Pentru că nu pot să țip
scriu
pentru când voi putea fi citit
oglindindu-mă în paharul golit
de Testosteron și Tandrețe
nu pot fi patetic când lamentația distruge nația
acest episod de sfârșit de an
cu un Erou de lut
de valoarea greutății în aur
Doar pot șopti
Glorie
mult prea încet pentru ca omenirea
să-și aline traumele colaterale
odată cu
invulnerabilul ianuarie care mă trece
pe malul celălalt
de memorat festivitățile zilei de azi
Făcătoare de bine neuronilor
Bodigarzi la porțile fostului Rai
Încât până și diavolul pare plictisit
de iarna care se-așterne monoton
Yin peste Yang
Cenușă de obiecte și vieți adunată
Într-un scurt cuvânt chinezesc
De neînțeles pentru alții
Dar suficient de viguros și agil
Ca un
Pui Veninos de șopârlă