TRAIAN ARE PULĂ

Ura, drăguţa mea, Traian are pulă.
Dar rictusul de satisfacţie al împăratului l-aţi băgat de seamă?
Dar atitudinea lui de cocălar antic căruia i se rupe de orice?
Dar urletul lupoaicei pătrunsă de trupul şarpelui, l-aţi auzit?
Dar cele mamele umflate după moda contemporană ale capitolinei le-aţi văzut?

Gaudeamus igitur, în sfîrşit, avem un monument mai hidos şi mai idiot decît Memorialul renaşterii, ţeapa cu un coi în vîrf, realizată de genialul Alexandru Ghilduş. Ne-am rîs pe 56 de miliarde de lei vechi de capodopera kitsch din Piaţa Revoluţiei, poreclind-o în fel şi chip: „Țeapa” din Piața Revoluției, Cartoful pe Băț, Țepușă cu cartof, „Vector cu coroniță”, “cartof tras în țeapă”, „ghildușa piramidă”, „circumcizia ratată”, „monumentul cu penetrare”, „un creier pe băț”, „măslina-n scobitoare”, „nuca-n țeapă”, “fleica-n frigăruie”, “cartoful revoluției”, “țeava și testiculul”, “țeapa de 56 de miliarde”, “kitsch cu patalama”.

Autorul caricaturii lui Traian, turnată în 500 de kg de bronz la un preţ de doar 100 000 lei noi, Maestrul Vasile Gorduz ne-a întrecut aşteptările. România manelistă, dominată de pitziponci şi semenele lor, otevizată şi ameţită de etnobotanice, avea nevoie de o asemenea operă care să exprime erecţia prostului gust, al inculturii şi al tîmpeniei naţionale.
Bravos, Oprescule, bravos cacademicieni şi rrrectori ai culturii naţionale! Voi sunteţi salvarea conştiinţei culturale, istorice şi patriotului naţionale al românaşilor avizi de adevăr şi frumuseţe.  

CENTRUL APOSTU ÎN SĂRBĂTOARE

Au fost artişti, premianţi, scriitori, notabilităţi, prieteni ai instituţiei. 
Erau mai mulţi acolo care priveau de pe scaune scena serii, după operaţii diverse. Operaţii ce ţin de spital, anestezie, bisturiu, doctori, să ne-nţelegem.
Unul cică avea chiar trei stenturi şi glumea, zicînd că după trei intervenţii de-astea urmează by passul şi capătă gradul de general. O doamnă tocmai ieşise din spital după o a treia operaţie de  cancer. Un poet se văita de coloană, o pictoriţă mi s-a plîns că s-a îngrăşat, iar un prozator care-a scris două cărţi anul trecut a spus că are 350 glicemie.
Un cunoscut coregraf a pretins că a luat diabet de la un fost şef de-al lui. 
Pe mine mă durea stomacul.
Şamd.
Dar la toţi ne era bine, chiar aşa, mai bătrîni, mai ramoliţi, mai de milă, cum suntem.
Aşa că, cine mai poate, are de ce să spere.

MENCINICOPSCHI, LASĂ-MĂ

Un gup de cercetători englezi, da cine credeaţi?, a descoperit că otrava secolului e-n cafea. Cică de-acolo facem cancer, de la enzima nu ştiu care. Imediat a apărut unul dintre cei doi experţi români pricepuţi la medicină - al doilea e celebrul Bacalbaşa din Galaţi - care ne-a furnizat avertismentul că s-o lăsăm moale cu licoarea care ne scoală şi ne dezmeticeşte dimineaţa.
Păi, da, după ei, cafeaua provoacă neoplasm, fumatul e mortal, alcoolul, ce să mai zic, doar ştiţi ce provoacă, aerul şi apa sunt poluate, şi, în general, tot ce băgăm în noi e plin de euri otrăvitoare sau care ne bagă-n boli.
Şi totuşi, iaca trăim.
Dacă asta-i viaţă.

VLAD DE PE MACARA, LA PSIHI

Va ieşi luni din spital, după încă un interviu la comisia de medici. Am vorbit cu el mai bine de 15 minute. E într-un salon cu bolnavi psihici, se-auzeau hohote specifice. Vlad avea un glas normal şi tonul aşezat al discursului. S-a amuzat cînd i-am spus că am dat peste o macara de 70 de metri şi s-a arătat dispus să sară cu paraşuta de pe ea, glumind, fireşte. Sau, poate nu. L-am întrebat de mai multe ori dacă îi e bine, şi a răspuns afirmativ. Dacă are ce mînca, unde se spăla, asta-i ultima lui problemă. Am vorbit despre controversatul simbol pe care l-a desenat pe piept şi pe banner. Nu e desenat greşit. Nu e nici simbolul Mercedesului şi nici al mişcării flower-power. Cercul cu raze reprezintă pur şi simplu un arbore cu crengile îndreptate spre cer.
Sper să ia sejurul forţat la Psihi drept o experienţă interesantă, deşi, îmi închipui că atmosfera unui salon cu ţăcăniţi nu-i de natură să-l facă pe un om normal să se simtă normal. 
Nu am autorizarea de a face public noul lui număr de telefon, indiferent cine-ar fi publicul:)

VLAD S-A URCAT PE MACARA ŞI BINE A FĂCUT

Vlad Ghelu este student la Arhitectură. Îl cunosc de cînd avea 9 ani. Este fiul pictorului Horia Ghelu, membru UAP, ( amănunte pe http://www.val-manescu.ro/atelier-horia-ghelu/). Vlad Ghelu este unicul nepot al regretatului om de teatru şi dramaturg Ion Ghelu Destelnica şi nepotul actorului Radu Bogdan Ghelu.  Ultima oară l-am văzut luna trecută, în casa părinţilor săi din Bucureşti. A crescut frumos, are o cultură generală impresionantă, lucru rar întîlnit la cei din generaţia lui, e pasionat de artă, muzică şi filme, şi e un vajnic iubitor de animale. Curtea casei părinteşti e plină de pisici pe care Vlăduţ le adună de pe stradă şi le îngrijeşte, dar  prietenul lui cel mai bun este Sensei, un cîine japonez de vînătoare din rasa Akita.
Vlăduţ este vegetarian convins, nu fumează, nu se droghează, e antialcoolic. Nu înjură. Are un dezvoltat simţ al umorului şi, poate tocmai de asta, cît a fost elev a urmat cursuri de karate. Am fost martor la transformarea copilului Vlăduţ într-un adolescent calm, generos, politicos, fără inhibiţii, foarte tandru cu cei apropiaţi, şi, mai de curînd, într-un bărbat adonisiac, independent, exuberant şi de cuvînt, după care sunt convins că genul feminin cade în extaz.

foto: exclusivnews.ro

L-am văzut azi pe macaraua de la Naţional, protestînd într-un mod inedit, dar şocant pentru pudibonzi, împotriva excesului tehnologic şi a violenţei. Cred că semnul luptei pentru pace l-a desenat acolo sus, aplecat peste pînză, şi de-aia, de jos, se vede invers. Desigur, judecînd după coafura afro tip Bob Marley şi după modalitatea de a protesta, cei care nu-l cunosc se grăbesc să-l eticheteze în fel şi chip. Vlad Ghelu e însă un tînăr serios şi talentat, interesat de soarta omenirii. Pe care n-o va salva, din păcate, cu acest gest extrem de curajos. 

DIZIDENŢA DE PAŞTE

Aţi ţinut post? Aţi trecut pe sub aer? Aţi vopsit oule? Aveţi miel? V-aţi purtat frumos, fără nervi şi înjurături? Vă duceţi să luaţi lumină? Atunci, sărbători fericite!

Dar vă spun, Paşte ca pe vremea cealaltă, n-o să mai avem niciodată. Cu parfum de flori de cais, cu gagicăreală prin cimitir, cu clondirul de coniac şi ţigărelele ascunşi pe după cruci, cu bairamurile interminabile de după ce dădeam de trei ori ocolul bisericii. De ce era aşa de mişto Paştele? Păi, în afară de mirosul de flori, totul era interzis. Mda. Iaca am devenit melancolic.  

De paştele din 89, tovarăşii de la partid  m-au obligat să fac chiar de Înviere un spectacol "JOCUL" (care umplea săptămînal Casa de cultură patru-cinci ore, şi unde se cînta rock în engleză!, se dansa în sală, era unica distracţie pentru ăi tineri). Şi să-l încep la ora zece seara. Păi cum, toaşu secretar, că la 10 trebuie să se termine, că am primit adresă de la dumneavoastră că să facem economie la curent. Lasă, băi, că asta-i o seară specială şi tre să mai terminăm odată cu bigotismu ăsta şi cu biserica la tineret. Asta faci, e ordin: îi dai drumu la zece şi-l ţii pînă dimineaţă, să stea dracii să se destindă şi să se educe că nu mai facem noi om multlateral dezvoltat din ei cît îi cucu. Am zis am înţeles, şi-am făcut după capul meu. Spectacolul a început cu sala plină, la zece, cum s-a stabilit. Dă-i muzică, dă-i poante, dă-i dans. Pe la unşpe jumate întreb publicul dacă să luăm o pauză de o oră jumate şi să ne reîntîlnim pe la ora 1. Au izbucnit urale. Sala s-a golit, dar luminile au rămas aprinse. După miezul nopţii, cum stăteam noi ăştia artiştii ciocnind ouă şi mîncînd miel, numa ce-a apărut unu de la propagandă şi m-a luat la rost că de ce nu se ţine spectacolul.

Păi, e pauză, că artiştii au şi ei nevoie să se refacă după două ore de prestaţii - zic.

Dar unde-i publicul, unde-s tinerii? – zbiară el ca apucatul.

Toaşu, nu vă enervaţi că faceţi păcate, or fi la o ţigară şi ei, se mai pupă, mai una-alta, că vorba aia, şi dumneavoastră aţi fost ca ei..

Da nu-s cumva la biserică, la slujbă?

Doamne fereşte, tovarăşu. Ce biserică, îs pe-a-fară, abia aşteaptă să înceapă rockul.

Ce roc, care roc bă toaşu? Bagă-le ceva patriotice şi mai stingeţi din luminile astea, să facem economie.

Am înţeles.

Nea Zighi a tras heblul şi-au rămas numai luminile roşii de la uşi, alea de incendiu, că erau pe baterie. 

Cînd au început să se întoarcă spectatorii de la Înviere, aveau toţi lumînări aprinse.

Activistul m-a luat tare, că să se stingă lumînările în sală, că-i pericol de incendiu.

Păi de ce să se stingă, nu era vorba să facem economie la curent?

Şi-apoi,  acu-i momentul lui Gil Ioniţă. Luaţi-vă-n braţe copiii, ca pe strategice arme...Jurămînt la Putna, Lăsaţi-mă să merg pe bicicletă, Omul de Zăpadă, şi de-astea, cu mare înţeles pentru vremea aia. Mirosea-n sală de la lumînări şi toată lumea cînta, de jurai că eşti în biserică.  

Activistul: aşa da, tovarăşu, că luptăm pentru pace, şi să fim patrioţi.

Şi s-a cărat.

Spectacolul la lumina lumînărilor s-a terminat în delir pe la patru dimineaţa cu The Wall de la Pink Floyd. Să spargem zidul. 

Asta ca să ştiţi cum se făcea dizidenţa de Paşte în comunism. 

LASĂ-MĂ SĂ MOOOOOR

Emisiunea ”Cancan TV” prezentată de Andreea Mantea e pe primul loc la audienţă. Scîrboşenia aia din care aflăm care din pizde are sfoara mai fină, care ţîţe au pe sfîrc swarovski mai multe şi ce cururi corespund trigonometric cu perimetrul planetei venus. 
Eşti cretin să te mai întrebi de ce în Săptămîna Mare, PPDD are cît are în sondaje, de ce un pulifrigi de actoraş monden a luat trofeul Galei Star de la Bacău, sau de ce se scumpeşte zilnic benzina.  

GALA STAR 2012 - ULTIMA ZI ŞI PREMIEREA

Am văzut zece din cele 13 recitaluri (căci sîmbătă am fost indisponibil) şi am scris despre fiecare cu cea mai bună credinţă, argumentîndu-mi afirmaţiile pe criteriile pe care le-am învăţat la timpul potrivit din manualele de teorie şi practică a teatrului, dar şi de la Ion Ghelu Destelnica, de la regizorul Paul Sireteanu, de la Tudor Vornicu şi de la mulţi alţi oameni de teatru, televiziune sau film cu care am avut fericirea să conlucrez. Şi de la Spencer Tracy, Robert de Niro, Jack Nicholson, Meryl Streep, Dinică, Albulescu, Beligan,  cu care, din păcate n-am apucat să conlucrez, da, poate, pe lumea cealaltă. De la toţi, fără excepţie, am dobîndit credinţa că actorul adevărat e cel care are de la Dumnezeu capacitatea de a reflecta credibil sentimente, de a emite idei la care publicul să mediteze. Pare că puţini mai au vreme să înveţe ce-au lăsat cu limbă de moarte Stanislavski, Grotowski, Camil Petrescu şi muuulţi alţi deştepţi despre menirea teatrului şi cum e cu actoria. Lecţia de teatru pleacă de la cultura ăluia care urcă pe scenă, de  experienţa lui de viaţă şi de la capacitatea lui de persuasiune asupra publicului. Cum să facă să fie crezut, cum să creeze emoţii şi gînduri spectatorilor, nimeni n-a spus-o mai simplu şi mai pe înţeles ca marele Will, în sfaturile pe care Hamlet le dă trupei de actori care urmează să joace marea scenă a trădării. Merită să zăbovim:

Te rog spune tirada răspicat şi curgător...Dacă însă te-apuci să răcneşti, cum fac mulţ i actori de-ai voştri, pun mai bine pe crainicul tîrgului să-mi strige stihurile. Nici să nu dai din mîini prea tare, ca şi cum ai tăia aerul cu ferestrăul. Fii cît mai potolit. Chiar în mijlocul noianului, al furtunii, în vîrtejul pasiunii, trebuie să cauţi să păstrezi o măsură care s-o mai astîmpere puţin. Oh ! Mă doare în suflet cînd aud vreun vlăjgan cu căpăţîna vîrîtă într-o perucă , sfîşiind o pasiune în bucăţi, făcînd-o zdrenţe, şi spărgînd urechile spectatorilor de la parter, care, de cele mai multe ori, nu sînt în stare să pre-ţuiască altceva decît pantomime de neînţ eles şi gălăgia. Te rog, fereşte-te de astfel de lucruri.

...Să nu fii totuşi nici prea molatic. Dar lasă-te călăuzit de bunul simţ. Potriveşte fapta cu vorba şi vorba cu fapta; ia aminte numai să nu depăşeşti măsura; fiindcă tot ce întrece măsura se abate de la scopul teatrului, acest scop fiind încă de la începuturile sale şi pînă astăzi să se păstreze ca o oglindă a firii; să arate virtuţii adevăratele-i trăsături, păcatului icoana lui şi tuturor vremilor şi vîrstelor tiparul lor. Dacă depăşeşti acest ţel, sau dacă nu-l  poţi atinge, chiar de-ai face să rîdă de prostănaci, nu poţi decît să nemulţumeşti un om cu mintea întreagă. Iar părerea unuia ca acesta trebuie, în preţuirea voastră, să atîrne tot atît de greu cît mulţimea întreagă care umple teatrul.

...Sînt şi unii actori, i-am văzut jucînd şi am auzit pe alţii ridicîndu-i în slava cerului... care nu-mai aveau nimic creştinesc în spusa lor, nici măcar înfăţişarea de creştin, de păgîn, sau chiar de om n-o mai aveau. Se umflau în pene şi răgeau de am ajuns să cred că i-a făcut oameni vreun salahor de-al creaţiunii

şi că i-a făcut greşit, aşa de cumplit maimuţăreau tot ce e omenesc.

Revenind la oile noastre, după notele pe care le-am dat la cald, podiumul Galei Star 2012 ar fi trebuit să arate astfel:

Trofeul Galei : ELIZA JUDEU – căreia i-am acordat nota maximă, argumentele sunt aici: http://varanus-varanus.blogspot.com/2012/04/gala-star-2012-prima-zi.html

One woman show : MILENA MILANOVICI – cu nota 9, argumente aici: http://varanus-varanus.blogspot.com/2012/04/gala-star-2012-cincea-zi-luni.html

One man show: ALEXANDRU BOGDAN – cu nota 8, argumente aici http://varanus-varanus.blogspot.com/2012/04/gala-star-2012-patra-zi.html

Clasamentul concurenţilor după priceperea şi gustul meu în materie de teatru pentru această ediţie, s-a potrivit destul de puţin cu viziunea comună a membrilor juriului care, desigur, au judecat cu mai multă competenţă, pe principii academice şi aplicînd coduri secrete de apreciere (străine unui pîrlit de observator ca mine). Deosebirea de păreri dintre onorabilul juriu (actriţele Irina Petrescu şi Catrinel Dumitrescu şi regizorul Geirun Ţino),  m-a cam enervat, dar m-a şi readus cu picioarele pe pămînt: n-oi fi io deţinătorul adevărului absolut, şi nici judecătorul suprem.  Juriul e întotdeauna buricul pămîntului. Să-i acordăm onorurile cuvenite. Nu mai reproduc lista oficială a premiaţilor. O aveţi în presă.   
Mi-e ciudă şi lene şi e cam tîrziu.

   

GALA STAR 2012 - A CINCEA ZI - LUNI

UNII BĂRBAŢI SUNT CÎRPE

O impresia excelentă a făcut Milena Milanova, de la Thetre Atelie 313, de unde credeţi? din Bulgaria. Avînd ca suport adaptarea unui text de Anton Pavlovici Cehov, sofiota a prezentat versiunea păpuşărească a lui Nikolai Nikutin, realizînd un recital viu, sensibil şi ingenios. Ascultam (de fapt, citeam traducerea) povestea nefericitului Nikutin, un om traumatizat şi terorizat de o soţie dominatoare, şi mă copleşea mila pentru bărbatul transformat acum, la propriu, într-o marionetă. Mda, vai de noi.
Milena devine una cu păpuşa pe care-o mînuieşte, împrumutîndu-i propriile mîini şi picioare. Obiectul transformat în fiinţă capătă viaţă şi personalitate, se confesează interpretei şi devine din ce în ce mai tandru cu ea. Cuprins de mila de propria persoană, Nikutin alunecă într-un monolog în care-şi povesteşte necazurile, toarnă vrute şi nevrute, cîntă şi dansează, şi vorbeşte despre unica plăcere care i-a rămas, fumatul. Şi-ar fi aprins o ţigară chiar în toiul conferinţei contra fumatului pe care scorpia de nevastă-sa îl obligase s-o susţină, dacă abila sa mînuitoare din scenă i-ar fi permis. Doar că actriţa realizează că i-a căzut cu tronc lui Nikutin, mototoleşte păpuşa, readucînd-o la condiţia de cîrpă, şi astfel pune capăt unei relaţii total nenaturale. (I-aş zice incest, dacă n-ar fi vorba despre sentimentele unui mascul transformat în marionetă, şi o păpuşăreasă.)
La final, constatînd, ca noi toţi vicioşii, că fumatul reduce stresul, protagonista îşi aprinde o ţigară din pachetul lui Nikutin, iar publicul aplaudă simpaticul nor de fum care-o învăluie. Asta ca să ştiţi cum se termină: femeia, mereu triumfătoare, na.
Măiestria mînuirii marionetei, transfigurarea excelentă a vocii, mişcarea scenică armonioasă şi plină de imaginaţie, fac din Milena Milanova o justă pretendentă la unul din premiile Galei.

Bine ai venit în club, Milena. Nota 9


CIUDATE SUNT CĂILE LUI STANISLAVSKI

Sunt multe greşeli pe care poţi să la faci în viaţă, de-aia e plictisitor să le repeţi.
Doctorand şiinţific în Istoria, teoria, estetica şi pedagogia teatrului, Secţia Pedagogie teatrală (!), actriţa Roxana Gîrleanu a intrat în Sala Studio 85 cu o dezinvoltură care i-a făcut pe spectatori să deschidă bine ochii. Mai ales pe cei de sex masculin, opus, deci. După primele cinci replici, piţipoanca drăguţă, blondă, fireşte, cu forme apetisante şi-n blugii mulaţi care-i poartă noroc, jucînd veridic nedumerirea, pitită după exuberantele titluri şi roluri înşiruite în programul Festivalului, promitea o prestaţie pe măsura performanţelor profesionale. Să precizăm: actriţa interpreta rolul pitzipoancei, nu invers.
Dar aşteptatul regal actoricesc n-a mai venit. Sufocată de prea lungi şi liniare monologuri în limba engleză, uitînd să mai susţină cu trăiri credibile replicile în limba majorităţii publicului, viitoarea profesoară de teatru s-a lăsat cuprinsă de prea-plinul unei superficialităţi pe care orice comisie ar fi taxat-o cu notă mică la un examen de admitere în UNATC.

Aşadar, fals, dar autentic.

Cu felicitări, NOTA 5



AH, CABOTINISMUL ĂSTA, LUA-L-AR TOŢI DRACII

Zice Andrei Sochircă de la Teatrul USA din Chişinău: Să vină justiţia armoniilor nezdruncinate, date afară ca pe un tîlhar, şi toată lumea e de acord. Dar vine Justiţia asta vreodată?
Jack Fărăomînă, eroul interpretat de fostul premiat, acum patru ani, al Galei de la Bacău, e un băiat ca toţi băieţii din lume, trăind într-un oraş de rahat şi într-o casă de rahat, o existenţă de rahat. La ce să te aştepţi, cînd totu-i de rahat, din cinci în cinci zece fraze? Nici orchestra care-l susţine live (excelenţi instrumentişti, bravo!) nu poate curăţi rahatul care umple lumea, oraşul, scena.
80 de minute de patetism cu frazare clasică, obsoletă şi obositoare. De exagerări teatraliceşti.
80 de minute de stridenţe, de recitare la microfon cu reverb (ca prin 1970, voi nu ştiţi, că sunteţi tineri, ce vremuri!).
80 de minute de cîntări cu falseturi zdrobitoare de armonii, zdruncinate rău de urlete de spart restul de armonii, care-or mai fi fost alea.

Andrei Sochircă, fratele nostru de peste Prut, de ce ţipi la noi? NOTA 6.

GALA STAR 2012 - A PATRA ZI

TEATRALICEALĂ CU SCRUMBII AFUMATE

Stelian Roşian, actor la Teatrul Municipal "Ariel" din Râmnicu-Vâlcea, a venit la Gală cu un spectacol bazat pe o drama existenţial-paradoxistă de Marin Sorescu apărută în 1968 (Iona un protest antitolitar, text cu sensuri subtile, cu aluzii la încătuşarea în spaţiul concentraţionar, cu meditaţii care îţi făceau pielea creaţă înainte de 89, dar ale cărui conotaţii subversive şi-ai pierdut greutatea în timp. Mă-ntreb cîţi dintre spectatorii sub patruzeci de ani mai înţeleg astăzi mesajul aspiraţiei spre libertate a eroului biblic înghiţit de balenă.)

O alegere curajoasă, dacă nu chiar rebarbativă, după ce, în atîţia ani de la premieră, am văzut cîteva variante scenice în interpretări care mai de care mai memorabile ( George Constantin, Virgil Ogăşanu, , Ilie Gheorghe - Craiova, Constantin Puşcaşu - Iaşi, Ionel Marginean - Timişoara, Viorel Baltag - Bacău)
Stelian Roşian şi regizoarea Doina Miglecz s-au gîndit însă că-i vor lăsa cu gura căscată pe privitori dacă vor da ghes impulsului atavic de a-şi expima ideile răcnind cu patos elizabetan, într-un decor hiper-realist, îngălat, amestec între aluminiu, butaforie şi multe, multe plase şi funii, isterizîndu-se neobosit la fiecare două replici, de ziceai că tocmai le-a murit caşalotul.
Iona, numele tău e încîlceală.
Cînd protagonistul a muşcat din peştii atîrnaţi într-o cuşcă, mirosul de scrumbie afumată s-a răspîndit în toată sala, pînă dincolo de uşa de la intrare, unde simţul măsurii stătea schelălăind încet, blestemînd ploaia şi lapoviţa de afară.
Efectul scrumbiei a fost năucitor: ne-a stimulat papilele gustative pînă la salivare. Păcat că în inspiratul moment n-a fost inclusă şi o ceapă, eventual degerată. Dar şi mai groaznic ne-a impresionat valul de apă năvălit în scenă la finalul recitalului. După irepetabilul act artistic, am aflat că pînă şi personalul teatrului a intrat în panică, crezînd că, sub presiunea intemperiilor atmosferice, acoperişul instituţiei s-ar fi spart.

Brava spectacol, de neuitat marile trăiri din burta balenei. Nota 6.

BENDEAC, DORU OCTAVIAN DUMITRU ŞI DAN PURIC

Alexandru Bogdan pătrunde furtunos în Studio 85, încuie uşa şi-şi începe căutările actoriceşti menite să ne convingă de adevărul că nu-i de glumit cu teatrul. Cîteva replici colate inteligent din scrierile lui Caragiale, rostite cu o frenezie debordantă, argumentate gestual cu elemente insolite de pantomimă, şi, eram gata să pun ştampila: un recital, în sfîrşit, un recital memorabil, şi un actor cu posibilităţi complexe de exprimare a sensurilor şi trăirilor, sprinten şi convingător.
Doar că, după vre-un sfert de oră, mi-am simţit picioarele amorţite - căci am stat pironit în picioare, sala fiind arhiplină şi arhi-saună, şi mi-a fost destul de greu să mai pun cap la cap replicile poveştii în care se disputau un ţigan, un împărat, o mamă şi fiica ei tălîmbă. Prea tălîmbă. Lungimea textului şi repeţiţia de-acum previzibilă a glumiţelor şi a gesturilor, au făcut să pălească strălucirea anunţată a prestaţiei lui Alexandru Bogdan.
Am reţinut însă uşurinţa actorului de a trece de la o stare la alta brusc, exuberant şi surprinzător, remarcabile şi aluziile sexuale cu batracieni şi cărăşei, de o fineţe cu care serialul Mondenii şi prestaţiile celor din titlul acestei cronicuţe şi-au obişnuit (tele)spectatorii. Au făcut deliciul publicului cele patru personaje interpretate distinct de tînărul actor, mai ales anumite replici cu conotaţii uşor jenante pentru pudibonzi. Cîţiva spectatori mai deştepţi au ţinut să dovedească hăhăind extrem de sonor că s-au prins de poantă mai tare decît alţii şi că sunt la curent cu toate elementele culturii sexuale contemporane sugerate de interpret.
Acuma, oi fi eu cîrcotaş şi puţin iertător cu evadările din corsetul generos al sfaturilor lui Hamlet către trupa de actori, dar, pe bune, nu pot să nu-i recunosc lui Alexandru Bogdan mobilitatea ideatică şi gestuală, efortul de a pune la lucru sinapsele spectatorului, umorul (uneori) de calitate, capacitatea de sugestie, invidiata forţă de a crea acea complicitate cu publicul şi, nu ultimul rînd, plăcerea de a juca. A, şi mai e şi născut în Târgu-Ocna!
Să nu uiţi, Darie, uşor cu pianul pe scări şi ce se taie nu se fluieră ar trebui să fie devizele lipite pe oglinda din cabina actorului Alexandru Bogdan.

Bunuţ spre bun. Nota 8

CU BOMBA DEASUPRA NOASTRĂ

Tocmai de la Tokio s-a arătat micuţa şi firava, cum altfel, actriţă Junko Hori, cu un recital patetic explicit şi pleonastic-ilustrativ despre tragedia de la Hiroshima. Spectacolul a început cu o întîrziere mult mai mare decît toate întîrzierile dintr-un an ale trenurilor din Japonia, după ce tehnicienii echipei nipone, şapte (!) la număr, echipaţi standard, cu salopete, lanterne şi staţii de emisie, au verificat minuţios fiecare centimetru de pe scena unde urma să se tîrască, să şchiopăteze, să gesticuleze, să plîngă şi să strige interpreta eroinei Asa-chan, o victimă a bombei nucleare aruncată de americani.
Drept să spun, am văzut transpoziţii ale acestei uriaşe drame a poporului japonez, mult mai credibile şi, deci, mult mai impresionante. Emoţia, diminuată de sărăcia mijloacelor de expresie, s-a lăsat aşteptată, în pofida eforturilor actriţei, mai mult fizice decît sugerate de trăiri şi interiorizări.
Scenotehnic impecabil, într-un decor minimal, sugerat mai mult printr-un soi de îndemînatică pantomimă, asezonat cu o coloană sonoră aplicată, la care se adaugă transcriptul traducerii ca la cinema, recitalul doamnei Junko Hori se înscrie în galeria momentelor interesante ale Galei Star.

Cum zic: interesant: NOTA 8

p.s. NOTA 4 pentru fotografiile pe care le-am făcut personal.

IA UITE CINE VORBEŞTE

Pentru că n-am putut onora azi GALA STAR, unde actorii şi-au făcut rolurile şi fără mine, ca să rămîn totuşi în mediul mereu surprinzător al teatrului, ia auziţi acilea:

"Avem datoria să eliberăm România de un regim mafiot şi corupt. 'Suntem obligaţi moral să destructurăm un regim poliţienesc prin care şantajul politic va deveni principalul instrument de guvernare. De la noi aşteaptă cetăţenii reinstituirea statului de drept"

Adrian Năstase - discursul de la Congresul extraordinar al PSD.

GALA STAR 2012 - A DOUA ZI - UPDATE ŞI FOTOS

TOMA DĂNILĂ - GENUS IRRITABILE RERUM

Primul spectacol din cea de-a doua zi de concurs n-a mai fost. Conform înţelegerii iniţiale, actorul bucureştean Toma Dănilă, în vîrstă de 32 de ani, ar fi trebuit să-şi susţină recitalul la ora 16, la Sala Studio. Ajuns ieri în Bacău, şi-a manifestat, încă dinainte de a vedea hotelul, nemulţumirea faţă de condiţiile de cazare (de altfel, excelente, vezi Hostel Holland, totul nou, curat, modern, tipar olandez) . Apoi, aseară, după ultimul spectacol, s-a simţit frustrat că joacă la Sala Studio şi a solicitat conducerii Festivalului scena mare a Teatrului. Trecînd peste dificultăţile tehnice care derivă dintr-o schimbare de ultim moment a reprezentaţiei - aranjament lumini, scenografie, sunet, etc - Adrian Găzdaru şi-a dat okeiul.
În această dimineaţă, fără prea multe explicaţii, marele actor s-a urcat în maşină şi a plecat spre capitală, lăsîndu-i cu ochii-n soare pe fraierii care-i aşteptau istoricul recital rozîndu-şi unghiile de emoţie. Noroc că soarele nu s-a prea văzut astăzi.
Cu lacrimi în ochi, băcăuanii vor înţelege totuşi că uneori marile genii rămîn neînţelese şi îi doresc la revedere, drum bun!
(photo by silviu constantinescu)

CHIŞINĂU, MON AMOUR

Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Chişinău a trimis-o în concurs pe Diana Decuseară cu "Mi-e frică de Marea Neagră" de Irina Rechit, în regia lui Vitalie Drucec.
Prezentată cu un fragment bine ales din Lecţiile de Teatru ale lui Stanislavski ( din ce în ce mai bun şi mai surprinzător prezentatorul Galei, Bogdan Matei, prin prezenţa insolită la intrarea în sală sub formă de statuie, costumat ba în arlechin, ba în oracol grecesc, ba în mascat la carnevale di Venetto, dar şi prin textele bine alese, bine interpretate) sora noastră de peste Prut ne-a reamintit, deoarece ne era foarte dor, ce înseamnă o interpretare în care sentimentele teatralizate cu exagerare devin neconvingătoare, gestualitatea agresivă transportă actul artistic în derizoriu şi, fatalmente, ţipetele sunt agresiuni şocante doar fizic pentru scăriţele, trompele lui Eustache şi ciocănelele spectatorilor.
Dacă cele 70 de minute de explicaţii gongorice ale un crime generate de gelozie ar fi fost numai treizeci, recitalul ar fi fost suportabil, poate chiar bun, aşa cum a fost partea de final.
Însă, cu prea desele accente teatralizante, cu încercările interminabile de a induce emoţia, cu tentativele afectate de a crea false tensiuni, sora noastră de peste Prut a ratat complicitatea empatică a publicului.
Greu de îndurat şi monotona coloană sonoră care a acompaniat pe fundal efortul scenic al moldovencei, ceva care semăna cu zgomotul scos de zeci de clopote, mistrii şi ciocane care se învîrt obsedant într-o betonieră.
Diana Decuseară a etalat, totuşi, talentul unei actriţe clasice, bine garnisit cu capacitate transpoziţională, la care se adugă şi indiscutabile calitaţi fizice - voce, elasticitate şi imagine corporală excelente.

Felicitări, nota 7

UN BĂCĂUAN MAI DEŞEPT DECÎT PUBLICUL SĂU

Actorul Şefan Huluba a intrat la doar două secunde după ce sala se umpluse pînă la refuz. Era, însă, prea tîrziu. Cele vreo două sute de spectatori, care ciuciţi pe vine, care aşezaţi turceşte, care-n picioare, plus norocoşii de pe scaune, erau deja transpiraţi. Certamente, Sala Studio e secţia Cazane a iadului, dar organizatorii n-au nicio vină că băcăuanii sunt morţi după teatru. Mai ales după ăla moca.
Cum zic, anunţat prin culise ca mare speranţă şi ţintaş la titlul Galei, cum şi-a făcut apariţia, a declarat că el e x şi că are leucemie. Ne-a-ntrebat dacă îl simpatizăm, dacă avem milă, sau dacă ne e indiferent, dar nimeni din public nu i-a răspuns. Cineva i-a dat totuşi un leu, modestă contribuţie la plata operaţiei pe care urma s-o facă la Paris. Şi, dialogul neînfiripat cu sala, s-a încheiat. Protagonistul ne-a înştiinţat că a fost o glumă, că n-are cancer, dar a vrut să ne demonstreze că nu suntem în stare să mai comunicăm, de parcă nu ştiam. Mde, nici la concluzia asta plină de haz carismatic, n-a rîs nimeni.
După o sofisticată pauză de cîteva secunde, eroul începe să ne explice pedant cine e el, cine-s genitorii lui şi din ce spermatozoid agil s-a născut. Cum l-au marcat certurile dintre cei trei părinţi ai lui. Ne prindem că nu-i a lu tatsu ăla, ci al ăluilalt, că maică-sa o cam ardea pe alături. Mda. Aici sunt cîteva zîmbete strîmbe ale cîtorva spectatori cu părul alb, care ştiu ei ce ştiu. Apoi, re-aflăm ce şi cum e cu coloana noastră vertebrală, care cum o are. Cu dibăcie, spre convingere, monsieur Huluba utilizează mijloace moderne de expunere, cum ar fi aspectomatul (!!!), dar şi mai multe perechi de ochelari meniţi să-i schimbe viziunea asupra lumii, precum şi mici obiecte pe care le scoate cu abilitate dintr-o cuşcă galbenă cu bec la interior. Publicul e căzut pe spate, căldura atinge cam 50 de grade la sol. ( Cei care stau cu fundul direct pe mochetă jubiliează.)
Întrebările retorice, explicaţiile pedante, pauzele de trecere de la un sentiment la altul, preţioasele filosoficale în minunatul stil al genialului Dan Puric, subjugă publicul. Spectatorii respiră cu greu ultimele molecule de aer incins, în timp ce actorul nostru, băcăuan şi el, expiră actoriceşte un adevărat haos ideatic din care, biruitoare se iveşte întrebarea: "Ce se întîmplă dacă nu mai simţim nimic pentru cineva?" Fireşte, colosala greutate a răspunsului a căzut ca bomba de la Hiroshima peste capetele celor din sală. Asta ne mai lipsea ca să ne dăm seama cît de puţin pregătiţi suntem pentru viaţă. La naiba.
Am plecat şi eu capul, cu umilinţă nesfîrşită. Recitalul acestui talentat şi tînăr inteligent m-a convins că nu-s capabil să interacţionez cu unul ca el, că nici să comunic nu sunt în stare, şi că, tot ce ştiu e un vax albina. Vai de capul meu.

În fine, pentru că, fatalmente, orice spectacol are şi-un final,
cu satisfacţia că a demonstrat că e mai deştept decît publicul său, Ştefan Huluba a ieşit primul din sală, gest care a stîrnit ropotele de aplauze ale spectatorilor.

Sincere felicitări şi succese pe mai departe, cu texte şi mai bine alese, nota 8

GALA STAR 2012 - PRIMA ZI

IMPROVIZAŢIE, NUMELE TĂU E TEATRUL

Căci sub semnul sfintei improvizaţii a stat festivitatea de deschidere a Galei Star.
Directorul Adrian Găzdaru s-a scuzat că e obosit - şi prietenii ştiu de ce - că n-a dormit de N nopţi, că toată greutatea organizării stă pe umerii lui, că are de pus la punct sute de lucruri care nu stau naibii la punct. Cîteva rînduri citite de pe-o hîrtiuţă ar fi fost mai omenesc acceptate de către public ca discurs inaugural, deci istoric, decît un speech fracturat de lapsusuri şi lipsusuri. Lasă că şi prezentatorul oficial al Galei, tînărul Bogdan Matei, a tras nişte bîlbe minunate, de puteam paria că sunt autentice.
Oficialii invitaţi pe scenă, viceprimarii de municipiu, Roxana Mironescu şi Dragoş Luchian, şi poetul Dumitru Brăneanu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bacău, au avut cuvinte obişnuite, pline de modestie, în astfel de ocazii: că ei sunt trecători pe funcţii, onoraţi să fie în lumina reflectoarelor, că Bacăul e un oraş cultural de la origini pînă în prezent, dar şi că arta rămîne, va dăinui în veci datorită artiştilor. Pe care îi plătesc cu salariile normale, cît să nu moară de foame. Mda. Cel mai simpatic a fost domnul Luchian care i-a suflat directorului Găzdaru să-i ia microfonul poetului Brăneanu care-o cam luase pe poezie.

DE CE NU SE IA NAIBII CURENTUL

Apoi ne-au chemat pe toţi la subsol. Unde n-am încăput. Unii stăteau direct pe jos, din dragoste de teatru. Pentru că am pile, m-am ales cu un fotoliu Louis XV pe care mi l-a cedat Florina Găzdaru. Ea a luat loc pe mochetă, iar eu am oferit Alexandrei Laiu cotiera fotoliului. Alexandra e, după cum ştiţi, cea mai nouă piaristă a Teatrului Bacovia.
La sala 101, unde ar fi trebuit să stea comod 101 spectatori, au fost cam 15o de calorifere umane. Căldura a început să se simtă cam la cinci minute după ce şi-a făcut apariţia prima concurentă din gală. S-o scriu cu majuscule: ELENA-BIANCA HOLOBUŢ. E actriţă la Petroşani şi s-a încumetat să treacă prin Bacău cu un recital scornit din mai multe piese celebre, şi cu vreo cinci dezbrăcări şi îmbrăcări, ca să dea măsura adevăratei sale valori interpretative. 65 de minute am încercat să pricep de ce nu-i nimeni pe lumea asta să-i spună unei fiinţe să nu cînte dacă n-are voce, să nu-şi arate grăsimile trupului dacă nu parodiază, să nu încerce pledoarii în cauze în care nu crede. Lîngă mine, un tînăr o întreba pe fata de lîngă el cînd se ia naibii lumina, sau cînd vine cutremurul, sau ceva. După douăzeci de minute, un grup de cinci spectatori a părăsit sala şi, după fix alte zece, patru actori de la Bacovia au făcut acelaşi gest de maximă apreciere. Eu am rezistat pînă la finalul apoteotic, ca să nu dezechilibrez fotoliul şi să nu se rănească piarul teatrului, în timp ce protagonista îşi etala excesul de lipide şi arunca cu bancnote de o sută de nu ştiu ce în sală, vizibil derutată că nu poate răspunde la întrebarea din titlul spectacolului: Tata a fost actor, e adevărat, eu...cine sunt? . Am reţinut, aproape mort de căldură şi sufocat de tentativele nereuşite ale protagonistei de a empatiza cu publicul, o frază surprinzătoare: Cînd nu ai talent, e mai rău decît să fii la puşcărie.
Ei, totuşi, nici chiar aşa!
Excepţional: recital de nota 5.


SEX CU CEARŞAF ŞI PĂLĂRIE

Peste orice aşteptări, Eliza Judeu şi-a pus indexul pe piept şi ne-a convins că nasc şi în Bacău actori adevăraţi. La indicaţia lui Geo Balint, regizor, numai ce s-a arătat sub un cerşaf pe scena unde se-ngrămădiseră şi spectatorii, prea mulţi pentru o scenă atît de mică. Şi ce făcea ea sub cerşaf? Făcea dragoste! Vai, ce chestie jenantă!
Şi rostea cuvinte vulgare. Şi se ruşina şi cuvintele nu mai erau vulgare, nici spasmele, icnetele, invocaţiile specifice unui act sexual pasional nu păreau nelalocul lor. Şi ieşea de sub cerşaf după orgasm şi devenea deodată înţeleaptă, maturizîndu-se, dar păstrîndu-şi drăgălăşenia. Şi se juca cu un balon care era bebeul nedorit dar iubit, era în dialog cu o pălărie care era cînd bărbatul nesătul, cînd oliţa de făcut pipi pe care să-l bea bărbatul gravid din imaginaţia eroinei. Erau trei, ba chiar patru personaje într-o actriţă, şi fiecare era absolut credibil. Toate, caractere temperamentale, perfect vizibile, în scene tulburătaore, graţie talentului actriţei de a le evidenţia prin mimică, prin nuanţare vocale, prin dinamica gestuală. Fără excese, căci mărturisesc că m-am temut că va începe la un moment dat să ţipe, aşa, pur şi simplu. În special, din păcate, teatrul de provincie are fixul ăsta: convingător nu-i decît actorul care-şi aruncă bojocii la rampă, să-i intre-n cap cretinului care dă bani pe bilet că cine urlă mai tare în sală e mai genial.
Spectacolul băcăuancei este o dură lecţie de viaţă în care se regăseşte majoritatea femeilor din lumea noastră convulsivă, compulsivă, dementă, în care femeia se zbate să nu devină obiect sexual, încercînd să rămînă fiinţă umană care doreşte, iubeşte, speră, luptă.
Eliza, da, face cel mai complex rol al carierei sale de pînă acum. Stăpîneşte impecabil arta ironiei şi domină scena cu fin sarcasm, mimînd excepţional tulburătoarea mirare de a da naştere altei vieţi, într-o interpretare nuanţată, în care şoapta rostită savant, cu ironie usturătoare, alternează firesc cu explozii frenetice, debordînd cînd de viscerală patimă, cînd de o tandreţe sfîşietoare. (Am văzut spectatori care-şi ştergeau ochii pe ascuns, ca să nu-i vadă lumea că-s sensibili. Erau şi vreo doi macho printre ei, aş paria că n-ar recunoaşte decît, poate, aflaţi pe masa de naşteri.)

Dario Fo, o fi el cine e, dar monologul FEMEI SINGURE în gîndul lui Geo şi în interpretarea Elizei a căpătat o strălucire care m-a făcut să nu simt că am stat o oră în picioare, fără să simt oboseala. Eu, care după un sfert de oră trebuie să şed, de leneş ce-s.

Mi-a părut că Jack Nicholson, Merryl Streep şi, uneori Maia Morgenstern, cu simplitatea, sinceritatea şi adevărul marilor lor roluri, sunt icoanele de la capul patului Elizei Judeu, actriţă, deocamdată, de Bacău.

Excepţional: recital de nota 10

Despre excepţionalul recital Eliza Judeu a scris detaliat Laura Huiban pe

http://www.farafiltru.net/recital-extraordinar-al-actritei-eliza-noemi-judeu-pe-scena-galei-star-2012-video.html/comment-page-1#comment-4335

INVITATA DE LA COMEDIA

Un recital hors concours de văzut doar dacă n-ai alte chemări. Decît teve cu idioţenii politice şi ratari de DNA, decît plimbări prin ploaie să te ia dracu de la aspirine şi carmol, decît beri la Cafe du Theatre să-ţi mărească diametrul burdihanului, mai bine-ntr-un fotoliu la teatru, la recitalul MOŞTENITOAREA, cu Mihaela Teleoacă, actriţă la Teatrul de Comedie bucureşean.
Mda. Textul, nici el prea generos, savuros, bengos; interpretarea, nici interpretarea ei de dat pe spate, imortală şi cuceritoare. Decît pe ici, pe colo. Parcă Mihaela tot voia să-mi bage pe gît că e simpatică, talentată şi dotată, îmi punea în pahar calităţile ei din sticla de şampanie, cam neîndemînatec, cam cu subînţelesul ăla al bucureştenilor: Ce bă, fraiere nu-ţi place şampania??? Ba nu, doamnă, dar nu aşa de des, că, hîc!

Nu zic, am zîmbit de vreo două, maxim trei ori, m-am impresionat tot cam de-atîtea ori cînd ne-a dat la analizat în sală spirala lui Moebus - o chestie de geometri misterioasă - ca pe cea mai cea descoperire (cautaţi pe goaglă să vă lămuriţi, da io ştiam că-s deştept:), cînd l-a invitat pe spectatorul Iuliu în scenă s-o strige şi cînd s-a dat cu capul de ramele atîrnate la ştangă. În rest, cam searbăd, şleampăt şi plicticos.
A dat şi-un ropot de ploaie torenţială care bătea cu zgomot în acoperişul teatrului, poate de aia.
Nu-i dau notă, c-a n-a fost în concurs. Bafta ei.

BACĂU 2012 - GALA STAR

Debutează mîine, 5 aprilie, cel mai important eveniment teatral al urbei, competiţia ONE MAN SHOW, GALA STAR. Pentru cei care nu ştiu, GALA STAR este denumirea standardizată după 1990 a GALEI RECITALURILOR DRAMATICE care se organiza de prin anii 70, la Teatrul Bacovia. Organizatorii au păstrat caracterul de unicitate al manifestării şi acelaşi tip de competiţie valorică de interpretare individuală, dublată de recitaluri teatrale memorabile, susţinute de mari actori români, în afara concursului.

A fost nevoie de schimbarea brandului, deoarece dramaturgul George Genoiu, unul dintre iniţiatorii şi susţinătorii fostei GALE A RECITALURILOR DRAMATICE, s-a gîndit să înregistreze marca la OSIM şi nu a mai permis organizarea manifestării decît cu aprobarea sa şi cu un mic beneficiu! Brava lui, dar, după această şmecherie, n-am prea mai auzit că ar mai fi călcat pragul teatrului băcăuan.

Una dintre noutăţile acestei ediţii este şi că, pentru prima oară, pe afiş figurează şi cîteva bloguri ca parteneri ai organizatorilor. Cum sunt primul pe listă, mă grăbesc să vă ofer Programul „Galei STAR“ şi să mă străduiesc să relatez, cu obiectivitate, ce se va întîmpla pe scena Teatrului Bacovia, aşa cum am mai făcut-o şi acum două ediţii.

ziua 1 / Joi, 5 aprilie
16.00 / Sala Mare
Deschiderea Galei Star, ediţia a VII-a

17.15 / Sala Studio
Recital în concurs
Bianca HOLOBUŢ – “Tata a fost actor, e adevărat… eu, cine ştie?” (65 min.)
Teatrul „I.D. Sârbu“, Petroşani

18.30 / Sala Mare
Recital în concurs
Eliza Noemi JUDEU – “Femei singure” (50 min.)
Producţie independentă – Compania “Buzunarul cu teatru” Bacău

20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Mihaela TELEOACĂ – “Moştenitoarea” (Teatrul de Comedie Bucureşti)

ziua 2 / VINERI, 6 aprilie
16.00 / Sala Studio
Recital în concurs
Toma DĂNILĂ – G.O.D (60 min.)
Teatrul “LUNI” de la Green Hours, Bucureşti

17.15 / Sala Mare
Recital în concurs
Diana DECUSEARĂ – “Mi-e frică de Marea Neagră” (70 min.)
Teatrul Naţional “Mihai Eminescu”, Chişinău

18.30 / Sala Studio
Recital în concurs
Ştefan HULUBA – “Camil. Un oarecare” (65 min.)
Producţie independentă

20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Anca SIGARTĂU – “Puşlamaua de la etajul 13 (Teatrul „Tudor Vianu“, Giurgiu)

ziua 3 / SÂMBĂTĂ, 7 aprilie
16.00 / Sala Studio
Recital în concurs
Raluca MARA – “Era atîta hărmălaie-n cer!” (50 min.)
Teatrul de Nord, Satu Mare

17.15 / Sala Mare
Recital în concurs
Alin FLOREA – “Visul unei nopţi de gală” (50 min.)
Teatrul „Maria Filotti”, Brăila

18.30 / Sala Studio
Recital în concurs
Răzvan ROPOTAN – Fără cap (45 min.)
Producţie independentă

20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Tazio TORRINI – “La collona infinita” (Compania „TELLURIS”, Italia)

ziua 4 / DUMINICĂ, 8 aprilie
11:00 / Sala Mare
Recital extraordinar Andrei TEAŞCĂ –
Spectacol de magie pentru copii “Kids Magic Show”

16.00 / Sala Mare
Recital în concurs
Stelian ROŞIAN – Iona (55 min.)
Teatrul Municipal “Ariel”, Râmnicu-Vâlcea

17.15 / Sala Studio
Recital în concurs
Alexandru BOGDAN – “Dă-dămult… Mai dă-dămult” (45 min.)
Producţie independentă

18.30 / Sala Mare
Recital în concurs
Junko HORI – “Asa-chan” (40 min.)
Tokio, Japonia

20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Tazio TORRINI – “La collona infinita” (Compania „TELLURIS”, Italia)

ziua 5 / LUNI, 9 aprilie
16.00 / Sala Mare
Recital în concurs
Milena MILANOVA – “Nikotine” (60 min.)
Theatre Atelie 313, Bulgaria

17.15 / Sala Studio
Recital în concurs
Roxana GÎRLEANU – “Audiţia!” (40 min.)
Producţie independentă

18.30 / Sala Mare
Recital în concurs
Andrei SOCHIRCĂ (Alex Calancea Band & Olia Tira) – “Jack Fărăomână sau istoria unui contrabasist” (80 min.)
Teatrul „U.S.A”., Chişinău

20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Oana PELLEA – Vocea umană (Teatrul Metropolis, Bucureşti)

ziua 6 / MARŢI, 10 aprilie
17:00 / Sala Mare
Recital în concurs
Gabi DEL PUPO – Călătorie la capătul unei duminici (50 min.)
Teatrul Municipal Baia Mare

19.30 / Sala Mare
Decernarea premiilor Galei “Star” 2012

20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar de închidere Ion Caramitru şi violoncelistul – Adrian Naidin “Vorbe, vorbe, vorbe…” (Premieră)

BARLAD - CE ŢARĂ MINUNATĂ

Pînă la scandalul cu şisturile, n-am prea dat atenţie părţii de est extrem a Moldovei, respectiv, Bârladului. Şi, mai mult, am ignorat în mod ingrat existenţa saitului Barlad online, şi-mi cer scuze pentru această gravă scăpare minunaţilor cetăţeni din zona respectivă.
O revelaţie vecină cu ameţeala, dacă nu chiar cu orgasmul intelectual, m-a cuprins citind interesantele anunţuri publicate pe saitul cu pricina. Am simţit brusc cît de puţine lucruri ştiu despre preocupările şi spiritualitatea profundă în care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea, în general comercială, barladenii.
Preiau cîteva anunţuri de pe saitul citat, ca să realizaţi în ce întunericime am trăit pînă la această descoperire care mi-a răsturnat scara valorilor pe care stăteam cocoţat ca prostu, omiţînd calităţile de afacerişti ale locuitorilor acestei zone mirifice a Republicii România.

- vand cadru de dame pret 50 lei
- miam pierdut nokia 5230 cu tacscren cine miel gaseste ai dau recompensa
- vand 90 de oii cu tot cu miei si 12 capre pret 6mil buc.
- caut pe cineva care se pricepe sa faca un suport pentru o plita si cuptor
- Vand pantofi catifea eleganti negri - vezi poza - + flecuri de schimb.Marime: 38. Toc: 12 cm. Pret: 50 lei
- Vand pantofi eleganti negri - vezi poza. Toc: 12 cm. Pret: 50 lei
- Pierd cheie masina Chevrolet si cheia de usa metalica. Ofer recompensa!
- plec pe 03.04.2012 la ora 08:00 la iasi. am 3 locuri libere.
- organist si solist pentru colaborare cu formatii pentru nunti si alte ceremonii
- vand purcica de tara 50 kg ! Sat Gara Banca Com Banca.
- vand placa de par din ceramica.pret 70 lei
- aseara am pierdut suma de 300 ron dinspre centru catre confectii.daca esti esti OM. mi-ai face un mare bine sa mi-ii restitui. multumesc anticipat
- imi caut sufletul pereche. ma numesc gabriel am 24 ani nu am fost casatorit niciodata.sun eu va pup si sunt nerabdator sa an pe cineva in brate
- Vand Tenesi Converse All star marimea 39-40. pret 180 neg
- SUNTEM 7 PUIUTI DE CIOBANESC CARPATIN (DE BUCOVINA)SI CAUTAM STAPANI IUBITORI.Relatii la telefon 074....
- Suvitat,impletit,decolorat,vopsit,pentru doamnele si domnisoarele ce vor sa aiba un look mai aspectuos de sabatorile Pascale,la preturi de criza.NU deranjati inutil.
- Vand plafoniera din imagine, este in perfecta stare de functionare si are toate piesele. Pret 10 lei.
- Vand chiveci de flori, cel din imagine, design deosebit. 5 lei.
- cine are sa-mi doneze si mie un catel cret al meu a fugit si mie dor de el.
- familie cu un copil cautam un apartamen nemobilat dar cu conditi in chirie pe un termen mai lung oferim 100 euro asteptam oferte pe id valy_smecherul
- Ofer sedinte de masaj si. reflexoterapie chiar si la domiciliul. solicitantei.Am experienta.
vand iepuri pt paste.ieftin 40-50 ron.
- OCHELARI DE SOARE NOI. CU RAMA ALBA. SI PIETRICELE PE MIJLOC SUPER PRET :15 LEI
- VAND BALCON LEMN CU TOT CU STICLA DIN 2010 FABRICAT VOPSEA ALBA DIMENSIUNI 3 METRI CU 1.70, MI-AM PUS TERMOPAN.
- Vand timbre.Am mai multe. Astept oferte. Pentru a le vedea si pe celelante trimiteti ID.
- Caut. istalator sanitar pt. a schimba un. rubinet la o ciusmea.
- DONEZ 15 MC PAMINT DE GRADINA IN BARLAD STR.CERBULUI 32
- vand apart cu apa ce scoate abur frumos mirositor si umiditate acoperire 170 mp ideal pentru apartamente case sau baruri pentru relati sunati lanumarul de telefon
- AN GASIT CHEIE DE LOGAN CU BRELOG DE MERCEDES IN FATA PRIMARIEI BARLAD
- cine are informatii cu privire la incidentul din parcarea KAUFLAND Vaslui, unde o masina OPEL CORSA a fost acrosata si avariata este rugat sa sune la tel 0747177485. Pentru ca asa e in Romaina: facem o prostie si o luam la fuga! as vrea doar sa cunosc acest specimen de om. Va multumesc.

varanus: ALEGE ŞI CÎŞTIGĂ GALA STAR 2012

varanus: ALEGE ŞI CÎŞTIGĂ GALA STAR 2012: Pentru că am privilegiul să fiu, cu varanus, unul dintre partenerii media ai GALEI STAR 2012 , vă prezint în premieră absolută ambele vari...

DEDEMAN, CHEAMĂ-MĂ!

Nu ştiu cine dracu-i în spatele numelui McCann Erickson, dar scornelile lor, amuzante ca bancurile cu Bulă, plătite de DEDEMAN, au fost premiate cu Grand Effie şi că, în urma campaniei, Dedeman a devenit brandul cu cele mai mari rate de creştere în termeni de imagine de pe piaţa de bricolaj.

Aparenta tîmpenie a textelor de pe uriaşele panouri publicitare, completată cu imaginea concretă a obiectelor-ofertă, e, de fapt, o inteligentă şi cinică rezultantă a constatării că românul îşi cheltuieşte banii pe ceea ce iubeşte.

N-am ştiut că au nevoie, dar, în materie de cinism, sunt mult mai bun şi mai ortografic şi ortoepic şi mai ieftin decît ăia de la Erickson, fie-le factura uşoară. Iar banii ar fi rămas în Bacău.

Iţi pun inima pe tavă
Şi tot ce-i al meu e-al tău
Şi pentru că eşti atât de suavă
Iţi dau în dar şi-un ferăstrău!

Două mere, două pere,

Eu îţi spun că te iubesc

Şi la prima revedere

O oglindă-ţi dăruiesc

Chiar de-afară este vînt

Şi m-apasă ipoteca

Te iubesc aşa de mult

Că îţi dau şi biblioteca.

Trece lebedele.n zare,

Eu mă uit, ele dispare

Ţi-aş da în dar o floare,

Ţi-aş dărui speranţă.

Ţi-aş da şi inimioare

Mai bine-ţi dau faianţă.

Aş da totul pentru tine

Ca să-ţi spun că mor de dor

Dar de mă gîndesc mai bine

Îţi cumpăr un atomizor.

Vorbesc în zadar

Fiindcă te ador

Şi îţi dau în dar

Un radiator.

Tare-mi place dragostea

De-aia-ţi cumpăr o vopsea

Te-aş lipi să stai cu mine

Adeziv îţi iau mai bine.

Eşti aşa cuceritor

Că-ţi ofer un polizor.

Romantismu-i desuet

Mai bine îţi iau parchet.

Eşti frumos ca un salvamar

De-aia-ţi cumpăr un colţar.

Dragostea-mi ca să se vadă
Am să-ţi dau in dar o cadă.

Ca să-ţi spun că te iubesc
Motosapă-ţi dăruiesc.

Cea mai expresivă, pentru care nici cafeaua de dimineaţă n-aş mai bea-o, este

Tu vrei drujbă eu vreau sex

De-aia mai bine-ţi cumpăr un flex.

ION LUCIAN - ULTIMA IEŞIRE DIN SCENĂ

Molima plecărilor absurde într-un abis necunoscut de care nimeni nu scapă, pare să fi cuprins lumea teatrală. În galeria fabuloaselor personalităţi artistice dispărute în ultimii ani adaug azi cu mare tristeţe numele lui Ion Lucian.
Rareori mi-a fost dat să întîlnesc un personaj mai cald, mai jovial şi mai bonom aşa cum a fost Ion Lucian. Simplu şi direct, m-a primit în apartamentul de lîngă blocul Dunărea cu bucurie de vechi prieten, deşi, pînă atunci vorbiserăm doar de două ori la telefon. Programasem să facem interviul dimineaţă, în cel mult două ore, dar, furaţi de poveşti, la despărţire, ne-am trezit că se făcuse noapte.
Doamna Paula Sorescu, îngerul său păzitor, ne-a adus cafele "cu suflet". Cuchi, sosia calină a lui Cuchi al meu, care de regulă se pitea în cel mai ascuns cotlon cînd familia Lucian avea vreun musafir, s-a cuibărit după vreun sfert de oră de amuşinări lîngă mine pe canapea, de parcă mă cunoştea de cînd lumea.
În livingul ornat cu diplome şi trofee, cu păpuşi şi amintiri, am ascultat istoria fascinantă a unei vieţi dedicate teatrului. Maestrul Lucian mi-a vorbit despre cărţile pe care le-a scris, despre turnee, despre Legiunea de Onoare, despre Japonia şi Franţa şi despre marea lui credinţă că teatrul lasă cele mai pregnante amprente în educaţia unui tînăr.
Un luptător, am conchis, după ce m-am minunat de cîte războaie cu nomenclatura, cu birocraţia şi cu prostia, cîştigase în decursul celor mai bine de 65 de ani de activitate. Ultimul demers care-l consumase în cei de pe urmă douăzeci de ani, era izbînda finalizării proiectului EXCELSIOR, cel mai nou teatru pentru copii "între 3 şi...103 ani" - cum îi plăcea să-l definească.


Pentru Ion Lucian, reflectoarele s-au stins definitiv.
Îmi pare atît de rău...