GALA STAR 2012 - A PATRA ZI

TEATRALICEALĂ CU SCRUMBII AFUMATE

Stelian Roşian, actor la Teatrul Municipal "Ariel" din Râmnicu-Vâlcea, a venit la Gală cu un spectacol bazat pe o drama existenţial-paradoxistă de Marin Sorescu apărută în 1968 (Iona un protest antitolitar, text cu sensuri subtile, cu aluzii la încătuşarea în spaţiul concentraţionar, cu meditaţii care îţi făceau pielea creaţă înainte de 89, dar ale cărui conotaţii subversive şi-ai pierdut greutatea în timp. Mă-ntreb cîţi dintre spectatorii sub patruzeci de ani mai înţeleg astăzi mesajul aspiraţiei spre libertate a eroului biblic înghiţit de balenă.)

O alegere curajoasă, dacă nu chiar rebarbativă, după ce, în atîţia ani de la premieră, am văzut cîteva variante scenice în interpretări care mai de care mai memorabile ( George Constantin, Virgil Ogăşanu, , Ilie Gheorghe - Craiova, Constantin Puşcaşu - Iaşi, Ionel Marginean - Timişoara, Viorel Baltag - Bacău)
Stelian Roşian şi regizoarea Doina Miglecz s-au gîndit însă că-i vor lăsa cu gura căscată pe privitori dacă vor da ghes impulsului atavic de a-şi expima ideile răcnind cu patos elizabetan, într-un decor hiper-realist, îngălat, amestec între aluminiu, butaforie şi multe, multe plase şi funii, isterizîndu-se neobosit la fiecare două replici, de ziceai că tocmai le-a murit caşalotul.
Iona, numele tău e încîlceală.
Cînd protagonistul a muşcat din peştii atîrnaţi într-o cuşcă, mirosul de scrumbie afumată s-a răspîndit în toată sala, pînă dincolo de uşa de la intrare, unde simţul măsurii stătea schelălăind încet, blestemînd ploaia şi lapoviţa de afară.
Efectul scrumbiei a fost năucitor: ne-a stimulat papilele gustative pînă la salivare. Păcat că în inspiratul moment n-a fost inclusă şi o ceapă, eventual degerată. Dar şi mai groaznic ne-a impresionat valul de apă năvălit în scenă la finalul recitalului. După irepetabilul act artistic, am aflat că pînă şi personalul teatrului a intrat în panică, crezînd că, sub presiunea intemperiilor atmosferice, acoperişul instituţiei s-ar fi spart.

Brava spectacol, de neuitat marile trăiri din burta balenei. Nota 6.

BENDEAC, DORU OCTAVIAN DUMITRU ŞI DAN PURIC

Alexandru Bogdan pătrunde furtunos în Studio 85, încuie uşa şi-şi începe căutările actoriceşti menite să ne convingă de adevărul că nu-i de glumit cu teatrul. Cîteva replici colate inteligent din scrierile lui Caragiale, rostite cu o frenezie debordantă, argumentate gestual cu elemente insolite de pantomimă, şi, eram gata să pun ştampila: un recital, în sfîrşit, un recital memorabil, şi un actor cu posibilităţi complexe de exprimare a sensurilor şi trăirilor, sprinten şi convingător.
Doar că, după vre-un sfert de oră, mi-am simţit picioarele amorţite - căci am stat pironit în picioare, sala fiind arhiplină şi arhi-saună, şi mi-a fost destul de greu să mai pun cap la cap replicile poveştii în care se disputau un ţigan, un împărat, o mamă şi fiica ei tălîmbă. Prea tălîmbă. Lungimea textului şi repeţiţia de-acum previzibilă a glumiţelor şi a gesturilor, au făcut să pălească strălucirea anunţată a prestaţiei lui Alexandru Bogdan.
Am reţinut însă uşurinţa actorului de a trece de la o stare la alta brusc, exuberant şi surprinzător, remarcabile şi aluziile sexuale cu batracieni şi cărăşei, de o fineţe cu care serialul Mondenii şi prestaţiile celor din titlul acestei cronicuţe şi-au obişnuit (tele)spectatorii. Au făcut deliciul publicului cele patru personaje interpretate distinct de tînărul actor, mai ales anumite replici cu conotaţii uşor jenante pentru pudibonzi. Cîţiva spectatori mai deştepţi au ţinut să dovedească hăhăind extrem de sonor că s-au prins de poantă mai tare decît alţii şi că sunt la curent cu toate elementele culturii sexuale contemporane sugerate de interpret.
Acuma, oi fi eu cîrcotaş şi puţin iertător cu evadările din corsetul generos al sfaturilor lui Hamlet către trupa de actori, dar, pe bune, nu pot să nu-i recunosc lui Alexandru Bogdan mobilitatea ideatică şi gestuală, efortul de a pune la lucru sinapsele spectatorului, umorul (uneori) de calitate, capacitatea de sugestie, invidiata forţă de a crea acea complicitate cu publicul şi, nu ultimul rînd, plăcerea de a juca. A, şi mai e şi născut în Târgu-Ocna!
Să nu uiţi, Darie, uşor cu pianul pe scări şi ce se taie nu se fluieră ar trebui să fie devizele lipite pe oglinda din cabina actorului Alexandru Bogdan.

Bunuţ spre bun. Nota 8

CU BOMBA DEASUPRA NOASTRĂ

Tocmai de la Tokio s-a arătat micuţa şi firava, cum altfel, actriţă Junko Hori, cu un recital patetic explicit şi pleonastic-ilustrativ despre tragedia de la Hiroshima. Spectacolul a început cu o întîrziere mult mai mare decît toate întîrzierile dintr-un an ale trenurilor din Japonia, după ce tehnicienii echipei nipone, şapte (!) la număr, echipaţi standard, cu salopete, lanterne şi staţii de emisie, au verificat minuţios fiecare centimetru de pe scena unde urma să se tîrască, să şchiopăteze, să gesticuleze, să plîngă şi să strige interpreta eroinei Asa-chan, o victimă a bombei nucleare aruncată de americani.
Drept să spun, am văzut transpoziţii ale acestei uriaşe drame a poporului japonez, mult mai credibile şi, deci, mult mai impresionante. Emoţia, diminuată de sărăcia mijloacelor de expresie, s-a lăsat aşteptată, în pofida eforturilor actriţei, mai mult fizice decît sugerate de trăiri şi interiorizări.
Scenotehnic impecabil, într-un decor minimal, sugerat mai mult printr-un soi de îndemînatică pantomimă, asezonat cu o coloană sonoră aplicată, la care se adaugă transcriptul traducerii ca la cinema, recitalul doamnei Junko Hori se înscrie în galeria momentelor interesante ale Galei Star.

Cum zic: interesant: NOTA 8

p.s. NOTA 4 pentru fotografiile pe care le-am făcut personal.