DE SĂRBĂTORI, DIMITRIE SUPĂRAT PE VIAŢĂ

Modul de a protesta faţă de vechile metehne care trag neamul românesc pe ultimele locuri în Europa ( mentalităţi moştenite din regimurile trecute, începînd de la Burebista şi pînă la Iliescu, fincă la Băsescu deja e repetiţie) se manifestă la Dimitrie în mai multe moduri. Trebuie spus că nivelul de revoltă al lui Dimtrie e cu atît mai mare cu cît are contacte (vizuale) mai dese cu doamna Catrina şi, dimpotrivă, mai rare sau chiar deloc cu domnişoara Clara.

Cînd îl cuprinde revolta, Dimitrie îşi aprinde ţigara oriunde, indiferent că scrie mare FUMATUL INTERZIS. Sau nu-şi pune centura de siguranţă cînd foloseşte taxiul. Ori traversează pe unde-i vine bine şi nu se sinchiseşte de înjurăturile şoferilor şi nici chiar de amendă. Apoi, iarna, nu iese la dat zăpada din faţa blocului nici să-l pici cu ceară, chiar dacă domnul Calapod îi promite o ţuică fiartă după.

Cam de prin 90, de cînd e voie, îi înjură pe toţi politicienii, de la dreapta la stînga, tot aşa, ca să se ştie că el e mereu în opoziţie. Anul ăsta, urmare a depresiei care l-a cuprins după alegeri, Dimitrie l-a luat la pizduit inclusiv pe domnul Boc, cel desemnat de preşedinte să ne scoată din căcat. Deşi, pentru domnul Boc, ca pentru toţi ăia care provin din Vest, Dimitrie are oareşce consideraţie.

Acuma, la toate necazurile lui Dimitrie s-a mai adăugat şi depresia specifică sărbătorilor de iarnă. Catastrofa psihică a lui Dimitrie începe cu bradul de Crăciun. Mai exact cu cearta declanşată de doamna Catrina. Că de ce pui steluţa acolo, că globul roşu trebuie pus pe creanga a doua, că nu mînca bomboanele, că beteala nu stă bine, că de ce nu merge instalaţia electrică, că nu mai bea, nenorocitule. La asta se adaugă obligaţiile anuale care tot lui Dimitrie îi revin. Să scrii felicitări, să petreci cu rudele, cu prietenii, să te pupi cu care mai de care şi să-i minţi că ce bine arată, să bagi în tine haleală şi şpriţuri, să te doară capul a doua zi şi să umbli mahmur.

Ce obiceiuri, domle!

În fine, Crăciunul a trecut cum a trecut, că după ce-a golit sticla de ţuică nu-şi mai aminteşte mare lucru, iar de sfîntul Ştefan s-a ascuns în balcon şi a plîns amintindu-şi de iubirea lui din clasa a opta pe care o chema Ştefana Şefănescu. De Anul Nou s-a cutremurat meditînd la cît de căcat este existenţa lui în comparaţie cu pofta de viaţă a ursarilor din Comăneşti, aşa că iar i s-au umezit ochii. De Sfîntul Vasile i-a fost rău de la cîţi cîrnaţi şi caltaboşi a băgat în el, aşa că dă-i din nou sticloanţe şi depresie. În fine, pe 6 e Sfîntul Ion. Ca bun creştin, na, eşti obligat să-l sărbătoreşti şi pe Ion, că doar e simbolul săracilor de români, şi iar o să bea şi iar o să-l doară capul şi iar o să vrea să moară dracului.

Dar la ce vin bun are Dimitrie de la Focşani, poa să mai vină 100 de sărbători, că face el faţă cumva.

Chiar dacă, după fiecare sărbătoare, nu mai vrea altceva decît să moară.