duminică, mai 05, 2024

FAPT DIVERS LA ORELE ZILEI

 


În cazul acestui secol nemernic

Mirosind a sânge

a  rezultat o victimă  fără viață

Cu antecedente de poet

Cercetat că nu știe ce caută atât de departe

de casă

Și o tânără grav rănită pe vremea aceea

în sentimente

transportată de urgență La cel mai apropiat spital

 

Organele de anchetă cercetează Acum

zâmbetul giocondei din mersul trenurilor

Pentru a stabili cu exactitate cauzele

Acestei vechi tragedii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu