GALA STAR 2012 - PRIMA ZI

IMPROVIZAŢIE, NUMELE TĂU E TEATRUL

Căci sub semnul sfintei improvizaţii a stat festivitatea de deschidere a Galei Star.
Directorul Adrian Găzdaru s-a scuzat că e obosit - şi prietenii ştiu de ce - că n-a dormit de N nopţi, că toată greutatea organizării stă pe umerii lui, că are de pus la punct sute de lucruri care nu stau naibii la punct. Cîteva rînduri citite de pe-o hîrtiuţă ar fi fost mai omenesc acceptate de către public ca discurs inaugural, deci istoric, decît un speech fracturat de lapsusuri şi lipsusuri. Lasă că şi prezentatorul oficial al Galei, tînărul Bogdan Matei, a tras nişte bîlbe minunate, de puteam paria că sunt autentice.
Oficialii invitaţi pe scenă, viceprimarii de municipiu, Roxana Mironescu şi Dragoş Luchian, şi poetul Dumitru Brăneanu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bacău, au avut cuvinte obişnuite, pline de modestie, în astfel de ocazii: că ei sunt trecători pe funcţii, onoraţi să fie în lumina reflectoarelor, că Bacăul e un oraş cultural de la origini pînă în prezent, dar şi că arta rămîne, va dăinui în veci datorită artiştilor. Pe care îi plătesc cu salariile normale, cît să nu moară de foame. Mda. Cel mai simpatic a fost domnul Luchian care i-a suflat directorului Găzdaru să-i ia microfonul poetului Brăneanu care-o cam luase pe poezie.

DE CE NU SE IA NAIBII CURENTUL

Apoi ne-au chemat pe toţi la subsol. Unde n-am încăput. Unii stăteau direct pe jos, din dragoste de teatru. Pentru că am pile, m-am ales cu un fotoliu Louis XV pe care mi l-a cedat Florina Găzdaru. Ea a luat loc pe mochetă, iar eu am oferit Alexandrei Laiu cotiera fotoliului. Alexandra e, după cum ştiţi, cea mai nouă piaristă a Teatrului Bacovia.
La sala 101, unde ar fi trebuit să stea comod 101 spectatori, au fost cam 15o de calorifere umane. Căldura a început să se simtă cam la cinci minute după ce şi-a făcut apariţia prima concurentă din gală. S-o scriu cu majuscule: ELENA-BIANCA HOLOBUŢ. E actriţă la Petroşani şi s-a încumetat să treacă prin Bacău cu un recital scornit din mai multe piese celebre, şi cu vreo cinci dezbrăcări şi îmbrăcări, ca să dea măsura adevăratei sale valori interpretative. 65 de minute am încercat să pricep de ce nu-i nimeni pe lumea asta să-i spună unei fiinţe să nu cînte dacă n-are voce, să nu-şi arate grăsimile trupului dacă nu parodiază, să nu încerce pledoarii în cauze în care nu crede. Lîngă mine, un tînăr o întreba pe fata de lîngă el cînd se ia naibii lumina, sau cînd vine cutremurul, sau ceva. După douăzeci de minute, un grup de cinci spectatori a părăsit sala şi, după fix alte zece, patru actori de la Bacovia au făcut acelaşi gest de maximă apreciere. Eu am rezistat pînă la finalul apoteotic, ca să nu dezechilibrez fotoliul şi să nu se rănească piarul teatrului, în timp ce protagonista îşi etala excesul de lipide şi arunca cu bancnote de o sută de nu ştiu ce în sală, vizibil derutată că nu poate răspunde la întrebarea din titlul spectacolului: Tata a fost actor, e adevărat, eu...cine sunt? . Am reţinut, aproape mort de căldură şi sufocat de tentativele nereuşite ale protagonistei de a empatiza cu publicul, o frază surprinzătoare: Cînd nu ai talent, e mai rău decît să fii la puşcărie.
Ei, totuşi, nici chiar aşa!
Excepţional: recital de nota 5.


SEX CU CEARŞAF ŞI PĂLĂRIE

Peste orice aşteptări, Eliza Judeu şi-a pus indexul pe piept şi ne-a convins că nasc şi în Bacău actori adevăraţi. La indicaţia lui Geo Balint, regizor, numai ce s-a arătat sub un cerşaf pe scena unde se-ngrămădiseră şi spectatorii, prea mulţi pentru o scenă atît de mică. Şi ce făcea ea sub cerşaf? Făcea dragoste! Vai, ce chestie jenantă!
Şi rostea cuvinte vulgare. Şi se ruşina şi cuvintele nu mai erau vulgare, nici spasmele, icnetele, invocaţiile specifice unui act sexual pasional nu păreau nelalocul lor. Şi ieşea de sub cerşaf după orgasm şi devenea deodată înţeleaptă, maturizîndu-se, dar păstrîndu-şi drăgălăşenia. Şi se juca cu un balon care era bebeul nedorit dar iubit, era în dialog cu o pălărie care era cînd bărbatul nesătul, cînd oliţa de făcut pipi pe care să-l bea bărbatul gravid din imaginaţia eroinei. Erau trei, ba chiar patru personaje într-o actriţă, şi fiecare era absolut credibil. Toate, caractere temperamentale, perfect vizibile, în scene tulburătaore, graţie talentului actriţei de a le evidenţia prin mimică, prin nuanţare vocale, prin dinamica gestuală. Fără excese, căci mărturisesc că m-am temut că va începe la un moment dat să ţipe, aşa, pur şi simplu. În special, din păcate, teatrul de provincie are fixul ăsta: convingător nu-i decît actorul care-şi aruncă bojocii la rampă, să-i intre-n cap cretinului care dă bani pe bilet că cine urlă mai tare în sală e mai genial.
Spectacolul băcăuancei este o dură lecţie de viaţă în care se regăseşte majoritatea femeilor din lumea noastră convulsivă, compulsivă, dementă, în care femeia se zbate să nu devină obiect sexual, încercînd să rămînă fiinţă umană care doreşte, iubeşte, speră, luptă.
Eliza, da, face cel mai complex rol al carierei sale de pînă acum. Stăpîneşte impecabil arta ironiei şi domină scena cu fin sarcasm, mimînd excepţional tulburătoarea mirare de a da naştere altei vieţi, într-o interpretare nuanţată, în care şoapta rostită savant, cu ironie usturătoare, alternează firesc cu explozii frenetice, debordînd cînd de viscerală patimă, cînd de o tandreţe sfîşietoare. (Am văzut spectatori care-şi ştergeau ochii pe ascuns, ca să nu-i vadă lumea că-s sensibili. Erau şi vreo doi macho printre ei, aş paria că n-ar recunoaşte decît, poate, aflaţi pe masa de naşteri.)

Dario Fo, o fi el cine e, dar monologul FEMEI SINGURE în gîndul lui Geo şi în interpretarea Elizei a căpătat o strălucire care m-a făcut să nu simt că am stat o oră în picioare, fără să simt oboseala. Eu, care după un sfert de oră trebuie să şed, de leneş ce-s.

Mi-a părut că Jack Nicholson, Merryl Streep şi, uneori Maia Morgenstern, cu simplitatea, sinceritatea şi adevărul marilor lor roluri, sunt icoanele de la capul patului Elizei Judeu, actriţă, deocamdată, de Bacău.

Excepţional: recital de nota 10

Despre excepţionalul recital Eliza Judeu a scris detaliat Laura Huiban pe

http://www.farafiltru.net/recital-extraordinar-al-actritei-eliza-noemi-judeu-pe-scena-galei-star-2012-video.html/comment-page-1#comment-4335

INVITATA DE LA COMEDIA

Un recital hors concours de văzut doar dacă n-ai alte chemări. Decît teve cu idioţenii politice şi ratari de DNA, decît plimbări prin ploaie să te ia dracu de la aspirine şi carmol, decît beri la Cafe du Theatre să-ţi mărească diametrul burdihanului, mai bine-ntr-un fotoliu la teatru, la recitalul MOŞTENITOAREA, cu Mihaela Teleoacă, actriţă la Teatrul de Comedie bucureşean.
Mda. Textul, nici el prea generos, savuros, bengos; interpretarea, nici interpretarea ei de dat pe spate, imortală şi cuceritoare. Decît pe ici, pe colo. Parcă Mihaela tot voia să-mi bage pe gît că e simpatică, talentată şi dotată, îmi punea în pahar calităţile ei din sticla de şampanie, cam neîndemînatec, cam cu subînţelesul ăla al bucureştenilor: Ce bă, fraiere nu-ţi place şampania??? Ba nu, doamnă, dar nu aşa de des, că, hîc!

Nu zic, am zîmbit de vreo două, maxim trei ori, m-am impresionat tot cam de-atîtea ori cînd ne-a dat la analizat în sală spirala lui Moebus - o chestie de geometri misterioasă - ca pe cea mai cea descoperire (cautaţi pe goaglă să vă lămuriţi, da io ştiam că-s deştept:), cînd l-a invitat pe spectatorul Iuliu în scenă s-o strige şi cînd s-a dat cu capul de ramele atîrnate la ştangă. În rest, cam searbăd, şleampăt şi plicticos.
A dat şi-un ropot de ploaie torenţială care bătea cu zgomot în acoperişul teatrului, poate de aia.
Nu-i dau notă, c-a n-a fost în concurs. Bafta ei.