Te-am invitat să ne plimbăm în parc
Ca pe vremuri
Când erai invadatoarea nervului meu viu
zâmbeai fără milă uneltelor vechi iar eu
mă simțeam poet bolborosind
rugăciuni desenate pe scoarța copacilor
cu mâna stângă în
momentul să ies din cartea pe care-o scriam
dacă din iubirea aceea nebună
se alegea praful și pulberea
Te-am invitat să ne plimbăm în parc
Ca pe vremuri
Să stăm spate-n spate pe iarbă
Și să ghicești numărul la care mă gândeam
Un joc riscant dar rezonanța comună
Care vibra între vertebrele noastre
Trebuia să-ți inspire răspunsul corect
Îți țineam călcâiele în pumni
Pielea ta umpluse parcul de iasomie
semn că e o măsură în toate
Și-atunci ai spus
UNU
pulsul circula prin arterele mele
peste viteza legală
inventând giumbușlucuri
dar
ce frig s-a făcut
eu
Mă gândisem la
doi
La noi doi
Atât de simplu
dacă n-ai fost tristă când am plecat
ce rost avea să mai stau spate-n spate cu tine
în parcul orașului
ca pe vremuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu