De ani de zile n-am mai cumpărat
visuri
pe rafturi pe etajere pe duşumea
Stau necitite vrafuri de volume
cu teme de viaţă tatuate pe pielea mea
Ca într-o cameră de om singur
Suferind de migrene fine ca glonţul de diamant
Care pătrunde adânc până-n organul unde se-ascund
Iubirile ilegale
Şi multe alte idealuri umane înghesuite
între coperţi anonime niciodată deschise
Cărţi primite cadou
cărţi găsite-n pubele
Miliarde de litere şi de nopţi nedormite
ale unora care n-au altă treabă decât să fabrice
Combustibil cotidian pentru
Spirite cu motor în patru timpi
Parfumuri de ieri
Evadare din azi
Lamentaţii de mâine şi
Dureri pentru totdeauna
Cărţi şterpelite cu dragoste din biblioteca municipală
Necunoscute jurnaliştilor de azi
Cărţi nerăsfoite de la prieteni uitaţi în frigul de-afară
Drame şi comedii urbane Adunate pe când
Lumea părea să nu aibă sfârşit
Destule să nu apuc vreodată să le citesc
Aşa cum toate femeile pe care le-aş aduce în camera mea
Sunt prea multe să le pot iubi pe toate
Până la moarte
Deocamdată în viaţa asta
Plină de capitole inutile
Ca un roman fluviu fără corăbii
Din care-nţeleg disperat doar sfârşitul
Se sting luminile dragului meu oraş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu