Uşa maro de la bucătărie scârţâie
de câte ori apăs clanţa să o deschid
Scoate un soi de mieunat mecanic
Aidoma unui motan în călduri
deranjat din visele lui cu siameze Pufoase
cu mofturi existenţiale
Care nu vor şi nu vor
De fiecare dată când intru în bucătăie
Să-mi mestec poemele să nu se prindă de oala
Ce clocoteşte la focul creaţiei
Mi se-ncreţeşte pielea
La ţipătul de motan trist călcat
pe coada lui de cuceritor cu expertiză
Se-aude până departe mieunatul uşii
Ca o alarmă antiaeriană
vrăbiile intră În panică Speriate de tristeţea lui
Zboară prin vecini
Şi mereu Îmi promit
Să ung naibii balamalele alea
Dar graba de a nu arde magistralele versuri
Cum se întâmplă unor bucătari nepricepuţi
Cu ceapa
Mă face să amân această operaţiune
Noaptea trecută zăbovisem ceva mai mult
sub cireşul desfrunzit de iarna vrajbelor mele
Singurul loc de fumat din curte
În vreme ce deliciosul poem fierbea la foc mic
memorabil în bucătărie
Mai aveam de adăugat în ciorba poetică
doar
Mixul final din Ceva metafore trăznet cu
Mirodenii afrodisiace rafinate din sânge de viperă
La care adăugasem O parşivă lingură
de postmodernism traumatic
Pentru romantici neînţeleşi amatori de credite
Nerambursabile
Insist asupra acelui moment
Când poemul fierbea la foc mic
Sperând că ştiţi cum arată pompiţa aceea
din care ţi se picură zilnic în ureche
Catastrofe minciuni şi laude uleioase
De ziua femeii
Odată ajuns cuţitul la os
am uns azi noapte la ora trei şi paisprezece minute
balamalele
cu uleiul balsamic care elimină rugina memoriei
Uşa maro nu mai scârţâie
Motanul îşi toarce visul erotic
Vrăbiuţele ciripesc
Pe cerul senin andromeda îşi dă duhul
De plictiseală
Acum intru în bucătărie
şi nu ştiu
Dacă sunt în bucătărie
Sau în altă încăpere
unde fierbe tristeţea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu