TESTOSTERON ȘI TANDREȚE

 

Pentru că nu pot  să țip

scriu

pentru când voi putea fi citit

oglindindu-mă în paharul golit

de Testosteron și Tandrețe

nu pot fi patetic când lamentația distruge nația

 

                                                       acest episod de sfârșit de an

cu un Erou de lut

de valoarea greutății în aur

Doar pot șopti

Glorie

mult prea încet pentru ca omenirea

să-și aline traumele colaterale

odată cu

 invulnerabilul ianuarie care mă trece

pe malul celălalt

 

de memorat festivitățile zilei de azi

Făcătoare de bine neuronilor

Bodigarzi la porțile  fostului Rai

Încât până și diavolul pare plictisit

de iarna care se-așterne monoton

Yin peste Yang

Cenușă de obiecte și vieți adunată

Într-un scurt cuvânt chinezesc

De neînțeles pentru alții

Dar suficient de viguros și agil

Ca un

Pui Veninos de șopârlă

 

IDILĂ DE JUVENTUTE

 

 

Te-am invitat să ne plimbăm în parc

Ca pe vremuri

Când erai invadatoarea nervului meu viu

zâmbeai fără milă uneltelor vechi iar eu

mă simțeam poet bolborosind

 rugăciuni desenate pe scoarța copacilor

cu mâna stângă în

momentul să ies din cartea pe care-o scriam

dacă din iubirea aceea nebună

se alegea praful și pulberea

 

Te-am invitat să ne plimbăm în parc

Ca pe vremuri

Să stăm spate-n spate pe iarbă

Și să ghicești numărul la care mă gândeam

Un joc riscant dar rezonanța comună

Care vibra între vertebrele noastre

Trebuia să-ți inspire răspunsul corect

Îți țineam călcâiele în pumni

Pielea ta umpluse parcul de iasomie

semn că e o măsură în toate

Și-atunci ai spus

UNU

pulsul circula prin arterele mele

peste viteza legală

inventând giumbușlucuri

dar

ce frig s-a făcut

 

eu

Mă gândisem la

doi

La noi doi

Atât de simplu

 

dacă n-ai fost tristă când am plecat

ce  rost avea să mai stau spate-n spate cu tine

în parcul orașului

ca pe vremuri

Carmen Mhalache are păreri despre Totul e bine și nimic nu m-a durut

 

Spiritul cadourilor

Carmen Mihalache

22 decembrie 2023

Acțiune

...În ceea ce mă privește, eu primesc, de foarte mulți ani, cărți în dar, și mă refer la acele scrise de prietenii mei. Una dintre ele este de la Val Mănescu, pe care, recent, l-am și însoțit, împreună cu Violeta Savu și Adrian Jicu, la Comănești, locul său de naștere, unde și-a lansat volumul de poezie „Totul e bine și nimic nu m-a durut”. Biblioteca orășenească a fost plină de oameni care au venit să-l vadă și să-l asculte pe poet, dorindu-și, totodată, și un exemplar de carte cu autograf. Totul s-a desfășurat într-o atmosferă foarte caldă, prietenească. Și prezența lui Val acolo a fost un dar de suflet, un cadou făcut concitadinilor săi. Am spus câteva cuvinte despre poezia lui de emoție conținută, trecută prin filtrul ironiei, autopersiflării și al sarcasmului, lui Val, așa cum îl cunosc eu, fiindu-i nesuferite exibarea sentimentelor, patetismul și lamentările.

Deși poezia sa poartă urmele unei irepresibile melancolii și multe semne, „les bleus”, vânătăi lăsate de suferințele unui trup încercat, umilit de boală, Val are puterea de a transforma durerea în carburant, convertind totul în expresie poetică directă, plină de nerv, concentrată, minimalistă. Pentru că nu vrea să pună moartea înaintea poeziei. Și nici să se lase copleșit de tristețe, și atunci „râde cu lacrimi”.

E o combinație explozivă de sensibilitate frisonantă și luciditate tăioasă, cultivând, în vers, expresia antitetică, și în viață, poza unui dandy romantic lipsit de iluzii, flegmatic, sfidând formalismul, convențiile, rânceda ipocrizie. Mă urmărește un distih dintr-o scurtă poezie intitulată „Bilanț”: Bănuiam că o să vină timpul / Când o să dau socoteală pentru seninul pe care l-am ignorat cu premeditare. Mă gândesc că mulți dintre noi, când ajungem la ora bilanțurilor, ne dăm seama de această ireparabilă pierdere. Și atunci nu ne mai rămâne decât curajul de a înfrunta tot ce ne este dat să trăim, firesc, demn, fără lamentații și patetisme.

SĂ LĂSĂM NOSTALGIA ZILEI DE 21 DECEMBRIE

Ce am să-ți spun rămâne-ntre noi

nu te-apuci să trăncănești

cu gura ta mai plină de zvonuri decât de dinți

Despre cine am fost și cine-am ajuns

în vitrina de etalat povești cu multe cuvinte

când mi s-a ordonat să-mi văd de îngerii mei de lut

legați cu bandaje de rafie la ochi și la gură

să  stau în culise și să șterg decorul de praf

să nu discut despre

trecătorii obișnuiți cu

 dronele cu galoane care comit exerciții de forță

fără busolă

dacă vreau pașaport

ca pe o minune în contratimp și pe deasupra

dumneata vei purta bască

au țipat băieții cu șepci

de culoarea azurie a ochilor

arătându=mi discret oțelul carpați

 

cum se poate uita

cicatricea de ieri când lumea își mânca visul

pe pâine neagră

 călătorind la paris

cu blestemul tăcerii la cartelă

o hoardă de băști pe-o ureche

urlând din bojoci hora unirii

sub

turnul Eiffel

pe podul mirabeau

 la notre dame

unde dansau

domnul cannabis cu mamzel marijuane

cei cu bască

se vor lăuda gloatei de-acasă în așteptând zavera

alb-negru

 la televizorul din mahalaua celor nostagici

să poarte bască

totuși

nu voi putea uita că e ora 12.04

ora când mai mulți clovni intră în palat

la 12.06 palatul devine arenă de circ