Nici acum nu-mi vorbeşti de mizeriile
oculte care controlează justiția
de mizeriile din politică şi de peste tot
Pe unde mişună băieţii binecuvântaţi cu ochii albaştri
Ca să mă pot odihni în pace
Ob-la-di Ob-la-da
aşa-i viaţa
Pe vremuri îţi spuneam Lemurianul Kata
Aveai pielea albă şi ochi verzi ce frizau intensitatea pădurii
Sufletul îţi depăşea cu mult conturul pielii
te mişcai într-o armonie miraculoasă
Ca pistoanele într-un motor nemţesc
În timp ce starea mea naturală
Era ipotecată de patria mumă
Prin tehnici abile de frumuseţe
Te purtam într-un coş de cumpărături
Pe portbagajul unui pegas portocaliu în doi timpi
Şi-n trei mişcări ne-a fost furat într-o zi
De la scara blocului
cu tot cu măceşul de care-l legasem
Fără să bănuim că ni se fura de fapt viaţa de zi cu zi
N-am ştiut atunci să te-nvăţ cum să ieşi din rahat
Şi-ţi arătam cu nodul în gât tehnici de supravieţuire în iad
Foamea târâşul şi mersul pe jos
Dar îţi şopteam să nu renunţi niciodată să speri
Şi-n timpul acela îmi aruncam vorbele-n lupte
Fără de şansă
Şi abia aşteptam să ajung la filtru
Ca să-mi aprind o altă ţigară ca eroii din filme
bântuit din înalturi de vulturii mari
Deşi nu eram eu
cel care putea să prevadă scenariul
Aş fi vrut să te-ndemn să dai foc epavei
să-i răstigneşti pe ticăloşi
aş fi vrut să devii un tip dur
Să fii primul care forţează bariera de securitate
Dacă eu am fost laş şi netrebnic
Pentru ca ţie să-ţi fie mai bine
Ştiam că ipoteca pe suflet ai s-o plăteşti
Până dincolo de moartea mea
Luminai ca un soare pe care-l feream de neguri
Când te duceam la săniuş
Se topeau zăpezile pe unde treceai
şi nu ţi-am spus niciodată că
prin neaua virgină O căram în fiecare ianuarie
pe albastra Olympia pâş-pâş cu aceeaşi sanie de lemn la miliţie
s-o amprenteze ca pe-o criminală
o criminală din oţel cu mecanisme şi arculeţe
Capabile să detoneze minciuna şi negura zilei
O biată maşină de scris Era amanta poeziilor mele
Şi-n loc de lacrimi picura pe hârtie diacritice strâmbe
Ca o nemţoaică bătrână cu dinţi de plumb
Montaţi în România
Cu ea imprimam cuvinte fără profit
Menite să zgândăre conştiinţa naţiunii
Să propage virusul schimbării
pitit în debara călărind maşina de scris
Visam toyote şi pixeli Cai verzi pe pereţi europa
Eram perfect potrivit
în rolul unui obiectiv derizoriu
pentru sperietoarea cu ochi albaştri
de dincolo de geam
Dar naţiunea n-avea nevoie de nopţile mele de insomnie
ţie-ţi plăceau bananele şi pâinea cu unt
Olympia nu era decât o adunătură de tije şi taste
Făcută din fier de cătuşe şi din zăbrele
Naţiunea trăia măreaţă în trei culori cunosc pe lume
Şi-n disperare ca-ntotdeauna
îmi căina boala căşunată de teoria conspiraţiei
Şi se destrăbăla subversiv cu iaurt de 90 de grade
Încălzind rahatul care era chiar acolo
Ob-la-di Ob-la-da
Viaţa mergea înainte
Ani de zile aşteptam maşina cu lapte
Constatând că viața-i o nebunie
În întuneric ploaie şi ger în spatele alimentarei de la orizont
Până când n-ai mai avut nevoie de lapte
Patriot deznădăjduit cu ţinta pe piept în mişcare
Mă milogeam la responsabilii de rafturi goale
Pentru un sfert de salam pentru fiuţul meu
Pentru măcar jumătate de pachet de unt
Pentru o amărâtă de ciocolată
Sau pentru două banane şi trei portocale
numai să-ţi văd zâmbetul
De copil fericit
cel dintâi la linia de sosire
Mai visez şi acum drumurile noastre lungi
Şi retrovizorul în care se oglindea făţuca ta
De înger păzitor ce-mi alunga teama de accident
Înfiptă-ntre scaunele din faţă
Ţi-aminteşti noaptea de la cabana de lemn din munţi
Când priveam prin acoperişul spart
Carul mare şi steaua polară în noaptea de iulie
Şi ascultam muzică rock acolo
în vârful României
la radio Novisad?
Te-ai mai gândit vreodată la caprele negre
Care săreau nebuneşte
pe versantul de vizavi în vreme ce noi dârdâiam
De parcă eram nişte oameni liberi
în aerul tare al dimineţii?
Între noi fie vorba ai mai văzut capre negre de-atunci?
Poate mai ştii momentul când era să fim striviţi de un tir
Ieşit brusc în faţa oltcitului nostru şi
Efemerul era la un pas deşi ne urasem un răsărit fericit
Cauciucul din faţă muşca scrâşnind din buza nemărginirii
Şi mi-a trecut prin cap secunda finală
marea eliberare
Dar erai tu pe bancheta din spate
Şi tot ce aveam mai de preţ era Lemurianul Kata
Am tras de volan când ţi-am auzit strigătul
Tată
şi ne-am trezit amândoi respirând greu
De ceea ce putea să ni se întâmple
Tu ai spus tata eşti tare eşti expert în viraje
Tata
şi m-am înfiorat de mândrie
Dar cine putea atunci să prevadă scenariul?
Iar tu bărbate Nici acum nu-mi vorbeşti de mizeriile
oculte care controlează justiția
de mizeriile din politică şi de peste tot
Pe unde mişună băieţii binecuvântaţi cu ochii albaştri
Ca să mă pot odihni în pace
Ob-la-di Ob-la-da
Viaţa
merge mai departe
