sâmbătă, decembrie 11, 2010

PATETIC DESPRE NIMICUL CARE NE-AŞTEAPTĂ

Ani şi iar ani.

Prea multe sufocante negaţii, nu vreau, nu pot, n-ai înţeles.

Laşitatea lui aşteaptă, mai ai răbdare, mai stai.

Va fi mai bine mîine, dar mîinele mereu e poimîine şi poimîinele răspoimîne.

Să dormim liniştiţi, vine ea fericirea cînd nu te aştepţi.

În toiul nopţii, cînd luna pe cer e senină şi clară,

Atunci va răsări soarele.

Parcă văd cum, trezit brusc din visul erotic în care tocmai urma să îmbrăţişezi glezna secretului tău, vei arunca plapuma pe podea,

Orbit de lumina incandescentă a soarelui în miezul de noapte.

Parcă văd cum o să bîjbîi înfrigurat după ciorapi şi ochelari,

Parcă te văd căutîndu-ţi bricheta şi basca de revoluţionar.

Sculaţi, sculaţi, oropsiţi ai vieţii, a venit fericirea, aşa vor suna semeseurile

Pe care le vei trimite celor 367 de nume din agenda nokiei tale.

Ai să te precipiţi în debara să cauţi şampania păstrată pentru clipa aceea astrală,

Şi-ai s- o împarţi în pahare de plastic alb cetăţenilor ce aleargă pe calea romanului

Spre prefectură, simbolul victoriei. Chiuind ca la nuntă aleargă şi aruncă petarde şi flutură tricoloruri.

Nici n-o să-ţi pese de cratiţele, borcanele, sifoanele din debara, de vraiştea provocată de tumultul tău patriotic.

Căci, mai presus de toate stă dragostea ta pentru ţară, pentru binele ei, nu?

Oricît de departe ar fi viitorul de aur, vor fi artificii şi măreţe fanfare.

Vor fi poduri de flori şi salve de tun.

Televiziunile lumii vor transmite-n direct, pe no comment, măreaţa desvirginare.

Vor fi eroi cu patalama cei ce vor pune mîna pe microfon, pe putere, şi vor striga primii

Ne-am trezit, oameni buni. Ne-am deşteptat, naţiune.

Imnul acesta e obsolet, să-l schimbăm. Ura. Ura. Ura.

Se rostogoleşte şoapta adio, rotundă ca un final mut şi se face bulgăre mare:

Lăsaţi aleşii să lucreze în linişte.

Plecaţi. Părăsiţi această clădire care se clatină roasă la temelie de igrasie, produs românesc.

Lăsaţi-i singuri.