IZOETERISMUL LUI DIMITRIE

După toată nebunia sărbătorilor de iarnă, cu bucuriile, depresiile, beţiile şi, normal, mahmurelile specifice, Dimitrie începe să-şi revină la starea lui cunoscută.

Se trezeşte, îl pupă pe Cuchi în bot, îşi bea cafeaua, se spală, mănîncă două ochiuri, apoi pleacă la treburile lui. La început, pînă pe la 11, nu prea are chef de nimic. Pe la prînz însă, e plin de vigoare, aşa cum stă bine unui român care a votat cu Băsescu.

- Dom Calapod, să trăiţi!

- Vă salut cu plăcere, stimate domnule Dimitrie! Da-ntreţinerea, cînd o plătiţi? Că aveţi ceva milioane la răboj.

- Ei, domnu administrator, da matale n-ai auzit de izoeterism? Că eu cred în chestia asta, dacă şi dom preşedinte crede.

- Poate ezoterism, nea Dimitrie. Forţe oculte, parapsihologie, vrăjitorii, manipulare.

- Nu, şefu. I-zo-e-te-rism! Aşa se zice. Şi don doctor Oprescu zice-aşa, l-am auzit le televizor. I-zo-e-te-rism! Adică nu-l poţi contrazice pe un doctor, ditamai primar de Bucureşti.

- Hai, domnu, c-o fi fost şi el sub flacăra violetă. Îţi spun eu, că m-am uitat pe gugle, e e-zo-te-rism!

- Cum o fi. Da io-l cred pe Oprescu. Că-i doctor. Şi zic aşa: izoeterismul ăsta chiar există. Eu personal, de exemplu, cînd se exercită izoeterismul asupra mea, mă tulbură, am greaţă la stomac şi nu mai pot lucra să fac lucruri. Da cel mai rău e că nu mai îs în stare să pun punct şi s-o iau de la capăt, ca Honorius. Şi, cu toate astea, parc-aş fi cîştigător, deşi sunt terminat. Ca cum mi-ar suge energia.

- Băi nea Dimitrie, păi aşa-i cînd bagi trei-patru sute de votcă-n fizic.

- Ba nu, domnule. Că domnul Oprescu nu bea. Şi el ar putea, că e independent.

Pe alee se iveşte domnişoara Clara. Are cizmuliţe mov şi geantă la fel. A, şi un fular lung mov îi atărnă la gît. Îşi leagănă şoldurile, atentă să nu alunece. Că-i iarnă şi pe alee e gheţuş rău de tot.

- Sărut mîna, domnişoară – zice Calapod, în calitatea lui de şef de scară.

- Bonjur, domnu şef – răspunde violet domnişoara.

- Omagiile mele, domnişoara Clara! – spune şoptit şi Dimitrie, imaginîndu-şi cum îi scoate mănuşa şi-i sărută finele carpiene.

- Domnule Dimitrie, sunt onorată! Dar ce pălărie mov aveţi!

- Flacăra violetă, domnişoară! Izoterismul! Asta ne va salva.

În timp ce domnul Calapod nu pricepea nimic, Dimitrie petrecea cu privirea gleznele domnişoarei Clara escaladînd energic, pardon, scările. Şi, pentru prima oară în cei treizeci de ani decînd locuia în bloc, Dimitrie observă că toată casa scării e vopsită în violet. Şi că-n tot acest timp, flacăra violetă n-a avut nici un efect izoeteric.