Întrebare bună

După ce s-a stins fără ecou gripa aviară, România a intrat în gripa porcină.
Asta la vreme de criză economică.
Dacă ieşim din criză, în ce intrăm?

GHEORGHE ZAMFIR - STAREA DE LUMINA

Gheorghe Zamfir are multe de spus. Este o personalitate proteica. Are naiurile lui unice carora le-a creat o filozofie uluitoare. El afirma ca insasi evolutia umana este determinata de sunetul creat de suflul divinitatii in tulpinile de trestie rupte de vint. Mai mult, domnul Zamfir e convins, si poate demonstra, ca zeul Pan, cel mai vechi naist consemnat de istorie, are origine traca. Maestrul este autorul primei Metode de nai din lume. Zici Zamfir, zici nai. Dar e muuuult prea putin.
Domnul cinta la acordeon sau pian, iar vocea lui poate umbla pe multe octave. Nici el nu mai stie cit a compus - simfonii, rapsodii, piese care/ti fac pielea de gaina - si cite inregistrari a facut. Complet necunoscute in propria lui tara.
Dincolo de muzica, Gheorghe Zamfir scrie poezie, scrie carti pentru copii si, de prin anul 2000, pentru ca nu-i mai ajung notele si vorbele sa-si exprime trairile, picteaza.
In aprilie, impreuna cu Dan Maciuca si cu pictorul Horia Ghelu, am proiectat sa vernisam prima expozitie de culoarea Zamfir in Bucuresti. Inca nu stim unde. Vizam Ateneul Roman, Opera, Sala Dalles sau Cercul Militar. Unele dintre tablouri au mai fost expuse la Paris si, citeva, la Alba Iulia.
Majoritatea insa, n-au mai fost vazute.
Cum cinta cu lumina, luminind, tot asa picteaza Zamfir. Cintind.

CELE MAI GROZAVE POZIŢII ÎN PAT

Pentru Dimitrie, care urăşte somnul ( are el timp să doarmă, după mierlire), patul e, înainte de orice, locul de meditaţie. Cu mîinile sub cap. Cu faţa în sus. Cu mîinile pe piept ca mortul, că aşa scrie în tratatele de yoga. Cu picioarele întinse. Sau cu genunchii în sus. După trei patru beri, cu picioarele pe perete, ca să se scurgă sîngele în cap, să irige creierul. Cînd se irigă creierul îndeajuns, domnişoara Clara se transformă în doamna Udrea. Dar Dimitrie nici nu vrea să se gîndească la asta. S-o asimileze pe domnişoara Clara cu doamna Udrea. Dar, în niciun caz, cu doamna Catrina.

Să trecem peste asta.

Dimitrie se culcă dintotdeauna pe fotoliul extensibil din sufragerie. Ca să n-o deranjeze nocturn pe doamna Catrina, care, deasemeni dintotdeauna, doarme în patul din dormitor, în care el n-a mai intrat de plăcere de vreo douăzeci de ani. Căci altfel, a mai pătruns în alcovul familial, la solicitarea expresă a doamnei Catrina, ca să repare caloriferul, prizele, sau ca să regleze televizorul la care nu se vedeau bine serialele de la Romantica.

De ce s-a ajuns la această situaţie, anormală în cadrul unui cuplu, nici Dimitrie, nici doamna Clara n-ar putea preciza. Deşi, cineva dinafară, cu uşurinţă ar putea face unele constatări. Şi să determine motivele separării.

Cînd toată luma doarme, Dimitrie oftează. Dimitrie are dureri de stomac şi tre să ia ranitidină. Sau bicarbonat. Deseori, Dimitrie sforăie. Cînd, în sfîrşit, adoarme, Dimitrie se răsuceşte ca titirezul şi mototoleştre cerşaful. Dimitrie tuşeşte în somn de parc-ar fi tebecist. Dimitrie are călcîie care zgîrîie ca şmirghelul. Dimitrie vorbeşte în somn. Dimitrie bea apă noaptea. Dimitrie doarme cu televizorul deschis pe discovery. Dimitrie se trezeşte de zece ori pe noapte şi fumează. Dimitrie are poluţii nocturne, urmare a viselor cu domnişoara Clara dintre orele patru şi cinci. Apoi tre să se ducă la baie să se spele. Robinetul face ca mitraliera şi trezeşte tot blocul, inclusiv pe doamna Clara.

Ea însă, nu se enervează şi nici nu se miră, deoarece îl cunoaşte bine pe Dimitrie. Ea are habitudinea. Ştie că, atunci cînd toată lumea doarme, Dimitrie oftează. Dimitrie are dureri de stomac şi tre să ia ranitidină. Deseori, Dimitrie sforăie. Cînd, în sfîrşit, adoarme, Dimitrie se răsuceşte ca nebunu şi mototoleşte cerşaful. Dimitrie tuşeşte în somn de parc-ar fi tebecist. Dimitrie are călcîie care zgîrîie ca şmirghelul. Dimitrie vorbeşte în somn. Dimitrie bea apă noaptea. Dimitrie doarme cu televizorul deschis pe discovery. Dimitrie se trezeşte de zece ori pe noapte şi fumează. Dimitrie are poluţii nocturne urmare a viselor cu domnişoara Clara dintre orele patru şi cinci. Apoi tre să se ducă la baie să se spele. Robinetul face ca mitraliera şi trezeşte tot blocul.

Din punctul de vedere al doamnei Catrina, o reabilitare a lui Dimitrie este imposibilă.

Dar şi invers.

DIMITRIE ÎL BAGĂ ÎN PIZDA MĂSII PE ŞEFUL DE SCARĂ

- Saltare, don Dimitrie !

- Să trăieşti, nea Calapoade – se auzi răspunsul cam fără chef al lui Dimitrie.

Fără chef , cum dracu altfel, dacă-i venise întreţinerea pe decembrie zece milioane.

Politicos, aşa cum era cu toţi locatarii, Calapod îi întinse mîna prin ferestruica de la ghişeu, dar Dimitrie se uita în altă parte, unde, de fapt, nu era nimic de văzut.

Ca să nu rămînă ca prostu, cu mîna-ntinsă, şeful de scară puse, în cazul ăsta, palma pe tejghea.

- Da... cam amărît azi, don Dimitrie ! – încercă nea Calapod o reînfiripare a dialogului. Deşi, pentru oricine, era clar că Dimitrie n-avea nici un chef de vorbă.

- Ei, probleme, ca tot omul.

- Ce să-i faci, toţi avem probleme. Pînă ne bagă la doi metri sub pămînt. Acolo, toate problemele sunt gata rezolvate. Şi dacă ai cincizeci de milioane la întreţinere, îţi bagi picioarele! Plătesc alţii. Ha, ha, ha!

Dimitrie băgă de seamă că nea Calapod e pe cale să-nceapă din nou să debiteze filozoficalele lui de căcat, aşa că se hotărî să i-o taie din start.

- Ia mai du-te-n pizda mătii de securist împuţit!

Recomandarea lui Dimitrie sună ca un ordin. De aceea, Calapod, în calitate de fost militar, beneficiar al unei pensii nesimţite, reaacţionă din reflex:

- Am înţeles, să trăiţi!

NOMINALIZĂRI ONORABILE

Mulţumesc tuturor celor care m-au onorat cu votul lor la provocarea lansată pe http://luciaverona.blogspot.com/2010/02/blog-de-blog-cele-mai-bune-bloguri-din_11.html.
Datorită preferinţelor ciudate ale cititorilor mei, m-am trezit printre cei mai cunoscuţi bloggeri, habar n-am de ce.
Poate prietenii ştiu. Poate-mi spun şi mie de ce varanusul se regăseşte la nu mai puţin de 4 categorii:
- Cel mai bun blogger dintre scriitori
- Cel mai bun critic literar dintre bloggeri
- Cel mai bun blog al unui ziarist
- Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri.
Ar trebui să urmeze un lung şir de semne de exclamare.
După asta, un alt lung şir de semne de întrebare.

Jmekerul genial

Numa ce intervine telefonic primarul Oprescu la TV Realitatea:
- Domnu Oprescu, io v-am ascultat, am venit la studiou cu tramvaiul, da cînd am coborît din tramvai, am intrat în zăpadă pînă la genunchi...
- Păi, da. Aţi coborît pe partea care nu trebuia!
..........
- Ce-o să faceţi, că nici utilajele dumneavoastră nu au lanţuri şi derapează...
- O să-i pun să-şi scoată lanţurile de la gît să le pună la roţi!
.........

DICTATURA GASTRONOMICĂ

Maestrul bucătar Gh. Vătafu, poeta Simona Lazăr şi scriitorul Bedros Horasangian la Casa Bucur


S-a re-lansat o carte după care-ţi lasă gura apă: Dictatura Gastronomică. E o ediţie îngrijită şi prefaţată de ziarista Simona Lazăr şi cuprinde 1501 de feluri de mîncare povestite de Constantin Bacalbaşa în 1935. Lucrurile s-au mai schimbat de-atunci, dar povestea, nu. "E o carte despre cea mai perfidă dintre dictaturi şi, totuşi, singura care - bine dozată - ne poate induce stări de rafinată plăcere..." - afirmă Simona.

La evenimentul lansării care s-a petrecut la un restaurant select din Bucureşti, a vorbit Bedros Horasangian, rafinat cunoscător al acestui tip de dictatură. Cu aceeaşi ocazie, l-am cunoscut pe fostul bucătar-şef al restaurantului de la Hotel Intercontinental, care ne-a delectat cu amintirile lui despre succesele bucătăriei româneşti la Olimpiadele mondiale de gastronomie, dar şi despre mîncărurile pe care le-a gătit pentru Gheorghiu Dej, Ceauşescu şi pentru alte personalităţi care acum sunt istorie. Dictatura Gastronomică e o carte care nu din bucătării nu trebuie să lipsească, ci, mai degrabă, din biblioteci. Din ea transpare savoarea limbii române de altădată, fără chipsuri, fast-food sau hamburgheri. Scorcodeala cu raci, Miel cu zbîrciogi, Alivenci, Crupuşoare de porumb cu lapte, Pularda Sfînta Alianţă, Mere Mica înţelegere şi încă multe reţete de care nu mulţi au auzit, iar şi mai puţini le-au gustat, se regăsesc în acest volum, o adevărată enciclopedie a gusturilor şi aromelor.

"Nu trăieşte bine decît cine mănîncă rău", îi sfătuia Bacalbaşa pe contemporani. Eu am înţeles din asta că nu trebuie să te abţii de la nimic din ceea ce-ţi face plăcere. Ceea ce-am şi făcut. Am gustat din toate felurile de pe platouri, regalîndu-mă cu delicii indicibile cărora, păcătos cum sunt, nu m-am obosit nici măcar să le reţin denumirile.

BUCUREŞTI ORAŞ ÎNCHIS

Piaţa Victoriei, ora 13

Calea Griviţei, ora 16

Skodiţa, ora 18


Cum la noi totul e anapoda, mi se pare firesc ca încălzirea globală să se manifeste în România ca şi cum ar fi de-a cincea glaciaţiune.
Să nu vă pună naiba să veniţi în Bucureşti pînă miercuri! Lăsaţi-ne să ne bucurăm singuri de iarna asta fabuloasă!
Să degerăm frumos!

GĂEŞTI, TEMPERATURĂ EXTREMĂ

În oraşul Găeşti am fost întîmpinat cu deosebită căldură.
Chiar în centrul localităţii consacrată drept simbol al criogeniei româneşti, termometrul de pe zidul farmaciei de pe strada centrală arăta azi la mijlocul zilei +85 de grade Celsius. Cu toate astea, cerşetorii dîrdîiau de zor, iar cetăţenilor nu părea să le prea ardă de mers la plajă. Una din haitele de cîini comunitari prezente în număr impresionant chiar în faţa Primăriei, atacase un TIR Scania cu intenţia clară de a-l devora. Cocălarii coborau alene din BMW-euri, Jaguar-uri şi merţane, iar grupuri organizate de beţivani rădeau la coniace chiar în faţa buticurilor prevăzute cu ghişee şi se hilizeau din diferite motive. Cînd am ieşit din magazinul de unde am cumpărat "Chipsuri cu aromă de tocăniţă" şi "Chipsuri cu aromă de pulpe de pui"(!!!), aproximativ 15 căţeluşi care au vrut să-mi demonstreze ospitalitatea locală şi dragostea lor de ceva cărniţă, m-au condus la maşină într-un cor de lătrături simpatice.
Mă bucur că am avut ocazia să vizitez un orăşel atît de interesant din inima României.

BERE LA METRU

Într-un imobil superb din Bucureşti, monument istoric cunoscut sub numele de Casa Bucur ( în spatele blocului Opereta) s-a deschis de curînd "Hanul berarilor". O bucătărie excelentă şi preţuri decente. Eleganţă. Atracţia localului: berea la metru. Mi-a părut rău că berea nu-i lichidul meu preferat.

LUI DIMITRIE NU I SE ÎMPLINEŞTE UN VIS

Dimitrie vine la vulcanizare să-şi recupereze porschele cayenne. Că l-a lăsat acolo de la prînz ca să-i schimbe băieţii jantele. Porschele avea jante negre,originale, da acum e moda de jante de alu cu titan şi, cum luase prima, Dimitrie hotărîse să-şi încalţe iubirea vieţii cu de-astea, cu cinci spiţe. Cum mergea el pe trotuar cu trabucu-n buzunar (de rimă), îşi vedea maşina suspendată pe un cric. Şi pe spate-stînga era numai butucul, fără roată. Al naibii, n-o ridicară cam sus? Nervii capului dimitrian o luară razna. Ei, na! Cayennele se sprijinea de zidul scorojit al vulcanizării! Îl apucară toţi dracii pe Dimitrie: ia uite-ai dracului derbedei, îmi zgîrie vopseaua. Se mai calmă cînd băgă de seamă că cineva grijului pusese între maşină şi perete o bucată de burete galben. Da oare nu stă maşinuţa într-un echilibru cam instabil, cocoţată aşa, la un metru de sol?
Puse degetul pe portieră şi Negruţa, cum îi plăcea lui Dimitrie s-o alinte, se clătină, apoi se rostogoli într-o prăpastie. Lui Dimitrie nu-i venea să creadă ochilor.
Se aplecă prudent peste marginea genunii, dar nu reuşi să-i vadă fundul, într-atît era de adîncă. Dimitrie simţi disperarea. O lacrimă i se opri pentru o clipă pe vîrful nasului, apoi căzu în prăpastie, după porschele cayenne.
Deschise ochii. Cuchi dădea din coadă şi îl lingea pe nas, ca în fiecare dimineaţă.
Dimitrie luă telecomanda. Răzvan şi Dani se hilizeau la el. Era semn că ziua va fi la fel de stupidă ca toate celelalte. Cum ziua deja-i era stricată, lui Dimitrie nu mai rămase decît să-şi răspundă la întrebarea: de ce-i vine omului aşa, pe chelie, să schimbe jantele maşinii?

CEVA FOARTE BUN

Nu mă mai satură naiba de descoperiri. Zilnic descopăr cîte ceva. Ba că e iarnă, ba că nu mai am bani, ba că l-am lăsat pe Cuchi flămînd, ba că n-am sunat unde trebuie. Cu uimire mă uit la fiecare descoperire şi-mi spun că viaţa-i făcută chiar din asta: din descoperiri şi din uimiri. Azi, pe la 5 după masă, am descoperit un blog. Şi pe el am descoperit ceva foarte bun. Blogul se cheamă versez, iar adresa o aveţi şi în blogrollul din dreapta. Pînă daţi clik, desfătaţi-vă cu niţică dulce naivitate din ciclul sms.

sms4
i-un frig afară de m-aş înveli
cu doi urşi panda, dar să fie vii
sms3
dac-aveţi drum prin oraş, i-o aglomeraţie
toate frunzele s-au pus să moară cu graţie

sms16
un porcuşor ajuns pe eşafod
cum se uita în ochii cuţitarului rapsod
fu brusc lovit în creştet de ideea :
păi nu mai bine mă năşteam io în guineea?

sms5
mă bântuie un sentiment nedefinit
aşa... ca un creion neascuţit

sms17
de sărbători, păpădia - drăguţa de ea
primi două cadouri şi o acadea
primul era, vai, vai! câtă perfidie
blowin in the wind - o preafrumoasă melodie
iar celălalt oh! ce revoltător
un nou-nouţ şi performant aspirator

sms6
chiar e nevoie oare de o zi
în care să-ncercăm oficial să fim copii?

sms8
am aţipit devreme ca un copil cuminte
când m-am trezit era ăl'laltu' preşedinte

sms11
cred că vi-l mai amintiţi pe greier
ei bine, s-a operat pe creier
dar soarta-i jucă o festă mică
şi când se trezi era furnică

sms12
după farmacie, păpădia a-ncercat
să meargă într-un loc mai deochiat
dar tare repede a renunţat
c-aveau aer condiţionat

sms15
din greşeală, păpădia nimeri în coafor
periculos de-aproape de un uscător
aşa că o zbughi pe loc afară,
se rezemă de-un zid, şi-aprinse o ţigară

Aşa-i că-i foarte bun?

DIMITRIE ŞI MAREA CONFRUNTARE DIN PESEDEU

Numai ce începură clănţăii de la Realitatea să-ntoarcă pe toate părţile marea confruntare din pesedeu, că Dimitrie se urni din fotoliu şi strigă la doamna Catrina: Femeie, ieşi naibii odată din baie că mi-a venit! Cînd îi spunea „femeie”, doamna Catrina ştia că nu-i de glumit, aşa că se ivi repede-n uşa băii, în halatul ei de zanana şi cu un prosop peste moaţe. Pe parcursul dezbaterii de la televizor, doamna Catrina preferase să-şi vadă de-ale ei, adică să facă o baie, să-şi taie unghiile şi să-şi vopsească părul cu o Londa mai roşcată. (Deoarece observase că lui Dimitrie îi cam fugeau ochii după curveta aia de Clara de la trei). Îşi pusese şi nişte moaţe, ca să-şi mai înfoaie părul care se cam rărise. Acum arăta aidoma tovarăşei Ceauşescu.

Dimitrie se strecură pe lîngă ea prefăcîndu-se că n-o observă şi se aşeză pe colac. Medită ce medită şi numai ce-i veni o idee. Întotdeauna, nu se ştie de ce, tocmai în momentul duios al zilei, lui Dimitrie îi venea cîte-o idee. Acum se gîndi că n-ar fi rău să iasă şi el puţin în oraş că prea sedentarizase în ziua cu pricina. Să mai respire ceva aer curat şi să mai vadă şi el lumea.

Zis şi făcut, şi iată-l pe Dimitrie cu mîinile în buzunare şi c-o ţigară şmecheră în colţul gurii, păşind agale spre centrul oraşului. Se înserase şi ningea. La geamul domnişoarei Clara străluceau luminiţe multicolore, semn că bradul de Crăciun încă nu fusese strîns, deşi, de-acu era întîi februarie. Se vede treaba că domnişoara fusese foarte ocupată.

Trotuarele gemeau sub greutatea zăpezii. Oameni înfofoliţi, cu sacoşele în mîini, se duceau spre casele lor pe cărările înguste din zăpadă. Din cînd în cînd, se auzeau înjurăturile şoferilor care.şi disputau prioritatea în intersecţii. Chiar aşa, sub troiene, oraşul îşi vedea de viaţa lui. Da le ninge, frăţică, le ninge ca la balamuc, constată Dimitrie. Dac-o ţine-aşa, mîine nici n-o să mai putem ieşi din case.

Doar platoul hotelului era curat ca-n palmă. Dimitrie tropăi de cîteva ori pe caldarîm ca să-şi scuture pantofii şi apoi privi în jur. Era, totuşi, frumos: vitrinele străluceau la concurenţă cu ghirlandele luminoase atîrnate de stîlpi încă de sfîntul Nicolae. Şi primăria fusese foarte ocupată, pe semne.

În faţa lui Dimitrie, o doamnă rrrromă, în fustă colorată şi cu un cojocel dichisit pe ea, tocmai termina de mîncat o banană. Aruncă în spate coaja şi se şterse delicat de blăniţă.

Mai întîi, pe Dimitrie îl apucă o mare furie. Apoi, îşi zise că nu se face să fie mitocan şi s-o apostrofeze pe femeie, ci, mai bine, să fie spiritual. Să-i arate ce înseamnă un om educat.

- Doamnă, nu vă supăraţi, v-a căzut ceva pe jos – îi zise el, cît putu de blînd.

- Da nişti chizdî di ţîgancî nu ţ-ar place sî linji? – îi răspunse doamna rrrromă, ridicîndu-şi fustele.

În clipa aceea, Dimitrie îşi dădu seama că ideea care-i venise în momentul duios al zilei nu fusese prea bună.