vineri, ianuarie 11, 2019

ACELE ZILE CU LEMURIANUL KATA



Nici acum nu-mi vorbeşti de mizeriile
oculte care controlează justiția
de mizeriile din politică şi de peste tot
Pe unde mişună băieţii binecuvântaţi cu ochii albaştri
Ca să mă pot odihni în pace

Ob-la-di Ob-la-da
aşa-i viaţa

Pe vremuri îţi spuneam Lemurianul Kata
Aveai pielea albă şi ochi verzi ce frizau intensitatea pădurii
Sufletul îţi depăşea cu mult conturul pielii
te mişcai într-o armonie miraculoasă
Ca pistoanele într-un motor nemţesc
În timp ce starea mea naturală
Era ipotecată de patria mumă
Prin tehnici abile de frumuseţe

Te purtam într-un coş de cumpărături
Pe portbagajul unui pegas portocaliu în doi timpi
Şi-n trei mişcări ne-a fost furat într-o zi
De la scara blocului
cu tot cu măceşul de care-l legasem
Fără să bănuim că ni se fura de fapt viaţa de zi cu zi

N-am ştiut atunci să te-nvăţ cum să ieşi din rahat
Şi-ţi arătam cu nodul în gât tehnici de supravieţuire în iad
Foamea târâşul şi mersul pe jos

Dar îţi şopteam să nu renunţi niciodată să speri
Şi-n timpul acela îmi aruncam vorbele-n lupte
Fără de şansă
Şi abia aşteptam să ajung la filtru
Ca să-mi aprind o altă ţigară ca eroii din filme
bântuit din înalturi de vulturii mari
Deşi nu eram eu
cel care putea să prevadă scenariul

Aş fi vrut să te-ndemn să dai foc epavei
să-i răstigneşti pe ticăloşi
aş fi vrut să devii un tip dur
Să fii primul care forţează bariera de securitate
Dacă eu am fost laş şi netrebnic
Pentru ca ţie să-ţi fie mai bine

Ştiam că ipoteca pe suflet ai s-o plăteşti
Până dincolo de moartea mea

Luminai ca un soare pe care-l feream de neguri
Când te duceam la săniuş
Se topeau zăpezile pe unde treceai
şi nu ţi-am spus niciodată că
prin neaua virgină O căram în fiecare ianuarie
pe albastra Olympia pâş-pâş cu aceeaşi sanie de lemn la miliţie
s-o amprenteze ca pe-o criminală
o criminală din oţel cu mecanisme şi arculeţe
Capabile să detoneze minciuna şi negura zilei

O biată maşină de scris Era amanta poeziilor mele
Şi-n loc de lacrimi picura pe hârtie diacritice strâmbe
Ca o nemţoaică bătrână cu dinţi de plumb
Montaţi în România
Cu ea imprimam cuvinte fără profit
Menite să zgândăre conştiinţa naţiunii
Să propage virusul schimbării
pitit în debara călărind maşina de scris
Visam toyote şi pixeli Cai verzi pe pereţi europa
Eram perfect potrivit
în rolul unui obiectiv derizoriu
pentru sperietoarea cu ochi albaştri
de dincolo de geam

Dar naţiunea n-avea nevoie de nopţile mele de insomnie
ţie-ţi plăceau bananele şi pâinea cu unt
Olympia nu era decât o adunătură de tije şi taste
Făcută din fier de cătuşe şi din zăbrele
Naţiunea trăia măreaţă în trei culori cunosc pe lume
Şi-n disperare ca-ntotdeauna
îmi căina boala căşunată de teoria conspiraţiei
Şi se destrăbăla subversiv cu iaurt de 90 de grade
Încălzind rahatul care era chiar acolo

Ob-la-di Ob-la-da
Viaţa mergea înainte

Ani de zile aşteptam maşina cu lapte
Constatând că viața-i o nebunie
În întuneric ploaie şi ger în spatele alimentarei de la orizont
Până când n-ai mai avut nevoie de lapte

Patriot deznădăjduit cu ţinta pe piept în mişcare
Mă milogeam la responsabilii de rafturi goale
Pentru un sfert de salam pentru fiuţul meu
Pentru măcar jumătate de pachet de unt
Pentru o amărâtă de ciocolată
Sau pentru două banane şi trei portocale
numai să-ţi văd zâmbetul
De copil fericit
cel dintâi la linia de sosire

Mai visez şi acum drumurile noastre lungi
Şi retrovizorul în care se oglindea făţuca ta
De înger păzitor ce-mi alunga teama de accident
Înfiptă-ntre scaunele din faţă

Ţi-aminteşti noaptea de la cabana de lemn din munţi
Când priveam prin acoperişul spart
Carul mare şi steaua polară în noaptea de iulie
Şi ascultam muzică rock acolo
în vârful României
la radio Novisad?
Te-ai mai gândit vreodată la caprele negre
Care săreau nebuneşte
pe versantul de vizavi în vreme ce noi dârdâiam
De parcă eram nişte oameni liberi
în aerul tare al dimineţii?
Între noi fie vorba ai mai văzut capre negre de-atunci?

Poate mai ştii momentul când era să fim striviţi de un tir
Ieşit brusc în faţa oltcitului nostru şi
Efemerul era la un pas deşi ne urasem un răsărit fericit
Cauciucul din faţă muşca scrâşnind din buza nemărginirii
Şi mi-a trecut prin cap secunda finală
marea eliberare

Dar erai tu pe bancheta din spate
Şi tot ce aveam mai de preţ era Lemurianul Kata
Am tras de volan când ţi-am auzit strigătul
Tată
şi ne-am trezit amândoi respirând greu
De ceea ce putea să ni se întâmple

Tu ai spus tata eşti tare eşti expert în viraje
Tata
şi m-am înfiorat de mândrie

Dar cine putea atunci să prevadă scenariul?


Iar tu bărbate Nici acum nu-mi vorbeşti de mizeriile
oculte care controlează justiția
de mizeriile din politică şi de peste tot
Pe unde mişună băieţii binecuvântaţi cu ochii albaştri
Ca să mă pot odihni în pace


Ob-la-di Ob-la-da
Viaţa
merge mai departe

joi, ianuarie 10, 2019

ROMÂNIA, Preşedinta Europii

De foarte departe, cel mai impresionant discurs despre România pe care l-am auzit în ultimii 50 de ani, (poate chiar mai sus decât cel al lui Ceauşescu la invadarea Cehoslovaciei în 68, la care am asistat în piaţa Palatului) este cel al președintelui Consiliului European, Donald Tusk, cu prilejul predării către România a președinției Consiliului Uniunii Europene.
L-a rostit într-o corectă limbă română, şi m-am gândit când a început, că o să bată apa-n piuă.
Când, din colţul ochilor mi-a apărut prima picătură, mi-am dat seama că avem prieteni serioşi în Europa.
Nu ştiu prea bine cine-i tipul ăsta, dar dacă el ştie de Enescu, de Nichita, de Cioran, de Tzara, de Eugen Ionescu, de Eliade, de Pleşu, de Halep, de Ducadam, ştie despre România mult mai mul decât ştiu foarte mulţi români, e suficient să mi-l doresc prieten.
Ce eleganţă, ce mână-ntinsă, ce şansă!
Veorica, de mirare, a fost şi ea în context, promiţând ascultare şi compatibilitate românească cu europenii obişnuiţi cu libertatea, dreptatea, corectitudinea, transparenţa şi cinstea.
Ar fi un semn că minunile există şi că negrul este, de fapt, alb.
Dar, dă, Doamne.
Toate obstacolele ne par ziduri.


sâmbătă, decembrie 22, 2018


LANSARE IN ABSENTIA


Ca în fiecare an, pe 20 decembrie, Centrul de Cultură “George Apostu” şi-a invitat prietenii, colaboratorii, artişti, scriitori, intelectuali de marcă ai Bacăului, dar şi din alte oraşe ale ţării la ultima întâlnire a anului, prilejuită de omagierea marelui artist, sculptorul George Apostu, născut pe 20 decembrie 1934 la Stănişeşti, Bacău, patronul spiritual al Centrului.
Programul a cuprins şi lansarea recentului volum de poezie al scriitorului Val Mănescu, “Ochiul fără pleoape” (Editura Junimea, 2018), care revine la poezie după romanul de success “Dimitrie rupe tăcerea”. Fapt neobişnuit, autorul a lipsit de la lansarea propriului volum (treburi importante l-au imobilizat la Botoşani), astfel că Dan Petruşcă a avut libertatea de vorbi despre autor şi despre poezia lui, iar Geo Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii, a recitat din poezia lui Val Mănescu. Asupra volumului voi reveni în ediţiile următoare.

Gheorghe Bălţătescu - Deşteptarea 21 dec. 2018

vineri, decembrie 21, 2018

A FOST O DATĂ ŞI GATA


Trăiesc prudent cu paşi mici
printre cioburile globalizării
Mă întorc în mine
Tălpile lasă urme de sânge
În excesul de noapte mixat cu hemoglobină
Fantezii mici din nisip auriu şi
Versuri nemuritoare slăvind ce-a mai rămas
din rezerva de paradis a cosmosului personal

Umăr la umăr cu acrobaţii din circul cuvintelor
Scormonesc prin gunoaiele epocii
După firmituri de iubiri ca după pepite de aur

M-am visat ieşind cândva în cămaşă
Cu pieptul prea mic pentru bătăile inimii
Parcă la o revoluţie seducătoare
Ca trupul curat al unei virgine
Atât de profund intangibil
Eram nimic altceva decât
un electron liber în piaţa oraşului
Năclăită de mulţimea patibulară
Urlându-şi deznădejdile şi spaima la eşafodul istoriei
Cu unghiile roase de stânca ideologică
Pe care se căţăra purjând spre vârful puterii

Curva politică săruta pe oricine
Cu dulcea otravă a speranţei
Generos împroşcată pe naţie din difuzoare

Venise noaptea dar eu mă încăpăţânam să cred
Că-s zorii unei noi zile-minune
Contaminat de microbul dreptăţii
Orbit de iluzia tricoloră la gât
Un fel de fular într-un show în care libertatea era
un brad de crăciun Înspăimântător de înalt  
de la care m-am ales cu
Un guturai anacronic fără de leac fără ţigări
Dar cu incandescenta tandreţe de România

România
O ţărişoară acolo şi ea din marginea Europei

GLONŢUL DE DIAMANT



N-am văzut câmpia
am văzut pietrele
N-am văzut muntele
am văzut clorofila
N-am văzut cuvântul
am văzut litera
N-am văzut râul
am văzut curgerea
N-am văzut arma
am văzut trăgaciul

Nici înfrângerea n-am văzut-o
ci doar glonţul de diamant
şi ghinturile prin care învaţă
Să păstreze linia de ochire
şi să pătrundă adânc până dincolo
de epidermă sfârtecând viscere
Declanşând hemoragia prea multelor zile de ieri

Durerea umilă a plecării fără întoarcere