luni, ianuarie 25, 2010

De ce n-are ţara bani

Monica Iordache Apostol scrie azi în Jurnalul Naţional despre aberaţiile legislaţiei româneşti, explicînd, printre rînduri, de ce dracu ţara asta n-are bani. Sunt sute, poate mii de exemple aidoma celui de mai jos (pe care-l dau deoarece e vorba direct despre Bacău).
La Bacău, Ioan Melinte, tot libe­ral şi fost director al Agenţiei de Plăţi în Agricultură (APIA), demis tot în baza Ordonanţei 37, a cerut statului cel puţin 500 de milioane de lei vechi şi repunerea în funcţie. Hotărârea judecătorească i-a fost favorabilă, iar Melinte este director de drept, deşi în acest moment Ministe­rul Agriculturii îi plăteşte salariu de di­rec­tor lui Nicolae Huiban (PD-L). După demiterea liberalului Melinte, în aprilie 2009, timp de câteva luni, pe postul de director a stat şi un pesedist, care a fost expulzat de la conducerea APIA Ba­cău în momentul ieşirii PSD de la guver­na­re.
Din cîte ştiu, domnul în cauză chiar era competent. Poate că şi pesedistul dinaintea lui era competent. Numai că stăpînii au întotdeauna nevoie de slugi credincioase. Şi competenţa nu mai contează.
O fi bine? O fi rău?
Dar cui îi pasă?

Un comentariu:

  1. si mai urmeaza niste valuri. si demisii abia asteapta sa intre in postura de victima, ca deh, statul plateste gras daca stai degeaba

    RăspundețiȘtergere