Donam sânge infectat cu vorbe
pentru amatorii de drame
Când te-am văzut după parapeţi
căzută-n zăpada secolului trecut
Făcându-mi semne cu o batistă înroşită
De aşteptări
Cântai ceva nedesluşit Cu lacrimi în ochi
despre cum trebuia să fie viaţa ta
De înghiţitoare de săbii
şi m-am gândit că
ţi-ar prinde bine un pic de fericire
Am traversat autostrada ca un câine orb
printre maşini de mare viteză
Filând inima între degete ca la loz în plic
Şi-mi ieşeau mereu lamentaţii pe chipul
Tău Necâştigător
gata să fiu strivit de cauciucurile late
Ale tirurilor care cărau gunoaie din Europa
Către patria noastră a nimănui
sângerând dincolo de banda de urgenţă
Nu ştiam de unde vii dar
Vedeam cum Rugina atacă şuruburile lumii
La fiecare milisecundă până la refugiul
Dinainte de intersecţia finală
Cu iarbă sintetică şi bănci de plastic pentru picnic
Şi odihnă veşnică
zona de odihnă obligatorie
care putea să te afecteze emoţional
Reinventând ura şi dragostea
N-am devenit mai bun când te-am îmbrăţişat
Şi nici odată cu vârsta
Am rămas acelaşi Profesor de epidemie poetică
Cu aceleaşi sensibile Terminaţii nervoase
Care te-au făcut să vibrezi în secolul douăzeci
secolul acela deja pierdut în istorie
Când nu se inventase terapia intensivă
Dar se ştia vag ceva despre singurătatea
Din care puteai să aprinzi din nou un foc
În tine însuţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu