Maimuţa fără istorie

Să-ţi cadă-n cap fericirea şi să te sufoce iubirea. Să te-aştepte la colţ bogăţia şi să te inunde un fluviu de bani. Să-ţi plouă în casă cu bunătăţi şi să te trezeşti cu picioarele-n şampanie. Casa să -ţi fie bombardată cu euroi şi să gîrîi de satisfacţii profesionale. În fiecare zi din noul an, să te cheme şeful la el de două ori pe zi ca să te premieze. Să n-ai loc în portbagaj pentru toate bonusurile pe care ţi le oferă supermarketul, iar bucuria să te plesnească o dată la jumătate de oră. Să te înzăpezească norocul. Să te ocolească nenorocirea pe la ecuator iar necazurile să.

Dimitrie puse pixul pe mileul de servantă şi privi lung la balerina de porţelan care-i zîmbea cu o gura deformată, pe vremuri, de zburdalnicul Bartolomeu, cu carioca neagră. În fond, de ce-ar fi scris felicitările alea? Oricum, sărbătorile au trecut. Iar pe el nu l-a felicitat nimeni. Normal. Cine să se gîndească la o maimuţă fără istorie?

Că asta sunt, spuse Dimitrie, sotto voce: o maimuţă fără istorie. Un macac mestecînd apatic banane pe o cracă de baobab. Un macac la care nici o macacă nu se uită. Nici alţi macaci. Ce-am făcut eu în viaţa asta? Un liceu, o facultate, un apartament. Ca tot prostu. Cu frigider şi aragaz. Las că apartamentul l-am cumpărat în rate cu banii de-o pîine, trăiască socialismul. Şi-n rest? Ce-am făcut? Cu ce m-am ales? Cu otrava de doamnă Catrina, cu odrasla puturoasă Bartolomeu, şi c-un serviciu de doi lei. Mă uit la domnişoara Clara. Are 25 de ani. Brava ei. Da ce spun eu? BRAVA EI! Maşină la scară, blănuri, vuitoane de nu se poate, aur pe ea cît la banca naţională. Din ce frate, din ce? Şi eu mai am zece ani pînă la pensie şi-s pe zero. Unşpe milioane la întreţinere, datorii la bancă, telefonul nu l-am plătit de trei luni.

Da.

Dimitrie luă din scrumieră chiştocul şi-l aprinse. Şi unghia de maimuţă fără istorie.

Căci chibritul n-are flacără violetă nici să-l fuţi.