Tu m-ai învățat să iubesc la perfecție
Știu ce-ai să faci la miezul nopții, draga mea. Am primit semnal de alertă.
aduci furtuna și răscolești paginile cărții de telefon ca să-mi acoperi
numele cu smoală drăcească, să mă ștergi din istorie.
Ca să fie tabloul complet, afurisește-mi inima printre numere și fă-o fărâme,
câtă mai e, drept mulțumire pentru cât te-am iubit, așa cum eram: pulbere
otrăvitoare de carne. Praf toxic de cosmos. Izvoditor de iluzii deșarte.
Scriu de azi poezia ta pentru mâinele care nu va mai fi. Am promis. Doar
de la tine am învățat să iubesc la perfecție. Pup mâna ta care mi-a atins
cerul înnorat cu amenințări mai puternice decât lovitura.
Mai dă-mi un reject la apel. E semn că respiri.
Pot să rostesc și o rugăciune dacă ai spus că pleci.
Plătesc cash dacă se-ntâmplă să vină sfârșitul lumii.
Doar lasă-mi un semn când mai treci pe-aici
2 octombrie 2024
RăspundețiȘtergereSuperb poem,o iubire desăvârșită, perfectă atrage după sine o despărțire inexplicabilă, regrete,nostalgii...Registrul stilistic,șocant pe alocuri, conferă expresivitate poeziei și
risipa unei dureri fără margini!
Veronica Stanila