Ți-am închinat o mie de ode ca unei alma mater
ca unei iubite
Ca unei surori ca unei prietene dar mai ales ca unei ființe
Pe viață pentru că numai tu
știai să cânți Ca o bocitoare de mare talent
renașterea mea într-un parc cu pensionari insomniaci
cu aberații auditive
rătăciți în social media contemporană
mereu cu scrum de țigară pe tastatură
sub formă de monument
nu pot fi supărat până la ultima suflare
pe iubirea asta de tinerețe cu libidoul ei maxim
cu sticle de votcă
cu pinot noir în cupe de înghețată
nu uit că mi-ai lăsat urme de neșters cu mâna pe cortex
că mi-ai desenat semne de întrebare
pe pagina pubiană cu versuri de neuitat
și apoi
n-ai mai venit
în timp ce eu mi-am pus viața pe stop și
ți-am dedicat imnuri fără sfârșit
într-o limbă inventată doar pentru noi
era doar pentru noi iubito tot timpul și
chiar presa locală a comentat cum
celelalte trupuri incandescente dinaintea ta prin care trecusem
au fost transformate în bazalt turnate
la temelii de imperii imemoriale
și m-au uitat
în consecință
doar
trupul tău era premiat cu diplome de amore con laude
de povestit până la sfârșitul lumii de poeții locali
sunt poze pe net cum trec zilele TU nu-mi treci
cum mi-au trecut toate bolile
De tine nu mă vindec
oricât aș pierde din moștenirile mele
(tatăl meu a fost constructor de vise)
nu pot abandona proiectul cu pasajul prin sinele tău chiar dacă
poate este momentul să tac
riscând să dau faliment
cu sângele ăsta al meu
de animal otrăvit
cât mai e
am să pot ierta vreodată
că
la festivalul de poezie erai o frumoasă păcăleală a vieții
iar pentru elicopterul smurd
se epuizase cota de combustibil?
întreb pentru un prieten
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu