luni, noiembrie 09, 2009

DIMITRIE PĂTRUNDE ÎN SECTORUL TREI

Iar se pregăteşte Dimitrie de plecare în delegaţie. Tre s-ajungă mîine în Capitală. În Capitala României. În Micul Paris. Ba, mai mult, şi-a rezervat on line o cameră la un hotel de pe strada Hagiului, în sectorul trei. Taman în sectorul lui don prim ministru Necoiţă. Dimitrie are emoţii mari, că e prima oară cînd o să intre pe teritoriul administrat în mod direct de un prim ministru. Păi ce? E puţin lucru? Ce-o fi acolo, acum, cînd primarul de sector e ditamai premier? Or mai fi străzi, or mai fi magazine? O mai fi existînd hotelul respectiv? Mai circulă maşini? O mai fi oxigen pentru pulime? Dar curent electric, o mai fi fiind? Dimitrie parcă vede că aceste întrebări îl vor chinui toată noaptea, ba, mai mult, o să-i sperie somnul. Iar el, mîine, are o zi a naibii de grea.
Personal, cred că ar fi momentul potrivit să sune cineva la Dimitrie şi să-i spună că n-are de ce să-şi facă griji. Sectorul trei al Capitalei e, acum, cel mai tare sector din Bucureşti. Maidanezii, gunoaiele, gropile şi cerşetorii din zonă s-au cărăbănit în piaţa Victoriei, odată cu noul prim ministru. Iar cartierul e curat şi liniştit. Şi doarme. Ca toată naţia.
Aerul are acolo patru atomi de oxigen şi trei de azot, ca să nu-ţi crape pleura guvidă de presiunea emoţiei că calci (!) pe un tărîm de legendă: sectorul primului ministru.
Dimitrie e acum tolănit în pat şi are chef să se mediteze la glezna domnişoarei Clara, scîrboasa aia care sigur votează cu Crin. Dar nu poate de grija zilei de mîine, cînd va fi în Capitală. Şi n-o să adoarmă. Şi o să fie obosit. De fapt, e deja e obosit.
Oricum nu poate schimba nimic.

2 comentarii: