vineri, aprilie 13, 2012

DIZIDENŢA DE PAŞTE


Aţi ţinut post? Aţi trecut pe sub aer? Aţi vopsit oule? Aveţi miel? V-aţi purtat frumos, fără nervi şi înjurături? Vă duceţi să luaţi lumină? Atunci, sărbători fericite!
Dar vă spun, Paşte ca pe vremea cealaltă, n-o să mai avem niciodată. Cu parfum de flori de cais, cu gagicăreală prin cimitir, cu clondirul de coniac şi ţigărelele ascunşi pe după cruci, cu bairamurile interminabile de după ce dădeam de trei ori ocolul bisericii. De ce era aşa de mişto Paştele? Păi, în afară de mirosul de flori, totul era interzis. Mda. Iaca am devenit melancolic.  
De paştele din 89, tovarăşii de la partid  m-au obligat să fac chiar de Înviere un spectacol "JOCUL" (care umplea săptămînal Casa de cultură patru-cinci ore, şi unde se cînta rock în engleză!, se dansa în sală, era unica distracţie pentru ăi tineri). Şi să-l încep la ora zece seara. Păi cum, toaşu secretar, că la 10 trebuie să se termine, că am primit adresă de la dumneavoastră că să facem economie la curent. Lasă, băi, că asta-i o seară specială şi tre să mai terminăm odată cu bigotismu ăsta şi cu biserica la tineret. Asta faci, e ordin: îi dai drumu la zece şi-l ţii pînă dimineaţă, să stea dracii să se destindă şi să se educe că nu mai facem noi om multlateral dezvoltat din ei cît îi cucu. Am zis am înţeles, şi-am făcut după capul meu. Spectacolul a început cu sala plină, la zece, cum s-a stabilit. Dă-i muzică, dă-i poante, dă-i dans. Pe la unşpe jumate întreb publicul dacă să luăm o pauză de o oră jumate şi să ne reîntîlnim pe la ora 1. Au izbucnit urale. Sala s-a golit, dar luminile au rămas aprinse. După miezul nopţii, cum stăteam noi ăştia artiştii ciocnind ouă şi mîncînd miel, numa ce-a apărut unu de la propagandă şi m-a luat la rost că de ce nu se ţine spectacolul.
Păi, e pauză, că artiştii au şi ei nevoie să se refacă după două ore de prestaţii - zic.
Dar unde-i publicul, unde-s tinerii? – zbiară el ca apucatul.
Toaşu, nu vă enervaţi că faceţi păcate, or fi la o ţigară şi ei, se mai pupă, mai una-alta, că vorba aia, şi dumneavoastră aţi fost ca ei..
Da nu-s cumva la biserică, la slujbă?
Doamne fereşte, tovarăşu. Ce biserică, îs pe-a-fară, abia aşteaptă să înceapă rockul.
Ce roc, care roc bă toaşu? Bagă-le ceva patriotice şi mai stingeţi din luminile astea, să facem economie.
Am înţeles.
Nea Zighi a tras heblul şi-au rămas numai luminile roşii de la uşi, alea de incendiu, că erau pe baterie. 
Cînd au început să se întoarcă spectatorii de la Înviere, aveau toţi lumînări aprinse.
Activistul m-a luat tare, că să se stingă lumînările în sală, că-i pericol de incendiu.
Păi de ce să se stingă, nu era vorba să facem economie la curent?
Şi-apoi,  acu-i momentul lui Gil Ioniţă. Luaţi-vă-n braţe copiii, ca pe strategice arme...Jurămînt la Putna, Lăsaţi-mă să merg pe bicicletă, Omul de Zăpadă, şi de-astea, cu mare înţeles pentru vremea aia. Mirosea-n sală de la lumînări şi toată lumea cînta, de jurai că eşti în biserică.  
Activistul: aşa da, tovarăşu, că luptăm pentru pace, şi să fim patrioţi.
Şi s-a cărat.
Spectacolul la lumina lumînărilor s-a terminat în delir pe la patru dimineaţa cu The Wall de la Pink Floyd. Să spargem zidul. 
Asta ca să ştiţi cum se făcea dizidenţa de Paşte în comunism.