TREI FAZE CONCOMITENTE

În timp ce locuitorii comunelor Săuceşti, Schineni şi Siret, în aşteptarea momentului în care vor fi declaraţi sinistraţi, stau cu coatele pe gard sau la o berică pe terasa bufetelor, jandarmii şi armata patriei înalţă digul cu saci de nisip. În acelaşi timp, o căprioară ţîşneşte din lăstăriş, gonind din faţa apelor şi a oamenilor.
În dreptul Bacăului, viitura ucraineană ar urma să apară pe Siret în jurul orei 14.

Vine sinistrul pe Siret

Azi la ora 18, locuitorii din Şerbăneşti şi Holt, priveau îngrijoraţi puhoaiele Siretului. Apele mai aveau circa doi metri pînă la nivelul digurilor care apără podul spre Vaslui. În aval şi în amonte de acestea, Siretul îşi depăşise matca. Dar viitura cea mare care vine din Ucraina ajunge în coasta Bacăului abia mîine în jurul prînzului.
În comuna Săuceşti din nordul oraşului (inundată catastrofal în 2008), armata şi jandarmii evacuează locuitorii. După inundaţiile de acum doi ani, s-au făcut planuri, s-au alocat fonduri, dar digul de apărare nu s-a mai făcut. Între timp, a fost campania electorală şi banii au dispărut.
Imbecilii, nu.

VIITORUL GUVERN AL ROMÂNIEI

Deşi nimănui nu i-a venit ideea alcătuirii listei cu viitorul guvern din 2014, cabinetul care va instaura în România epoca bunăstării şi a dreptăţii s-a prefigurat aseară sub ochii telespectatorilor de oteve.
Deci,
Preşedinte – Dan Diaconescu, eroul naţiei (Caracal)
Prim-ministru – Aurelian Pavelescu (ţărănistul)
Ministru de Interne – Nicu Gheară (interlop)
Secretari de stat – Pavel Abraham (general al naibii de şmeker)
Ministru de Externe: Briana Caragea (prinţesa)
Ministrul Justiţiei – Gheorghe Mateuţ (avocatul lui DD)
Prim-secretar de stat – Corneliu Vadim Tudor (tribunul)
Secretari de stat: av. Victor Gafiuc, av. Cătălin Dancu, av. Daniel Fenechiu, av. Dan Năstruţ, av. Pompiliu Bota (eliberatori pro bono de-ai lui DD)
Ministrul Sănătăţii – dr. Bakir ( antivaricosul)
Ministrul Dreptăţii Sociale – Victor Ciutacu (transferat în interesul serviciului)
Ministrul Tineretului – Andrei Tinu (fiul lui Dumitru)
Ministrul Turismului şi al Cimitirelor – Oana Zăvoranu (brunetă)
Secretari de stat: Viorel Lis, Magda Ciumac, Elodia, Nikita (alte panarame de atracţie turistică)
Ministrul învăţămîntului – Prof. Lucian Iordănescu (metafizician)
Ministrul sportului şi al fotbalului: Gigi Becali (latifundiar de Bruxelles)
Ministrul culturii – Adrian Păunescu ( dacă nu mai apucă, atunci Gabriel Fătu – actor de farse)
Ministrul Presei: Victor Roncea (cavaler deontolog)
Secretari de stat: Dana Grecu, Roşca Stănescu (jurnalişti nepătaţi)
Ministrul Internetului : Tiberiu Lovin (neutralitatea personificată)
Ministrul Televiziunilor şi al Alimentaţiei Publice – Serghei Mizil (fiul lui Paul Niculescu-Mizil)
Secretari de stat: Gabiel Badiu, Andrei Stroe, Horia Ivanovici, Ovidiu Zarea (moderatori de campanie)
Administraţia Loteriei Naţionale – Stelian Ogică (şperţar cu niţel noroc)


În aceste condiţii, capitala va fi mutată la Caracal, cu tot cu Cotroceni.
Poporul român are un singur gînd: Doamne-ajută!

DAN DIACONESCU INTRĂ ÎN POLITICĂ

Azi e zi de sărbătoare. Minunata justiţie l-a eliberat din pîrnaie pe copilul minune al televiziunii. Deşi liber, apostolul dreptăţii a sosit la emisiune încătuşat şi însoţit de gardieni. Ca metaforă a suferinţelor îndurate pe nedrept. Zeci de angajaţi, colaboratori şi prieteni s-au regăsit în studioul plin de plasme, flori şi urale al oteveului şi i-au cîntat şefului de mulţi ani. Întîmpinat cu manele dedicate, cu urale şi poezii omagiale, DD e decis să devină preşedintele României.
Sub ochii înlăcrimaţi de emoţie ai naţiei, s-au consumat aseară momente apotropaice din care s-a născut Partidul Poporului Român. Sîmbolul lui va fi o pereche de cătuşe sfărîmate. Va fi partidul celor 95 la sută de oameni buni care va lupta să-i aducă pe calea cea dreaptă pe ceilalţi cinci la sută dintre români. Care nu se ştie cum au ajuns să ne conducă. Nu-i va împuşca, nu-i va schingiui, nu-i va băga la pîrnaie. Îi va convinge. Încă se lucrează la platforma politică a noii formaţiuni, dar un lucru e cert: zidul de la Cercetări Penale va fi ornat în prima zi de mandat a viitorului preşedinte cu o frumoasă placă comemorativă (sic!). Pe ea va scrie cu litere de aur: aici a făcut în direct 100 de ore de pîrnaie cel mai iubit fiu al poporului, Dan Diaconescu din Caracal.
În adunarea de constituire a Partidului Poporului Român, în ton cu ţunamiul celor 50 000 de semeseuri de susţinere şi mobilizaţi de cele peste un milion de aderenţi posibili, nucleul de salvatori ai naţiei, în frunte cu preaiubitul şi paşnicul DD, a decis să dea fiecărui român cîte 20 000 de euro şi cîte două plasme Panasonice de 127 cm cu montură neagră de familie, să editeze ziarul OTV, să desfiinţeze puşcăriile, să introducă juraţi în procedura judecătorească şi multe alte lucruri minunate pentru această naţie. Extazul mulţimii a atins cote halucinante în timp ce martirizatul din Caracal povestea despre colegii lui de celulă şi despre gardienii care, deşi le-a mers buhul de duri ce sunt, cu el s-au purtat foarte frumos, încurajîndu-l mereu cu vorbele: Lăsaţi, dom Dan, că ieşiţi dumneavoastră de-aici, că toată familia mea se uită la oteveu.
Dezbaterile s-au prelungit pînă ne-a luat somnul.
Revenim.

CC ÎŞI PREGĂTEŞTE IEŞIREA LA PENSIE

Na, c-am prezis greşit! Legile reformei propuse de Boc au fost respinse acum 30 de minute de Curtea constituţională! Pentru că s-au găsit ne-constituţionale două articole: reducerea propriilor pensii de serviciu şi reducerea pensiilor insoţitorilor de handicapaţi.
Sa mori de rîs: pensiile magistraţilor ajung la 37 000 de lei pe lună. Cum să se reducă?
În aceste condiţii, n-au judecătorii de la CC nevoie de însoţitori? Şi cine să-i plătească? Dacă nu noi, atunci cine?

SĂ NU MAI MÎNCĂM CĂCAT DESPRE CSAT

Continuăm. Ziceam: Ce zi minunată de iunie! Ce oameni deştepţi! Da CSAT-ul ăsta, nu se ocupă de siguranţa naţională? De strategii, probleme, luări de poziţie? Nu tre să apere boborul dacă-i la o adică pac la războiu? Că, de pe cînd ieream şi io, chipurile, jurnalist, aşa ştiu: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (hait, că-i CSAŢ, nu CSAT!) ie băieţii ăia care decide ce şi cum să facă România să se salveze cînd devine situaţia nasoală. Dau CSAT pe goaglă şi iaca, bă fraierilor, ia vedeţi voi care-i definiţia csaţului pe propriul sait:

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării - Structură de lucru permanentă, constituită distinct în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale, destinată să asigure îndeplinirea atribuţiilor ce revin Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, potrivit Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea acestuia.

Adecă CSAŢ e ceva care face ce trebuie să facă CSAŢ. V-aţi prins?
Zice CSAŢ că presa e pericol strategic la siguranţa naţională, în rînd cu terorismul, crima organizată, corupţia, evaziunea fiscală, contrabanda, drogurile şi extremismul?

Păi, dacă zice CSAŢ aşa, CSAŢ tre să ia neşte măsuri. Răpănoşii de ziarişti care zice mereu nu la orice vrea să facă şefu, să tacă dracului. Mogulimea să bage banii în drumuri şi-n turism, să lase presa, că oricum n-aduce bani. Să se interzică blogăreala. Să nu mai mănînce căcat care cum vrea despre guvernaşu nostru care numai el ştie cum se zbate cu gheara crizei în jugulară. Gata cu tolcşoaiele. Prea multă pălăvrăgeală. Naţia a ameţit complet. O singură televiziune ajunge. Labe. Laber. Laberwurşti. Hai ş-un ziar, s-aveţi cu ce-nveli gaura din covrig: Adevărul. Şi să revină la vechiul brand, căci din scînteia pixelului va ieşi adevărul.

Da, acuma, scuzaţi. Cum naiba, preasupremule CSAŢ, aţi omis pensiile, sugarii şi artiştii din lista riscurilor şi ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale?
Că doar e scris la articolul 53 den Constituţiune.
Ştie şi dom prim ministru!

O MINUNATĂ DIMINEAŢĂ DE IUNIE

M-am trezit, am băut cafeaua, plouă, Curtea Costituţională analizează azi legalitatea austerităţii propusă de Boc şi-ai lui. Îmi vine să casc de ce furtuni în ritm de dansul pinguinului or să vină în Piaţa Parlamentului. Ce-or să mai ţipe transpiraţii de pensionari şi ce de mai leşinuri de babe prin ambulanţe. Şi gata. Asta va fi tot.
Băi Dorele, dacă mai întîrzii la treabă, îţi tai ziua! Cum doriţi, dom şef. Am să umblu cu ea tăiată, dac-aşa vreţi dumneavoastră!
Cum doriţi dumneavoastră, dom Băsescu. Or umbla bugetarii cu salariile amputate, artiştii cu drepturile de autor impozitate, copii cu alocaţiile micşorate, moşnegii cu pensiile scurtate. Şi cu viaţa scurtată, dacă aşa doriţi dumneavoastră şi curtea dumneavoastră constituţională, cu tot respectul!
Cum căscam, aidoma întregii naţii, numai ce-mi cade sub ochi o frază:
Sintagma „în cauză există probe şi indicii temeinice” poate fi anvizajată ca avînd un caracter de generalitate numai privită izolat, desprinsă de datele privind starea de fapt ţi participaţia penală. Semnează: Procuror şef de secţie Lucian Papici, în pledoaria pentru arestarea lui DD în direct.
Mă frec la ochi. Mai citesc odată. Mă duc la baie şi mă mai spăl odată cu apă rece. Mai citesc odată.
M-apucă rîsul. Şi rîd.
Ce ţară minunată! Ce oameni deştepţi! Bravo mie că m-am născut aici.

Restructurări la Cultură
Curentul - marţi, 22 iunie 2010

© Curentul

De ce trebuie impozitate drepturile de autor

Dreptul de de autor trebuie impozitat deoarece el reprezintă recompensa unei munci, anume, a muncii de creaţie.
Iar pe muncă, statul tre să ia şi el ceva, că, dacă munceşti, poţi şi să greşeşti, iar greşeala, se plăteşte.
Creatorii ăştia, artiştii, au fost mereu privilegiaţi. Toate regimurile i-au cocoloşit. Din antichitate şi pînă acum. Şi tot s-au plîns că-s săraci, că-s bolnavi, că îmbătrînesc şi nu-i mai bagă nimeni în seamă. Dar că-i aplaudă lumea, mai ceva ca pe preşedinte sau pe premier, de-asta nu s-au plîns. E momentul să li se mai taie din corniţe. Artişti, inventatori, tehnicieni, scriitori, toţi trebuie să-şi revină naibii cu picioarele pe pămînt. Viaţa nu-i o continuă distracţie. Viaţa a devenit dură. E criză, dragi creatori, gata cu huzurul drepturilor de autor impozitate numai şaişpe la sută!

Experţii guvernamentali au constatat că acest tip de muncă, activitatea de creaţie, este practicată de indivizi care, în general pierd nopţile gîndindu-se cum să facă să fie mai bine şi mai frumos în ţara noastră. Cu alte cuvinte, ei n-au în cap decît o singură idee: să schimbe lumea şi, în acest fel, ei să devină un soi de idoli, de eroi ai naţiei. Păi, dacă se schimbă lumea, ce garanţie avem noi că lumea va fi mai bună şi mai frumoasă? Niciuna. Artiştii visează la cai verzi pe pereţi.
Pe de altă parte, a schimba lumea, este o activitate lucrativă, care produce profit.
De exemplu, cu ce e mai creativ pictorul X decît nea Ghiţă care creşte melci în ogradă? Sau compozitorul Y, decît nea Mitică de la volanul maşinii de gunoi? Şi unii şi alţii tre să ia sute de decizii - iar asta înseamnă creaţie! - în timp ce prestează munca. Este aberant să zici "muncă de creaţie", doar cînd e vorba de artă. E la fel de artist Ghiţă cînd învîrteşte destoinic volanul pentru a evita un accident, ca Beligan graseind rolul lui Henric al nuştiucîtelea. Iar Ghiţă, selectînd melcii standard pentru export, poate chiar e mai artist decît Gheorghe Zamfir.
Doar că, şi aici e problema, în timp ce Beligan şi Zamfir primesc drepturi de autor impozitate părinteşte, Ghiţă şi Mitică iau canci. Adică iau salariu, dar drepturi de autor, canci. Iar pe salariu dau la impozite şi ceaseuri de le merg fulgii.
Şi atunci, vin şi spun: da impozitării creaţiei. Da naţionalizării drepturilor de autor. Să creeze mai puţin artiştii, dacă nu le convine. Să mai stea pe-acasă. Ce tot atîtea spectacole, expoziţii, cărţi, poezele? Ce atîtea vise? Vor să schimbe lumea? N-au decît, da să plătească impozit!
Dacă nu, să-i lase pe politicieni să facă România mai bună şi mai frumoasă!

PS. Blogerii, nu-s cumva şi ei nişte creatori? Oare nu s-ar cuveni să dea şi ei un ce impozit la buget? Ceva donaţii obligatorii?
Iată încă o idee care merită studiată.

Let's change

Să luăm un exemplu. Complexul comercial Orizont. În spatele clădirii, construită acu să tot fie vreo 30 de ani, se dădea lapte. Cozile se făceau pe la două-trei dimineaţa. Te duceai cu două sticle de sticlă, de-alea largi la gură, şi te puneai pe listă. Şi pe aşteptat. În întuneric. Lista se scria la lumina vreunei lanterne chioare. Îmi plăcea laptele, dar nu prea apucam. Era pentru băieţelul meu. Docili, oamenii şi ţara aşteptatu să se schimbe ceva. În linişte se aştepta, picotind, aţipind, sprijiniţi de zidul igrasios. Unii veneau cu scăunele de pescar şi adormeau de-a binelea. Păream o adunătură de morţi. Umbre de nebuni într-o lume amorfă. Pe la şase venea gestionara. Venea Dumnezeu. Descuia lacătele de la uşa metalică. Ne alinia. Ne număra. Uneori eram o sută, alteori, în preajma sărbătorilor, băteam dublu. Pe la şapte, venea duba. Ajutam la descărcat lăzile, să meargă mai repede. Uneori era iarnă, alteori ploua, bătea vîntul. Era frumos. Eram tineri. Laptele era doi lei cincizeci. Unt nu era, decît cu pile. Şi mai era cu pile carnea chinezească la cutie. Bună tare. O fi fost de cîine, de pisică, dar era bună. Cu pile.
Complexul comercial Orizont, deci. Destinat iniţial unui magazin alimentar, iar la etaj, unuia de confecţii şi textile. După 90, vîndut şi revîndut, discotecă, club, expoziţie de mobilă. Acum, la parter o bancă, fireşte, şi magazin cu produse chinezeşti la etaj. Încă n-au adus conserve de carne.
N-am nostalgii decît după sentimentul de responsabilitate pe care mi-l dădeau cozile pentru lapte.

DAN VORNICELU A PLECAT LA ÎNGERII LUI

A murit Dan Claudiu Vornicelu.
Avea 37 de ani şi era considerat un artist de mare viitor.
Comparat cu George Enescu.
Prin 1980, medicul Dan Vornicelu a bătut la uşa studioului de teatru şi poezie pe care-l înfiinţasem la Casa de cultură. şi mi l-a prezentat pe fiul lui de şapte ani. Mă ruga să-l ascult şi să-l programez să cînte în spectacolele “JOCUL”.
Chiar dacă debutase deja pe scena Ateneului din Bacău sub bagheta Maestrului Ovidiu Bălan, cutuma cerea să-l audiez pe băieţelul brunet, sfios, cu puţin mai înalt decît vioara pe care a scos-o din cutie. Ţigara a ars uitată în scrumieră cît a durat “Balada”. I-am adunat pe toţi care erau prin căsoaie şi l-am rugat pe Dănuţ să mai cînte odată. Pe scenă. Fără reflectoare şi sonorizare, sunetele se năşteau din arcuşul copilului într-un fel misterios, calde, încărcate de patimă. Era, în mod cert, un fenomen.
Am fost martorul unui timp din creşterea lui ca artist. Nu lipsea din nici un spectacol. Singur în faţa sălilor pline sau la Cenaclul Artelor, în prezenţa elitei intelectuale a vremii, Dan îşi susţinea recitalurile cu un profesionalism ieşit din comun. Părea că îngeri cît tot atîtea note populau spaţiul. Repertoriul îi devenea din ce în ce mai bogat, mai surprinzător, abordarea din ce în ce mai personală şi mai curajoasă. Publicul pleca de fiecare dată minunat de acurateţea interpretării, de profunzimea trăirii, de desăvîrşita exprimare artistică a unui atît de tînăr violonist. La urma urmei, în mizerabila, sumbra existenţă a băcăuanilor din anii 80, prezenţa lui Dan Claudiu Vornicelu era o lumină.
A făcut cîţiva ani Şcoala de Muzică în Bacău, apoi s-a mutat în Bucureşti. Copilul minune al muzicii clasice româneşti a avut o carieră strălucită, încununată cu cele mai prestigioase premii internaţionale, solist concertist, membru al Filarmonicii George Enescu, titlul de doctor, universitar la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, membru al Orchestrei de Cameră a Asociaţiei Europene a Conservatoarelor - AEC, Paris…
L-am mai întîlnit prin anii 90, la Festivalul de Muzică Contemporană. Se făcuse un bărbat adevărat, dar iubea muzica la fel de mult şi era la fel de respectuos.
Luni, s-a sinucis din dragoste.
Un gest fatal, năucitor şi pentru îngeri. Să-l aibă în paza lor.

MORŢIUNEA CU PETE DE CĂCAT

Naşterea şi parascovenia pîrţului scremut al opoziţiei, numit pompos moţiune, au trecut. În urma lor a rămas canicula, doar-doar om avea şi noi motiv să ne enervăm de-adevăratelea. Cum ne-am enervat la revoluţiune, acu doujde ani.

Şi a mai rămas un miros de putoare parlamentară cam cum puţea pe vremuri cînd treceai cu trenul pe lîngă fabrica de clei de oase de la Mărăşeşti. Bine c-a venit capitalismul luminat şi, din mîndreţea pestilenţială de lîngă mausoleu n-a mai rămas decît un peisaj cu schelete de beton, cam cum vedeţi în imaginile alea de la Hiroşima, după ce-a trecut Enola Gay pe deasupra. Şi cam cum o să se vadă toată Românica noastră cît de repede.

Că altă scăpare, nu-i. Decît dispariţia, după ce-am văzut azi în Palatul Poporului. Cîtă mizerie s-a adunat acolo, de toate culorile, din toate spectrele puliticianiste, nu-mi venea să-mi cred organelor de simţ. Ce panglicari, ce mitocani, ce ţaţe, cîtă derbedeime, ce mincinoşi şi cîtamai făţărnicie! Cu tot respectul faţă de neam, ăştia-s reprezentanţii ţărişoarei mele pe care am fost învăţat s-o iubesc ca pe mama? Cum dreacu-au ajuns nenorociţii ăştia să facă legi pentru un popor şi-aşa nenorocit de soartă?

Putere şi opoziţie, aceeaşi miasmă.

Îi văd p-ăi bătrîni cum au albit în Parlament din 90 încoace de grija lor, nu a naţiei care i-a făcut. Îi văd pe ăştia tinerii care nu mai încap în hoteluri, avioane, vuitoane şi-n propria lor piele, cum se zbat să roadă ciolanul de să nu mai rămînă nici praful din el. Îi văd pe analfabeţi cum se screm să lege trei vorbe, pe mincinoşi cum se îneacă în propriile lor minciuni şi pe hoţi cum se dau în gît unii pe alţii. Şi nu vin domle jăndarii să mi-i lege pe toţi şi să-i care cu camioanele la dracu-n praznic, şi să-i pună la săpat tuneluri pentru autostrada din Carpaţi. Păi nu vin jăndarii, că mi-s ocupaţi să se bată cu pensionarii la porţile de fier de pe Izvor. Cu pensionarii ăia de au 300 de lei pensie. Din care-o să le mai rămînă cît pentr-un ferpar.

.

M-am tot uitat azi să văz vreun puiandru politic de Doamne-ajută. Cu mintea la cap. Cu vreun plan, ceva. Cu vreo sclipire în ochi care să dea măcar speranţă. Am văzut venin. Circăraie.Discursuri fără argumente. Miştocăreală de gang.

Iar cînd s-au sfîrşit de băgat bilele, din televizor m-a izbit un damf. De ou clocit. De băşină. De cîine mort. De pucioasă. De curvă nespălată.

Pe care n-o fut decît beţivii. Dacă nu vine furtuna.

CINE TE REPREZINTĂ, ROMÂNE?

Azi 10 iunie 2010.
Afară ninge. Minus 25 de grade la soare. Nuţu Cămătaru plînge la ieşirea de la pîrnaie. Peste exact o lună şi opt zile împlinesc 24 de ani. Voi fi primit în rîndurile pionierilor. Sau în curte. Curtea constituţională. Preşedintele s-a dus în piaţa Universităţii, dar n-a venit nimeni. Pensiile se vor mări cu 24,5 la sută, iar salariile profesorilor cu 50 la sută, deoarece ei trebuie să educe viitoarele degeneraţii de cocălari, drogaţi, alcoolici, piţipoance şi handicapaţi. România nu va fi afectată de criză.

Gogoriţe. Minciuni. La naiba, realitatea se alcătuieşte din cu totul alte adevăruri.
De fapt, azi 10 iunie 2010, e cald al naibii. Nuţu călăreşte ca Iancu Jianu, băgîndu-şi meseria în gîtul justiţiei. Eu fac 57 de ani (!!!). Nu voi fi primit nicăieri, nici măcar la pionieri. Preşedintele nu s-a dus şi nici nu se va duce în Piaţa Universităţii, în schimb, a solidarizat cu nenorociţii care se tîrăsc cu 400 de lei pe lună, donîndu-şi salariul la fondul Solidaritatea. Ceaşcă le-a oferit protestanţilor 100 de lei. După trei zile a mierlit-o. România e în criză. Cu C de la căcat.

Nu c-aş fi ungrofil, dar, totuşi:
Ungaria va aplica un set de 29 de masuri pentru reducerea deficitului bugetar, printre acestea fiind taxarea bancilor, renuntarea la masinile de serviciu si telefoanele mobile gratuite acordate functionarilor, scaderea impozitului aplicat companiilor de la 19 la 10% si plafonarea salariilor angajatilor bancii centrale Salariile angajatilor din sectorul public, inclusiv pentru angajatii bancii centrale, vor fi plafonate la 7.092 euro pe luna.. (http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_20356)

Ţara mea mai are doar un pic şi devine cea mai mare putoare mondială.
Afară ninge.

Călugăria de piaţă şi încă o întîmplare din viaţă

Mi-ar fi foarte uşor să vă mint în continuare, nu numai şase luni, şase ani, şaisprezece, şaizeci. Să vă spun, cum fac Dono şi Lia, cît de bine-mi pare că sunt viu şi că porcăriile care-mi amărăsc zilele vin şi se duc. Să vă arăt faţa luminoasă a lucrurilor, să fiu pozitiv, cum ar veni, să mă cac pe mine de exuberanţă că, uite, a venit vara, că soarele străluceşte, iarba înverzeşte, mă duc în Grecia, zbor la nuşce spectacol, extazul mă inundă în faţa unei margarete, vai, ce film grozav am văzut, ce carte-am citit. Etc.
Mi-ar fi foarte uşor să vă mint în continuare. Ca să nu faceţi grevă Ca să fiţi fericiţi şi în număr mare să veniţi pe blogul meu, unde să găsiţi doar bucurii, mii şi mii.
Numai că, eu nu fac parte din clasa pulitică şi azi m-am dus la piaţă, la baba cu ochi albaştri de la care iau deobicei verdeaţă. De data asta o ajuta şi moşul ei la vînzare. Moş tot cu ochi albaştri. Baba dădea niscai piersici unei caţe care aia nu-i bună, aia-i prea coaptă, aia-i prea pe pizda măsii.
Îi zic moşului că vreau niscai roşii şi el se pune pe ales, nici prea mari, dar nici prea mici, cum am solicitat. Dar repede, c-am parcat maşina cam naşpa.
Se-nfige-n tejghea o călugăriţă la vreo douăşcinci de ani şi-ntreabă dacă numai căpşunile alea le mai au. Fără bună ziua.
- Da, măicuţă, numai pe astea, zice moşul cu ochi albaştri şi cu roşiile mele-n pungă.
- Da cu cîte le dai? - întreabă măiculiţa.
- Ce, roşiile?
- Nu, căpşunile, că io de căpşuni am întrebat.
- Aha. Cu 70. Da, pentru că-s ultimele, facem reducere.
- Cît?
- Păi cît? - se-ntorce moşul către baba cu ochi albaştri care tocmai număra nişte bani.
- Cît ce?
- Cît e căpşunili la reducere?
- Aaaa, se dumireşte baba. Păi, 50 de mii.
- Da io pentru dulceaţă vreau - zice fiica Domnului, mireasa lui Cristos, sau cum le-o mai fi plăcînd să se numească.
- Păi, v-ar trebui mai multe...
- Da, mai multe.
- Cam cît, aşa? Vreo zece kile? - moare de curiozitate moşul, balansînd punga mea punga mea cu roşii.
- Ce zece kile? Vreo treizeci, că facem pentru toate măicuţele.
- Iaca, numa astea mai sunt. Da de la ce mănăstire sunteţi? Că şi noi avem o vecină care s-a călugărit.
În timpul acestui interesant dialog, pe mine mă frîmîntau cu totul alte întrebări: da mă-ta n-o fi fost călugăriţă? Da tat-su lu gulerata asta, n-o fi vreun sfînt, ceva? Da io, nu cumva am apărut pe lumea asta la momentul nepotrivit? Mă uitam la cei doi cu priviri ucigătoare, dar, spre uimirea mea, pe gură mi-a ieşit doar atît:
- Oare sunt invizibil?
Moşul şi fătuca se uită la mine ca la o minune. Uluiţi. Amîndoi cu expresia aceea extrem de grăitoare: Ia uite-l şi p-ăsta, are glume-n program!
Da este că sunt educat?

La două ore după asta, mi-am zis că-i momentul să rezolv problema frînei. Apăsam frîna şi becurile de la spate nu se aprindeau. Oricine putea să-mi spargă curu, pe motiv că n-a văzut lumina roşie.
Hai la service. Dedicat pe Skoda, ca să meargă repede. Dau peste fiul unui cunoscut. hai că treaba-i bună, se rezolvă cît ai zice peşte. Îi dau certificatul de înmatriculare încep să-i spun ce vreau, şi, hopa, îi sună telefonul. Omul se scuză, vorbeşte vreo cinci minute, după care pleacă în hală de unde revine după vreo alte douzeci. Cam dădeam în clocot. Se adunaseră dumnezeii şi paştii şi cristoşii şi pizdele mamii lui la epiglota mea, de numa-numa.
Şi-i zic:
- Da cine v-a sunat? Şefu, Băsescu, Obama?
- Nu, dar era o obligaţie.
- Domnu, am io faţă de prost?
- Nu, domnu, dimpotrivă.
Am dedus că, dacă aveam faţă de prost, ar fi lăsat telefonul să sune, sau i-ar fi spus ăluia să revină. Că l-o fi învăţat tac-su că cu proştii să nu te pui.
Da este că sunt deştept?

Ei, uite de-aia n-o să vă mint, pentru că, în continuare, mi se întîmplă în Românistan să dau peste Tutipide şi peste Sătrăici. Pe care, va trebui să-i recunosc drept majoritari. Şi să-i respect. De la cei de la piaţă, pînă la ăia care ne conduc. Deampulea. Cu nesimţire şi tupeu.
Dacă n-o fi pleonasm.

Pe 2 iunie despre 1 iunie

Ar fi trebuit s-o postez de Ziua Copilului. Ziua Internaţională a Copilului. Dar n-am vrut să-mi mai amintesc că, din păcate, nu mai sunt copil.

Cântec şoptit
de Zaharia Stancu

Odată am ucis o vrabie
Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o
Pe urmă o zi
Şi-o noapte întreagă
Am tot plâns-o şi am tot jelit-o

Nu m-a bătut mama, nu m-a certat
În mână ţineam o bucată de pâine
Degeaba mi-a spus
Degeaba mai plângi
Ce-ai omorât omorât rămâne

Mai târziu am crescut flăcăiandru
Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată
Dar nu ştiu de ce
Într-o zi a murit
Şi-n altă zi a fost îngropată

Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii
Demult nu mai merg la nici o-ngropare
Când soarele-apune
După nişte măguri
Şi răsare în flăcări din mare.