joi, ianuarie 28, 2010
GALA ÎNVĂŢĂMÎNTULUI BĂCĂUAN
Pentru ca măcar cu bani să-i apropie pe şcoleri de carte, primarul de Bacău a scos mai bine de două miliarde din buzunarul nostru şi le-a băgat în buzunarele elevilor merituoşi. Bună treabă, dacă cei peste 200 de copilaşi olimpici (finalişti de-a opta cu nota 10 şi alţii, învingători la competiţiile artistice şi sportive naţionale) vor folosi mangoţii ca să-şi cumpere cărţi şi nu ţigări, alcool sau droguri.
Mă uitam în sala Ateneu care gemea de cîtă deşteptăciune băcăuană se adunase şi mi-a fost al naibii de greu să rostesc textul de prezentare al Galei la care trudisem două zile şi două nopţi.
Cu nici un chip, nu voiam să fiu patetic, nici scolastic, nici bunic. Voiam să fiu sincer şi, deci, credibil. Pe cei premiaţi, i-am numit "pepite de spirit care strălucesc ca fragii în sihăstrii". Or fi înţeles metafora? Or fi înţeles cît mă întristează prostia generalizată în care pepitele de spirit sunt atît de rare? Sper că da, de vreme ce n-au fluierat.
Recunosc că n-am reuşit în, cele două ore cît m-am aflat în faţa intelighenţiei băcăuane, să nu cad uneori într-un patetism liric incontrolabil. Că iar m-am entuziasmat ca pe vremuri, prin 85, cînd speram că elevii de-atunci vor fi GENERAŢIA DE AUR care va prelua cu inteligenţă, bună-credinţă şi competenţă cîrma României şi o va conduce cu îndemînare prin meandrele mileniului 3, în care iacă, ne găsim deja de zece ani. Cînd colo, elevii de-atunci, vîrfurile, hălăduiesc prin Canada, pe la IBM, prin Anglia şi prin America, pe la institute de cercetări, pe la firme care le dau ce n-ar fi putut avea în România nici în zece vieţi. Aşa a ajuns creierul românesc: o marfă uşor de cumpărat.
Aseară le-am urat ălor din sală să nu fie şi ei o altă generaţie de sacrificiu ca atîtea altele ale înaintaşilor. Şi, pe onoarea mea, aveam un nod în gît. Erau şi mulţi profesori (premiaţi) acolo, dar pentru ei urarea mea venea prea tîrziu.
Îmi doresc ca deştepţii Bacăului 2010 să rămînă deştepţii României şi peste douăzeci de ani.
Şi, măcar atunci, să-i scoată pe proşti din căcat. Obligîndu-i să muncească. Să uite de şmechereală şi de chiul şi de manele.
Să gîndească. Nu doare.
Versul "pepite de spirit care strălucesc ca fragii în sihăstrii" aparţine poetului Ovidiu Genaru.
Fotografia aparţine lui Eugen Grigore căruia îi mulţumesc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Felicitari elevilor si profesorilor lor, fie ca urarile tale sa se si indeplineasca!
RăspundețiȘtergereSuper initiativa. Sa se bucure si cei destepti, pe bune, chiar merita..
RăspundețiȘtergereCam putine premii la Ferdinand, nu crezi? 8, fata de 16 la Vranceanu?? Domnilor din ferdinand, nu sunteti ingrijorati??