primit o grămadă de cadouri. La Versoix, fostul rege al României i-a felicitat pe solişti şi pe dansatori şi a ciocnit un pahar cu vin cu ei. Din cărţile de istorie de la şcoală, ştiam că Mihai I fusese alungat din ţară pentru că asuprea poporul. Fuseserăm învăţaţi că plecase pe furiş cu un tren plin cu aur şi bogăţii, şi-l vedeam acum ca pe un om modest, civilizat, căruia îi străluceau lacrimile în timpul spectacolului românesc.
Regele a stat cu mine, cu directorul Vasile Iacob şi cu solistul Constantin Nadoleanu la masă, am ciocnit câte un păhărel de vin de Murfatlar adus de noi, cu multe peripeţii, din ţară. Ne-a făcut, tuturor, inclusiv şoferului nostru - antimonarhist convins până atunci -, impresia că ne aflăm în faţa unei personalităţi tulburătoare, cu o statură spirituală impunătoare şi cu o privire realistă asupra propriei posturi din perspectiva istoriei. Ne-a spus atunci că, în România, după ce timp de aproape 50 de ani, ideea de monarhie a fost terfelită în fel şi chip, generaţiile care s-au născut nu au cum fi convinse că există alternativă viabilă la republică. Bon, bref.
Euforia succesului a ţinut vreo două săptămîni de la întoarcerea în Bacău, până când, un telefon cu ton implorativ-imperativ îmi solicita prezenţa la înfricoşătorul sediu al fostei Securităţi. Să le spun ce-a fost, ce-a zis Regele, ce-au gândit oamenii noştri, care-i treaba: Mihai vrea sau nu să fie iar rege în România?
Cum, la ora aceea, lucram şi la cotidianul PUR ŞI SIMPLU, am redactat repede o notă informativă, imaginându-mi cum ar fi relatat – cu vorbele lui - un informator sadea întâlnirea cu Suveranul. A apărut în ediţia din 4 iulie 1991 a ziarului, sub ironica semnătură „Crinul”.
Niciodată după aceea, secretoşii nu m-au mai contactat. Sau, dracu’ ştie!...Oricum EI sunt peste tot.
NOTĂ INFORMATIVĂ
Subsemnatul sursă Crinul am făcut parte din colectivul artistic format din Ansamblul Bistriţa din Bacău care în perioada 27 mai – 15 iunie 1991 s-a deplasat în Elveţia la invitaţia primăriei din Versoix – Geneva ca să susţină practic spectacole folclorice în mai multe localităţi. Deplasarea s-a efectuat cu autobuzul ROMAN DIESEL cu numărul 31 BC 901 de producţie românească. El a fost vopsit special pentru acest drum în alb cu dungi roşii. Cînd l-a văzut vopsit mai mulţi cetăţeni din spatele Casei de cultură s-a mirat zicând că nu ajunge nici până la Cluj, cu toată vopseaua. Dar produsul respectiv a industriei noastre ne-a transportat dus-întors pe mai bine de 5000 de km fără a se defecta în mod major. Şi am mai şi dormit în el fără să ne fie rău sau pe iarbă prin parcări. Spectacolele a avut succes peste tot şi au fost apreciate pozitiv pe diferite mijloace masmedia.
Revin la subiectul prezentei note şi raportez. S-a dat peste 20 de spectacole în Elveţia şi unu a fost organizat în localitatea Versoix unde îşi are domiciliul actual Mihai de Hohenzollern. Mesagerii folclorului nostru românesc s-au reprodus într-un loc amenajat special în centrul satului respectiv. Aici era o scenă, bănci, şi mese pentru spectatori, precum şi copertină din plastic. Era ocazia sărbătoririi de către aşezarea respectivă a 700 de ani de la întemeierea Confederaţiei Helvetice.
Permiteţi să menţionez că în Elveţia nu e nici o ordine în acest sens al sărbătorii naţionale. Fiecare sat sau oraş îşi alege orice zi din an după bunu lui plac pentru a organiza spectacolul festiv sau manifestarea omagială respectivă. Ei nemaiavând nici un război şi respectiv nici o revoluţie de peste 600 de ani mai precis de la 1602 nu există nici consenxul naţional în direcţia fixării unei date anume pentru marcarea evenimentului.
La Versoix faptele au fost următoarele după cum urmează. noi ne agitam ca să pregătim cît mai bine spectacolul respectiv pe care urma să-l prezentăm ca invitaţi de onoare, iar gazdele noastre tocmai ne-a dat bonurile pentru masă. A apărut primarul localităţii şi ne-a zis că la spectacol vine şi Ecscelenţa sa Regele Mihai de Hohenzollern. Acest anunţ l-a făcut deodată fără nici un fel de pregătire. Nu am simţit în vorbele la primar nici frică sau altceva a fost normal. La aflarea veştii că vine regele unii dintre noi a fost emoţionaţi. Pun asta pe seama politeţii specific româneşti care omu se pacientează dacă aude de rege sau de altceva important. Ecs-Regele a apărut cu vreun sfert de oră înainte de spectacol, împreună cu una din fiice numita Margareta fără suită fără maşină şi fără alţi însoţitori. El era îmbrăcat într-un sacou grej adică şi gri şi bej cam mototolit avea pantaloni negri cămaşă albă cu cravată neagră subţire şi cu nod mic. În picioare avea nişte pantofi care părea purtaţi de multe ori. Avea riduri pe faţă şi cearcăne adînci la ochi. Prinţesa purta un taior alb nu prea modern şi nu vorbea româneşte da am auzit că înţelege perfect limba noastră. Nu am remarcat ca vreunul din cei doi să poarte vreun obiect metalic ( pistol, magnetofon sau respectiv cuţit) pentru apărare.
Mihai de Hohenzollern s-a interesat cum a fost călătoria cîţi sîntem în grup şi de ce nu sunt toţi îmbrăcaţi în costume populare. Atunci el s-a uitat direct la mine. Domnu Val ia esplicat că însoţitorii artiştilor reprezintă partea administrativă a grupului. Un ziarist care însoţea grupul nostru i-a solicitat pe loc un interviu dar domnul rege a refuzat cu pretestul că nu poate şti cît de „independentă” este gazeta respectivă şi că respectiv s-a săturat ca răspunsurile sincere pe care le-a dat unor ziarişti români să-i tot fie răstălmăcite aşa a zis. Aşa că nu mai doreşte.
A mai făcut afirmaţia că nu-l interesează fostele lui proprietăţi din România – am înţeles că nici nu erau ale lui da erau a Casei Regale care în fapt reprezenta statul la ora aia aşa a spus. A mai spus da îi părea rău şi că nu este convins că monarhia ar mai putea avea vreun viitor respectiv în ţara noastră. Dar nu părea să fie sigur pe ce zice. Conducătorul grupului nostru a replicat pe un ton politicos că deşi în grup nu există adepţi ai regalităţii ne simţim totuşi onoraţi de prezenţa sa la această manifestare a flocorului românesc.
Fostul nostru rege a apreciat sinceritatea la ce s-a spus mai sus. În discuţiile ce au urmat nu a mai abordat în nici un fel probleme referitoare la situaţia internă sau externă a României. Dimpotrivă, atît în timpul cît şi după terminarea spectacolului (la care s-a manifestat aplaudînd cu destulă tragere de inimă şi a şi plins), fostul rege s-a interesat numai de costumele artiştilor, de condiţiile în care locuim în Elveţia şi respectiv de provenienţa din ce zone provine piesele muzicale. Solistul Nadoleanu la lămurit şi Regele nu a mai vrut un alt păhărel de Murfatlar. Unele cîntece le ştia şi le-a căntat şi el cu cuvinte. Pe altele şi le amintea dar pe unele nu le mai auzise niciodată. Domnu Val a turnat în pahare destul de des și a ciocnit cu regale de multe ori.
Menţionez că nu vorbeşte atît de stricat şi greoi româneşte cum credeam respectiv mă aşteptam. Respectivul are o faţă de om serios şi se vede la el o anumită răceală dar însă tot a ţinut să zică după spectacol cîteva cuvinte membrilor grupului nostru să dea mîna cu ei şi chiar a fost de acord să se fotografieze în mijlocul nostru. Pozele urmează a ne fi trimise deoarece n-a fost gata pînă la plecarea spre patrie.
Vreau să remarc faptul că în drum spre Elveţia doi cetăţeni care îl urau pe rege de la şcoală din cadrul colectivului nostru oameni de bine au zis că dacă o să se întîlnească cu regele au scopul de a-l sugruma sau respectiv de a-i sparge măcar capul. Permiteţi să citez din memorie, textual: Undi nu dă dumnezeu sî pun io mina pi el sî-i ard vreo douî şi după aia sî-l strîng di gît cu mîinile meli cruşea mamii lui di bîlbîit cî di la el ni sî tragi toati belelili. C-o plecat cu trenurili plini di aur şî bogăţîi. Comuniştii o fost prea domni şî proşti di buni cî nu l-o-npuşcat şî acuma aveam şî noi liniştea noastrî.
Aceşti români curaţi şi cinstiţi după ce l-a văzut de aproape l-a auzit cum vorbea şi a dat un noroc tovărăşeşte cu Măria-sa şi-au schimbat toată părerea de rău pe care o avea. Respectiv ei a zis că parcă i-a corentat cînd l-au atins pe rege şi că deodată le-a apărut că e un om ca toţi oamenii. Şoferul nostru nea Vasile care prin Austria arăta la toată lumea ştanga cu care o să-i dea la cap fostului monarc a spus uite ce înseamnă băi frate să vorbeşti fără să cunoşti persoana omoram omu’ digeaba paştele măsii de comuniştii dracului.
După ce s-a pozat cu întreg colectivul din care lipsea doar redactorul şef al gazetei „Pur şi simplu”, absent de la această întîlnire fiindcă lua un interviu numitului Dumitru Mazilu la Geneva, Mihai de Hohenzollern a spus la revedere pe româneşte şi a plecat tot numai cu fiica lui respectiv Margareta care a avut un rol decorativ respectiv nevorbind mai nimic şi tot pe jos.
Înainte de plecare primarul din Versoix i-a mulţumit că i-a făcut onoarea să participe la serbare iar noi am dat din cap toţi. Acelaşi primar ne-a spus după aia în timpul mesei că în Versoix mai locuiesc încă doi ex-regi dar nu-mi amintesc din ce ţări cred că Bulgaria şi Serbia. Al nostru e cel mai sărac dintre toţi regii din Elveţia. Respectiv el e atît de sărac încît îşi îngrijeşte singur grădina, face cumpărături ca orice om obişnuit la magazinul cu produse mai ieftine Migros şi n-are nici servitor nici şofer şi nici gardă personală dar primarul a zis că e cel mai distins şi mai muncitor respectiv mai la locul lui dintre toţi şi de aia e şi cel mai stimat de către cetăţenii localităţii. Asta a spus primarul din Versoix care e agricultor respectiv ţăran.
De asemenea primarul a mai afirmat că el crede că noi români trebuie să fim foarte mîndri că avem un astfel de rege care dă permanent această lecţie de demnitate umană. Subliniez că nimeni din colectivul nostru nu a răspuns acestei provocări nici cu da nici cu nu. Respectiv unii care se aştepta la ceva bani sau cadouri decît la nişte simple cuvinte din partea regelui au spus că cea zis primaru era un fel de scuză că Mihai de Hohenzollern n-a dat şi el ceva bănuţi pentru subziztenţa grupului. Asta a zis ei ca o glumă.
Despre această întîmplare ca o părere personală pot să afirm că la unii dintre noi le-a fost şi le mai este încă frică să zică ceva de bine despre domnul Mihai. Cînd lam ischitit despre el pe colegul meu de scaun un dansator folcloric de la autocar s-a esprimat că nu se ştie ce vremuri mai vin şi că cu cît eşti mai aproape de flacără poţi să iei foc mai repede. Respectiv colectivul nostru artistic s-au comportat cum ar fi făcut orice om care s-ar fi trezit brusc în faţă cu un personaj celebru prin ceva respectiv un savant de renume mondial, un conducător genial, un cel mai iubit, s-au altă personalitate de acest gen care vrînd-nevrînd face parte din sbuciumata şi minunata noastră Istorie.
Am redactat prezenta NOTĂ INFORMATIVĂ din proprie iniţiativă şi nesilit de nimeni, în deplinătatea facultăţilor mintale şi respectiv pe propia mea răspundere.
Bacău, 4 iulie 1991
Sursa: Crinul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu