vineri, iulie 03, 2015

E CA NIMENI ALTCINEVA



Nu-mi prea place să vorbesc despre asta, dar odată şi-o dată va trebui să recunosc că sunt un combinator excentric. Dimineaţa, îmi fac ochiuri cu dulceaţă. Dacă madam inspiraţie traversează strada şi mă lasă la stop, o dau naibii şi m-apuc de pictat. Sau de sudat. Sau de reparat vreo priză. Uneori, pun piper pe îngheţată. Am inventat coca-cola şpriţ: jumătate cu apă minerală. Oricând aş aşeza pe perete un Grigorescu alături de un Picasso. Şi tot aşa. Ce face parte din viaţă nu mi-e străin. Et nihil humani a me alienum puto. Toate ca toate, dar cafeaua trebuie să fie amară. Cafea. Esenţă pură. Ca şi dragostea: totală, ori iubeşti, ori nu.

Noaptea e lungă şi-n pachet mai sunt trei ţigări, într-un pub din Bacău, plin de oameni cu suflet necopt, aştepţi momentul acela de graţie când on the Stage începe să mişte starea. Şi ţi se transmite din scenă că, pe lumea asta, în viaţa asta, chiar aici în jalnicul nostru Bacău, e cineva care vine să-ţi spună ce mult ar vrea să te facă să crezi în nebunia aceea frumoasă a poeziei îngemănate cu dansul.  
Mădălina Rotaru, cu nebunia ei de muză colorată (inhibition in a sentence: părinţii ei sunt mai tineri cu un an decât mineJ ), mi-a lipit o floricică galbenă-n piept şi hai la Poezie în mişcare,  un spectacol pus la cale de infatigabila Eliza Noemi Judeu, în care evoluează excesiv de tinerele Mara Cornelia Cojocaru (recită)  şi Ecaterina Elena Lupu (baletează). Dacă despre Mara, cinismul domolit mă-ndeamnă să folosesc cuvântul corect, când vine vorba despre Eca, mai că m-aş hazarda să remarc resurse expresive de tip genialoid.
Am aplaudat contorsiunile trupului ei gata să dea în pârg şi felul inteligent în care-şi compune mişcarea de aşa manieră încât să te cuprindă mirarea de câte sensuri poate da unduirea braţelor ei, aidoma unor panglici. E CA nimeni altineva. E ea însăşi: mândră, orgolioasă, tenace. Pe faţa ei se citeşte visul, în ochi se vede că poate, fie cu Ravel, cu Enescu, sau cu Ceaikovski, să fie coregrafă de sentimente. Privirea e aceea a unei fiinţe puternice şi, în acelaşi timp, delicate, care nu-ţi ignoră trăirile şi nu te forţează să gândeşti ceea ce vrea ea. Nu pozează, nu te şantajează emoţional, dar îţi induce subliminal mesajul că tot ce vezi şi simţi vine dintr-o mobilare intelectuală serioasă, dublată de efortul de a găsi la amănunt, gestul cel mai expresiv al propriei revolte şi al adevărului ei. În dezinvoltura ei adolescentină, n-am depistat nici o atitudine falsă, dansul izvora pur din starea unei fiinţe speciale care posedă invidiatul talent al exprimării. Eca poate să explice fără vorbă senzaţii intense şi tulburătoare. Dar, formidabil e felul ei de a transmite mesaje: tandru şi exploziv, cu graţie şi vulanic, dulce şi amar.  

FOTO: Ionuţ Popa