sâmbătă, decembrie 22, 2018


LANSARE IN ABSENTIA


Ca în fiecare an, pe 20 decembrie, Centrul de Cultură “George Apostu” şi-a invitat prietenii, colaboratorii, artişti, scriitori, intelectuali de marcă ai Bacăului, dar şi din alte oraşe ale ţării la ultima întâlnire a anului, prilejuită de omagierea marelui artist, sculptorul George Apostu, născut pe 20 decembrie 1934 la Stănişeşti, Bacău, patronul spiritual al Centrului.
Programul a cuprins şi lansarea recentului volum de poezie al scriitorului Val Mănescu, “Ochiul fără pleoape” (Editura Junimea, 2018), care revine la poezie după romanul de success “Dimitrie rupe tăcerea”. Fapt neobişnuit, autorul a lipsit de la lansarea propriului volum (treburi importante l-au imobilizat la Botoşani), astfel că Dan Petruşcă a avut libertatea de vorbi despre autor şi despre poezia lui, iar Geo Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii, a recitat din poezia lui Val Mănescu. Asupra volumului voi reveni în ediţiile următoare.

Gheorghe Bălţătescu - Deşteptarea 21 dec. 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu