PENTRU PRIKI

Pentru că am văzut un film uluitor al lui Nikita Mihalkov, mîine plantez un piersic şi un cireş de mai pe care i-am cumpărat de la Urziceni. Uite-aşa, ca să mai fiu. De-al dracului. Că mai sunt în stare.

Filmul se cheamă "Bărbierul din Siberia" şi deştepţii îl pot vedea pe http://www.youtube.com/user/SubtitledRusMovies#p/c/0/cKLC1KadGr8.

Welcome to my soul.

BACĂU - UN ORAŞ DAT NAIBII

De ce-i Bacăul dat naibii. Păi brandurile de falsificatori de carduri, fabrici de ţigări ilegale, trafic de femei, Bacovia, Alecsandri, Hrebenciuc, Monica, Sechelariu, le are orice urbe română?
Aud că azi s-a făcut Gala Învăţămîntului Băcăuan, o manifestare care se lasă cu bani din partea Primăriei pentru merituoşii ăi mai cool din şcolile, liceele şi universităţile din Bacău. Paraua o scoate primarele, aşa mic şi mult prea nevorbitor cum îl ştim, din buzunarul nu prea adînc al bugetului local. O face de mai mulţi ani, conştient că valoarea oraşului se măsoară în numărul de neuroni pe cap de locuitor. El însuşi e deţinător al cîtorva brevete de invenţii care fac bine oamenilor, fără ca ei să ştie cine-i autorul.
Revin la sujet. Cîteva sute de şcolari din Bacău au primit recunoştinţa comunităţii că au obţinut locuri fruntaşe la olimpiade şi la competiţii de deşteptăciune. Solomon Marcus, academician enciclopedic, născut în Bacău, le-a vorbit copiilor despre cît de important (şi de nasol) e să pui burta pe carte. Şi cît de tare îţi foloseşte în viaţă verbul a şti. N-am fost acolo, la cel mai nou şi mai modern Centru de Afaceri din România, dar am aşteptat cu sufletul la gură să mi se confirme că treaba a fost în regulă.
Inspectorul-şef al şcolarilor n-a onorat invitaţia, că-i din alt partid decît primarul. Şi dacă interesele partidului o cer, coane Fănică, dă-i în mă-sa pe copchii premiaţi de primar.
Cîinii latră, caravana trece.
Putea să mă doară-n cot de chestia asta.
Numa că, iaca, nu risc să mă doară-n cot de praful din Bacău nici cînd sunt departe. Şi, cu atît mai mult, de pepitele de spirit de-acolo.

ANONIMII, SALVATORII ROMÂNIEI

Io, unul, sunt mic. De-aia, nu comentez ce zice ăia mari. Pe principiul "Apa trece, peştele rămân." Adică un peşte - doi peşte. Wikileaks (http://ziarero.antena3.ro/1301242747-Telegrame_Ambasada_SUA_Top_cinci_oligarhi_din_Romania) bagă despre ce ştiam şi tăceam. Şi tot tăceam şi înduram. Şi la prezent la fel. E însă unii curajoşi care curge vorbe din ei. Şi ei vor fi salvarea naţiei. Simt eu în vezică. Romanul obisnuit, (A.I.)	27/03/2011 20:16
spune despre mortii din WikiLeaks,"rahat si iubire".Fosta securitate securista,asa zisa "buna",pentru a aburi romanii,au scos telegramele.De cand sunt scoase telegramele?Incepind din 2009.De ce ne aburesc basistii cu aceste telegrame acum?Ei zic de smecheri,noi spunem de prosti.Pai mai dobitocilor,dupa ce ati facut praf tara asta,acum veniti sa ne aburiti cu ceva care se stia mereu?Inseamna ca va meritati cuvantul dobitoc fara nici un echivoc.Asa cum esaloanele doi si trei ai pcr erau talambe si esaloanele doi si trei ai securitatii lui ceausescu erau jeguri.Deci ala e locul vostru si nu mai aburiti nimic cu WikiLeaks ca nu va baga nimeni in seama.Mirositi,a pute de la distanta,de atunci ca si acum.
PS: (baba ranga)	27/03/2011 20:12
asa ca o completare, informarea asta parca e scrisa de....lazaroiu. zau asa!
nimic extraordinar (baba ranga)	27/03/2011 19:31
un raport facut parca de un scolar care-a consultat presa si-a scris un eseu. un fel de top forbes romanesc. nu spune nimic nou sau secret. americanii au avut intotdeauna informatii bune privind romania, dar le-a lipsit o analiza profunda si corecta. n-au inteles niciodata felul de a fi al romanilor. s-au luat cand dupa unul, cand dupa altul si au gresit mereu.

NECAZ DE BELEA

Deci. Omuleţul şi-a făcut o firmă. S-a gîndit el că se caută electricele. Şi-a zis să-şi facă un depozit, da unde? Păi într-un spaţiu modern, la E85, să-l găsească clienţii. Nou nouţ, pe Calea Romanului, în Bacău. Numa că proprietarul cere chirie. Nu ştim cît. Dar destul. Omuleţul are lift transparent, căldurică, aer condiţionat, geamuri fumurii, apă caldă, confort, de, ca-n Europa.
Iaca începe omuleţul afacerile.
Da nu prea merge, că-i criză. Şi firma-i nouă şi nu prea ştie lumea de ea. Din ce în ce mai greu cu aprovizionarea, cu clienţii neserioşi care nu-şi achită facturile la timp, cu băncile, că na, cum să producă profit dacă n-are marfă? Şi cu ce s-o cumpere, dacă nu cu credite de la bancheri? Tanda pe manda, contabilitatea omuleţului e pe roşu.
Tre să facă economii: renunţă la doi oameni, nu-şi mai face reclamă, păstrează un singur telefon, benzinica cu ţîrîita, dar chiria ? Proprietarul, om cu suflet, îl amînă. Înţelege că nu-i uşor la-nceput. O lună, două, da cît frate, că are şi el belele cu afacerea lui. Ş-apoi, tre să-şi scoată banii investiţi în construcţia clădirii. Aşa că-i spune omuleţului să-i plătească ce are de plătit şi să-şi ia tălpăşiţa. Numa că omuleţul nu face nici una, nici alta. Nu că nu vrea, dar n-are cum.
Aşa că proprietarul schimbă yala de la intrare, pune sigiliu, şi-i comunică chiriaşului că marfa ce-o mai avea acesta pe stoc, plus mobilier, computere şi ce-o mai fi fost, intră-n contul chiriei.
Chiriaşul zice ia mai dă-l în pula mea, sparge yala, rupe sigiliul şi intră în fostul lui spaţiu, să-şi ia ce-i aparţine.
La firma de pază sună alarma. Vin băieţii şi-l prind pe omuleţ înăuntru. Vine şi Poliţiunea şi-ncepe ancheta.
Cît se dă la spargere prin efracţie? Dar la furt calificat?

PROGRAME EDUCATIVE LA TEMBELIZIUNI

Joi, 24 martie 2011, ora 17.25, zapping:
Labeunu e un film românesc vorbit în englezeşte. Ca să ne simţim ca-n America, nu e subtitrat. Eroul principal este cowboyul John Brad. Adică, m-am prins că e vorba de Ion Brad.
Pe Canal D e Oana care-l face de căcat pe fostul ei soţ din hotelul unde s-a cărat.
La PRO e Pepe care-o face de căcat pe Oana.
Pe Antena 1 e bîrfa cu d-na Columbeanu. Cică-i curvă.
Şi pe Antena 2 e bîrfoteca Pepe - Oana, dezbatere. Cică ar fi farsă toată panarama.
La Antena 3 se discută mita sindicală de 40 jdemii de euro cum că i-ar fi montat-o serviciile secrete, care nu mai au ce face, lui Petcu.
La OTV Dan Diaconescu îi trage tare în campania electorală, promiţînd să ne salveze ţărişoara.
Pe Acasă e un foarte frumos serial turcesc. Pe Naţional un foarte frumos serial indian.

Mai vreţi să zăboviţi pe-aici?

Elisabeth Taylor SIC TRANSIT GLORIA MUNDI

Sînt foarte trist cînd miturile se destramă. Cînd se duc dracului poveşti în care mi-am pus toată încrederea.
Azi a dispărut Elisabeth Taylor. Imaginea unei muieri dată naibii, frumoasă şi (destul) de talentată, diva anilor 70. A avut şapte soţi şi opt căsătorii (cu Richard Burton măritându-se chiar de două ori). Iubirea maximă a doamnei a fost însă Richard Burton, alt monstru al ecranului, mort în 1984, cu care s-a iubit cu pasiune şi s-a despărţit de cîteva ori. Artista avea ochi violeţi.
Ca să se împace cu nebuna, Burton îi dăruia dimante şi perle de milioane de dolari. Sigur, nu valoarea cadourilor conta, ci gestul, căci amîndoi erau temperamente vulcanice.
Doamna decedată azi a făcut peste 100 de operaţii de toate felurile, a trăit 25 de ani în cărucior şi a murit la 79 de ani.
Nu m-am topit după ea. Neg vehement zvonurile c-aş fi avut vreo aventură cu ea. Mi-am zis mereu că e prea pentru mine.
N-am pierdut, niciunul, nimic.
Cu toate astea, Elizabeth Taylor a câştigat Oscarul de doua ori în 1960 pentru rolul principal din Butterfield 8 şi în 1967 pentru rolul principal din Who's Afraid of Virginia Woolf.
Eu nu. Totuşi, sunt trist.
S-o odihnească Domnul!

Consumul de hârtie igienică s-a triplat

Păi, da. Fireşte. Că tre să ne ştergem la gură. Că Csibi Barna a zis că nu-i deloc mulţumit de România, de asta vrea un stat nou: Ţinutul Secuiesc. Că Băse o freacă din poziţia de aş băga-o da-i prea scurtă de groasă ce-i. Că parlamentarul european haşdoio nu-şi dă demisia. Că feroviarii şi-au amînat greva. Că Irinel nu-şi lasă Irinuca pe mîna unei prostituate, iar Monica nu-i de acord. Că parlamentarii nu-s de acord să le zicem ţigani la ţigani. Că, dacă n-o mierlim de la Fucushima, vine cutremurul de Vrancea. Că tramvaiele rămîn fără frînă cînd se ia curentul.

Se poate pune bază pe Boc şi pe Băsescu? Da, se poate. Da de ce nu-ncercăm cu acid?

ŞMEKERI DE ROMÂNIA

Am aşteptat cu sufletul la gură.
Acu vreo cîţiva ani, Severin Adrian, membru psdr, pdsr, psd, acuza puterea la putere că otrăveşte apa românilor băgînd în ea doi atomi de hidrogen şi doar unul de oxigen. Tipul, dat naibii de serios şi de titrat ce era, ne-a făcut p-ăi de-am fost corigenţi la chimie să ne căcăm de rîs. Că măcar atâta ştiam, după bac: apa e cu doi H şi un O. Da mi-am zis că bou ca ăsta s-ar da dracului la fund, cînd or vedea că-i prost, în sensul de dispariţie.
Noi ne-am rîs, da el a ajuns la Parlamentul Ioropii. Şmecher tare.
Acu, cic-a vrut şpagos. 12 miles euros ca să treacă şmenuri. Cu alt bovan, Bodu, la menotieră. Şi nu mă mir de loc. C-aşa-i românul, cînd se veseleşte la Strassbourg. Da baba Ioropa le are cu şmekerii. La ea nu ţine vrăjeala.
Nu-i mult pînă cad la năvod Eba, Becali, Vadim, cu alte şmenozeli.
Şmekeri de România, uniţi-vă. Şi aruncaţi-vă unde-i căcatul mai adînc.

PENURIA DE CUVINTE

Păi de-aia scriu rar. Că nu prea mai am cuvinte. Tot mă-ntreb de unde mi se trage penuria de vorbe, că de idei nu duc lipsă. Iar de guraliv, pînă-ntr-o vreme, mi se dusese buhul. Mă întreb, îmi vin în minte ceva răspunsuri, dar cum să le exprim dacă am cuvinte prea puţine? Şi s-ar putea nici să nu fie cele potrivite.
Încerc. Poate mi se trage de la bîlbîiala sindicală în lupta contra codului de muncă. Poate de la nenorocirea din Japonia. Poate de la Luna care stă să ni se prăbuşească-n cap. Poate de la moartea incredibilă a lui Poe. Poate de la întîlnirea bloggerilor cu Viorel Hrebenciuc. Poate de la atacul franco-englez asupra Libiei. Poate pentru că, pur şi simplu, nu mă slăbeşte răceala de vreo două săptămîni.
Poate astea-s cauzele pentru care am rămas mut.
Sau, poate, pentru că noaptea trecută am visat că muream asfixiat. Grozav, gîndeam eu în vis. În sfîrşit, am scăpat.
Din păcate, m-am trezit, am constatat că este ora 4.35 şi m-am apucat de fumat.

Go. Samurai. Kamikaze. Origami. Toyota. Gheişă. Jujitsu. Tsukahara. Sensei. Sushi. Akita. Ikebana. Kabuki.

Poate nu ajută cu nimic să mă rog pentru minunaţii de japonezi. Dar dacă totuşi?

Uimiţi-vă!
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:SbRmXEUPknEJ:japonia-departe-aproape.blogspot.com/+japonia&cd=7&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-a&source=www.google.ro

CUTREMUR LA SFÂNTU GHEORGHE

Aici m-a prins cutremurul din Japonia.

În capitala Covasnei, oamenii şi-au văzut de treabă. Mulţi poliţişti amabili pe străzi, dintre care doi mi-au indicat cum să ajung la hotelul Parc, pentru conferinţa de presă. Profesorii serbau ziua de 8 martie. Dă-l în mă-sa de Cod al muncii, ducă-se pe pulă reducerile de personal şi de salarii, cacă-te pe ele scumpiri. Să ne distrăm, fraţilor, că tot vine The Day After.

Eu mă las continuu de fumat.

Bravos, naţiune!

În Japonia, din ce văd pe ecrane, e mare dezastru. Valuri de zece metri mixează maşini cu clădiri, cu trenuri, cu cîmpuri de orez, cu autostrăzi. Cică turnul tv din Tokio s-a strîmbat, iar 80 de mii de oameni au dispărut. Cutremur uriaş de 8,9 grade.

Vox populi pe străzi: nimeni nu plînge, nimeni nu se precipită, nimeni nu-şi smulge părul din cap. Femei şi bărbaţi calmi şi, culmea, zîmbitori. Fără curent, fără apă, fără metrou, fără căi de comunicaţie, fără lamentaţii.

Iar yenul, ca să vezi, a crescut. Gălbejiţii care aveau bani în străinătate şi-au transferat banii în băncile de-acasă, conştienţi că reconstrucţia nu se poate face decît cu bani. Încă un paradox al Soarelui Răsare.

Bravo, popor japonez!

IO M-AM LĂSAT DE FUMAT

Da. Invidiaţi-mă. Am opt zile de cînd am decis. Gata. Duminica ailaltă n-am aprins nicio ţigară. Luni am vrut să văd dacă-i chiar aşa de simplu şi că m-am lăsat cu adevărat. De trei ori am vrut să văd şi am aprins, corect, trei ţigări. Am tras trei-patru fumuri din fiecare şi le-am aruncat. Ce uşor e să renunţi la acest mizerabil obicei. Marţi, eram deja fericit: nu simţeam nevoia. Miercuri m-am trezit ameţit, mă ardea ceva pe dinăuntru, mă clătinam. Mi-a trecut starea de rău după vreo două fumuri trase în plămîni. Seara am mai tras cîteva fumuri, de nervos ce eram.
Joi a fost nasol. Sevraj, cred. Rău, rău. Am zis să rezist. A trecut spre vineri. Sîmbătă, duminică, luni, cîte două, trei ţigări.
Luni, nervi, draci, laci, amintiri dureroase : patru kentane.
Azi e marţi. N-am fumat pînă la ora trei după amiază.
De la trei pînă acu, am tras cu osîrdie cam zece tutune, da de-alea mentolate. De ziua femeii. De supărare.
Se pune?

UNDE E SPERANŢELE MELE CARE LE-AM PERDUT

Bucureştiul m-a primit ostil. Dragul meu Bucureşti pe care-l purtam în inimă ca pe simbolul unui loc luminos şi vesel unde s-au adunat oameni puternici, capabili să zîmbească şi cînd sunt în necaz, mi s-a părut tern, foşgăitor, un furnicar murdar mişunînd de fiinţe anonime, anodine şi înfrigurate.

În plus, pe panourile de afişaj de pe Magheru (cel puţin), stau afişe sumbre, de doliu.

La toate astea s-a adăugat starea mea de amok.

Mi-a răsunat în minte romanţa aceea de demult pe care-o cîntam la mişto cu amicii de chef.

Dar cine mai are chef de chef dacă la fiecare pas citeşti că iubita ta nu are viitor?