Nu-mi prea place să vorbesc
despre asta, dar odată şi-o dată va trebui să recunosc că sunt un combinator
excentric. Dimineaţa, îmi fac ochiuri cu dulceaţă. Dacă madam inspiraţie
traversează strada şi mă lasă la stop, o dau naibii şi m-apuc de pictat. Sau de
sudat. Sau de reparat vreo priză. Uneori, pun piper pe îngheţată. Am inventat
coca-cola şpriţ: jumătate cu apă minerală. Oricând aş aşeza pe perete un
Grigorescu alături de un Picasso. Şi tot aşa. Ce face parte din viaţă nu mi-e străin. Et nihil humani a me alienum puto. Toate ca toate, dar cafeaua trebuie să fie
amară. Cafea. Esenţă pură. Ca şi dragostea: totală, ori iubeşti, ori nu.
Noaptea e lungă şi-n pachet mai
sunt trei ţigări, într-un pub din Bacău, plin de oameni cu suflet necopt,
aştepţi momentul acela de graţie când on the Stage începe să mişte starea. Şi
ţi se transmite din scenă că, pe lumea asta, în viaţa asta, chiar aici în
jalnicul nostru Bacău, e cineva care vine să-ţi spună ce mult ar vrea să te
facă să crezi în nebunia aceea frumoasă a poeziei îngemănate cu dansul.
Mădălina Rotaru, cu nebunia ei de
muză colorată (inhibition in a sentence: părinţii ei sunt mai tineri cu un an
decât mineJ
), mi-a lipit o floricică galbenă-n piept şi hai la Poezie în mişcare, un spectacol
pus la cale de infatigabila Eliza Noemi Judeu, în care evoluează excesiv de
tinerele Mara Cornelia Cojocaru (recită) şi Ecaterina Elena Lupu (baletează). Dacă
despre Mara, cinismul domolit mă-ndeamnă să folosesc cuvântul corect, când vine vorba despre Eca, mai
că m-aş hazarda să remarc resurse expresive de tip genialoid.
Am aplaudat contorsiunile
trupului ei gata să dea în pârg şi felul inteligent în care-şi compune mişcarea
de aşa manieră încât să te cuprindă mirarea de câte sensuri poate da unduirea
braţelor ei, aidoma unor panglici. E CA nimeni altineva. E ea însăşi: mândră,
orgolioasă, tenace. Pe faţa ei se citeşte visul, în ochi se vede că poate, fie
cu Ravel, cu Enescu, sau cu Ceaikovski, să fie coregrafă de sentimente. Privirea
e aceea a unei fiinţe puternice şi, în acelaşi timp, delicate, care nu-ţi ignoră
trăirile şi nu te forţează să gândeşti ceea ce vrea ea. Nu pozează, nu te
şantajează emoţional, dar îţi induce subliminal mesajul că tot ce vezi şi simţi
vine dintr-o mobilare intelectuală serioasă, dublată de efortul de a găsi la
amănunt, gestul cel mai expresiv al propriei revolte şi al adevărului ei. În
dezinvoltura ei adolescentină, n-am depistat nici o atitudine falsă, dansul
izvora pur din starea unei fiinţe speciale care posedă invidiatul talent al
exprimării. Eca poate să explice fără vorbă senzaţii intense şi tulburătoare.
Dar, formidabil e felul ei de a transmite mesaje: tandru şi exploziv, cu graţie şi vulanic, dulce şi amar.
FOTO: Ionuţ Popa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu