duminică, august 02, 2015

SHAKESPEARE SE SCRIE, ŞECSPIR SE CITEŞTE




Unul dintre cele mai jucate texte scrise de Marele Will, pe care l-am văzut în nenumărate reprezentări teatrale, a fost ales de ambiţioasa Anca Sigartău să reprezinte atât de mult aşteptata schimbare a prăfuitei politici repertoriale practicată la casa cu vise de pe centrul Bacăului.
Numai că, scorpia nu-i prea uşor de dat pe brazdă.
Nu te poţi certa cu Shakespeare, nu-l poţi nici măcar contrazice. Cine-ai putea fi tu,  dacă însuşi Sir Laurence Olivier spunea despre Shakespeare că este reprezentarea omenească a ochiului lui Dumnezeu. De când s-a inventat regizorul pe pământ, textele lui Shakespeare au fost interpretate, şi nu redate cu exactitate aşa cum au fost create – ar fi fost ca şi cum o fiinţă umană ar putea reproduce perfect o furtună, cu fulgere, tunete, vânt, nori, freamăt de frunze, picături de ploaie şi, peste toate, starea aceea tulburătoare pe care ţi-o dă mişcarea necontenită, fastuoasă şi incontrolabilă a naturii dezlănţuite. Profitând de faptul că „ ochiul lui Dumnezeu” e undeva prin ceruri şi nu poate protesta,  autorul decupajului regizoral pe care l-am văzut interpretat pe scena teatrului băcăuan, a tăiat generos din text. Dacă n-ar fi păstrat numele binecunoscutelor personaje şi n-ar fi scris pe fundal SHAKESPEARE, textul reprezentaţiei ar fi putut aparţine oricărui autor al zilelor noastre.
În fine, după ce, într-o animată conferinţă de presă, Anca Sigartău a povestit odiseea acestui spectacol pe scena băcăuană, punând capăt zvonurilor şi misterului prin care a ajuns să preia ca director de scenă producţia premierei, aşteptările noastre, ca spectatori, s-au umplut de entuziaste speranţe. 
Acurateţe, corectitudine, până la calofilie: nu se spune "începutul debutează".
Aşadar, începutul e furtunos, actorii dansează, aleargă, comunică sugestiv, personajele degajă o simpatie care provoacă zâmbete şi aplauze. Ficţiunea capătă tuşe de realitate, nu numai pentru că eroii, prin comportament şi ţinută sunt contemporanii noştri. Intriga declanşată de veşnicul război al sexelor are când fason de farsă tip commedia dell arte, când accente de moralitate actuală.
Spre deosebire de alte variante scenice, „Femeia îndărătnică” de la Bacău e un show în care, fără de excepţie, fiecare interpret are o partitură dinamică, presărată cu gaguri surprinzătoare şi improvizaţii inteligente, pe care o face cu extremă abnegaţie. O prestaţie colectivă (aproape) ireproşabilă, dacă suntem atât de empatici să înţelegem presiunea timpului extrem de scurt în care căutările regizorale şi-au găsit rezolvările – multe din ele mijlocite de talentul improvizatoric al trupei. TRUPA, întocmai unui comando de profesionişti cu misiunea de a salva cetatea feminismului, acţionează ca un mecanism bine uns, deşi rotiţele lui au producători diferiţi. Remarcabilă prestaţia tuturor celor din scenă, dar, mai ales: Ingrid Robu – Katarina – actriţă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Adi Hostiuc, Baptista - Bucureşti, Ciprian Cârstiuc – Gremio - actor la Teatrul Bacovia şi coordonator al Teatrului Tradiţional de Păpuşi din Bacău, Alexandra Paşcu – Bianca – Bacău, Emil Măndănac – Petruchio – actor independent – Bucureşti, Răzvan Krem Alexe – Lucenţio – născut în Bacău, actor independent Bucureşti, Bogdan Buzdugan Hortensio, Bacău, Cristian Neacşu – Biondello – actor la Teatrul Masca – Bucureşti, Valentin Branişte, Grumio - Bacău.
Din caseta tehnică a afişului lipseşte autorul scenografiei, cu balansoarul suspendat deasupra scenei  (în care din care Eliza Judeu, într-un rol inventat, veghează ca un ochi divin asupra desfăşurării tramei) şi cu lăzile transparente  pe roţi, când vehicole, când scaune, când mese.     
             Câteva inovaţii regizorale în spectacolul băcăuan:
-          Personajul Elizei, Actriţa compereur, asistent de regie, supraveghetor
-          Dansatoarea (Maria Costin) – remarcabil dansul ei din buric
-          Ironicul şi cinicul discurs de final al Katarinei
-          Momentul muzical al lui Viorel Baltag (Vincenţio) – excelent
Fac uitate momentele nefinisate prea atent din partea a doua a spectacolului, convins că ele vor fi eliminate în reprezentaţiile viitoare.
În fond, totul e bine când se termină cu bine.