miercuri, noiembrie 04, 2009

N-AVEŢI UN FURAZOLIDON PENTRU DIMITRIE?

N-are rost să vă răpesc timpul cu miile, poate zecile sau chiar sutele de mii de gînduri care-i treceau fulgerător prin minte lui Dimitrie mai ales acum cînd e oficial că din ianuarie o să ieşim cu bîtele pe strasse să facem rost de ceva haleu.
Ba că n-or să-i ajungă banii pentru ţigări, ba că porcii ăştia de politicieni n-au decît grija lor, ba că America iese din criză dar România, nu, ba că iar s-a luat Calapod de el c-a trîntit uşa de la intrare, ba că două frumoase tinere din Buzău care se drogau au fost violate în grup de un şofer de taxi, ba că alegerile vor fi cîştigate de cel mai mare mincinos.
Aşadar, depresiv cum e şi văzînd că nu primeşte nici un răspuns de la organizatorii concursului de scenarii, Dimitrie a mai scornit o poveste atît de vizuală, încît, dacă ar încăpea pe mîna unui regizor priceput, ar fi, fără îndoială, o capodoperă a genului.

TRAGE APA CA SĂ TRĂIEŞTI BINE
Uşa scorojită unui apartament de bloc.
Un bărbat cu tricou pe care scrie „Să trăiţi bine” o deschide prudent.
Se vede interiorul casei, pereţii igrasioşi, coşcoviţi, un cuier în care atîrnă haine, iar jos, pantofi ponosiţi şi o pereche de adidaşi rupţi în vîrf.
O voce stridentă de femeie se aude: Unde-ai umblat pînă la ora asta, jafule? Nu te mai satură dracu de bere! Copchii n-au ce mînca şi tu, în loc să-ţi cauţi ceva de lucru, stai la băut cu nenorocitu ăla de Traian!
Vedem faţa desfigurată de furie a unei femei de vreo 40 de ani, cu părul în dezordine, fără un dinte.
Bărbatul e calm, bolboroseşte ceva care se termină cu „şomer, femeie!”
Vedem din nou femeia, a cărei faţă se transformă (prin procedeul fade) în faţa lui Traian Băsescu.
Omul trece prin holul îngust şi întunecos, se vede iar tricoul cu „Să trăiţi bine!”. Intră în bucătărie, deschide frigiderul plin cu pînze de păianjen.
Merge spre baia insalubră, dar aude gălăgie într-o cameră. Cei doi copii, fata de 15 ani şi băiatul ceva mai mic, îşi dispută un tricou pe care scrie „Să trăiţi bine”. În planul secund, la televizor, Elena Udrea merge pe bicicletă. La deschiderea uşii, fata împrăştie cu un gest fumul de la ţigara pe care o ascunde la spate. Cînd îşi văd tatăl, amîndoi copii ţipă la el:
Fata: Mi-ai promis că-mi iei calculator şi că mă laşi la mare cu fetele!
Băiatul: Vreau mobil, vreau mobil! Toţi băieţii au mobil!
Şi, în cor: Mi-e foame! Mi-e foame!
În timp ce vorbesc, feţele copiilor se topesc, devenind doi Traian Băsescu.
Omul închide uşa violent şi se aude un schelălăit de cîine, apoi un mîrîit ameninţător. Îl vedem pe Grivei, cu ochii injectaţi de furie. Ochii lui seamănă cu ochii lui Băsescu. Pe măsură ce se face transfocarea inversă, fizionomia cîinelui seamănă din ce în ce mai mult, pînă la identificare cu faţa lui Traian Băsescu.
Omul intră în baie, îşi dă jos tricoul, ia o foarfecă şi decupează inscripţia „Să trăiţi bine”. O aruncă în closet şi trage apa. Bucata de pînză se învîrteşte în şuvoiul de apă şi dispare în canal.

3 comentarii:

  1. ...,,ia o foarfeca si decupeaza inscriptia ,,Sa traiti bine" " copy-paste nemernic! ...mai urmeaza unu'!...,,O arunca in closet si trage apa. " ...varaneeeee,Dimitrie asta n'avea suficienta apa si pentru Parlament?...scarbitu' de la palat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ar fi prea simplu asa, doar sa decupezi...

    RăspundețiȘtergere
  3. perspicac baiet Dimitrie asta...a rezolvat cu o foarfeca si un clozet ce o tara va rezolva doar cu niste alegeri...

    RăspundețiȘtergere