Surprinzător, la pauză 4 - 1 pentru Iohannis. Ponta vulnerabil. Nu mă bucur. Constat. Iar madam Puşcalău, un arbitru corect, exact, bine pregătit.
miercuri, noiembrie 12, 2014
marți, noiembrie 11, 2014
DEZBATEREA PREZIDENŢIABILILOR
Ponta: locvace, argumentat, rezervat, adecvat, logic, prompt. Nu sunt convins că nu ştia întrebările.
Iohannis: Speriat, indecis, redundant, nervos, dogmatic, lipsit de orice idee, vai de capul lui.
Klaus a renunţat la cele câteva minute bune în care avea şansa să-l spargă pe Ponta. Perdant ca şi mine: demn. Calicu-i gingaş.
Ponta a primit bonus încă o emisiune, imediat, dar a fost neaşteptat de elegant şi a refuzat cadoul.
Rareş Bogdan, dincolo de simpatiile pe care i le bănuim, a făcut-o pe moderatorul neutru. Dar, s-a văzut încă o dată că şi el cântă ce vrea patronul. Iohannis a vorbit cam de trei ori mai puţin decât Ponta. Dar a lăsat impresia că nici n-ar avea ce spune.
Vai de Românica noastră.
Iohannis: Speriat, indecis, redundant, nervos, dogmatic, lipsit de orice idee, vai de capul lui.
Klaus a renunţat la cele câteva minute bune în care avea şansa să-l spargă pe Ponta. Perdant ca şi mine: demn. Calicu-i gingaş.
Ponta a primit bonus încă o emisiune, imediat, dar a fost neaşteptat de elegant şi a refuzat cadoul.
Rareş Bogdan, dincolo de simpatiile pe care i le bănuim, a făcut-o pe moderatorul neutru. Dar, s-a văzut încă o dată că şi el cântă ce vrea patronul. Iohannis a vorbit cam de trei ori mai puţin decât Ponta. Dar a lăsat impresia că nici n-ar avea ce spune.
Vai de Românica noastră.
joi, noiembrie 06, 2014
DUŞMANUL DE MOARTE
Un barbat de 60 de ani a urmarit un mai vechi dusman, acum in varsta de 69 de ani, si l-a imobilizat pe un teren viran, unde l-a tinut mai bine de o ora, dupa care i-a furat haina. (Ştire din ziarul Deşteptarea)
În loc să-l cotonogească sau, mai rău, să-l omoare, omul a a făcut ce ştia el mai bine, din moşi strămoşi. I-a şterpelit haina, duşmanului său de moarte. A fost omenos.
În loc să-l cotonogească sau, mai rău, să-l omoare, omul a a făcut ce ştia el mai bine, din moşi strămoşi. I-a şterpelit haina, duşmanului său de moarte. A fost omenos.
sâmbătă, octombrie 25, 2014
A DOUA ZI DE DANS CONTEMPORAN ÎN BACĂU
Tema, ideea, mesajul,
comandamentele imperative clasice ale spectacolului au lipsit în cea de-a doua
zi a Festivalului, aşa cum, deliberat, şi-au şi propus performerii care au
evoluat. Ei nu au decât o deviză pe care o onorează cu prisosinţă:
originalitatea. Şi chiar aşa a fost să fie în cele trei spectacole prezentate
pe 24 octombrie, în Bacău.
Portugheza
Anna Trincão, masterată în arte la Universitatea din Berlin şi, totodată, cercetător,
artist vizual şi interpret, după ce a fost prezentă cu spectacolele sale în
Spania, Portugalia, India, Germania, Brazilia şi Mexic, s-a expus într-un
performance conceput chiar de ea în Bacău, unde a beneficiat de un program de
pregătire de trei săptămâni la Centrul Apostu.
Impresionată
de imaginea urbei noastre, dar şi de albumul Sabin Bălaşa pe care sunt mândru
că i l-am indicat la Festivalul Internaţional de Literatură de la Iaşi, artista
şi-a creat un spectacol dinamic, construind o naraţiune bazată pe dialogul
dintre fiinţa
umană şi peisajul citadin.
O imagine mereu tremurată a centrului oraşului, dublată de sunetul unor valuri
care vin şi pleacă, peste care se suprapune obsedant silueta mereu unduitoare a
unei femei fluturându-şi pletele. Poate decriptarea pe care o fac show-ului nu e cea pe care a gândit-o Ana, dar asta-i treaba spectatorului: să
încerce să priceapă. Eu simt cum vine betonul clădirilor în flux şi reflux peste
silueta ei neagră, cum încearcă s-o domine, s-o anuleze. Aud cum forfoteşte
mulţimea pe stradă, aud mieunat de pisici, demaraj de maşini, nechezat de cai,
lumea vorbind. E viaţa oraşului meu aşa cum o simte o străină, o portugheză din
Berlin. Cum nu pot urmări un spectacol fără să-i pot defini mesajul, îndrăznesc
să spun că zbaterea sincopată a Anei e de fapt pătrunderea ei ritmică în
ambianţa Bacăului. Mă prezint, sunt Ana din Lisabona, locuiesc în Europa. Bucuros de cunoştinţă, sunt eu, un om de pe
malul lacului Bistriţa.
E
un spectacol care a început fără să se sfârşească, dar, paradoxal, a avut un
sfârşit fără de început, sub semnul conexiunii între absurdul în care vieţuiesc
de-a valma români, portughezi, nemţi, patagonezi, unguri, indieni, şi toţi
care-or mai fi fiinţând în satul planetar.
Poate
de aceea s-a şi numit EVENT, adică, eveniment.
A
urmat, tot la Centrul de cultură George Apostu, performance-ul coregrafic „Drift”,
conceptut şi interpretat de absolventa UNATC Bucureşti Tímea şi de Alexandra
Gîrbea din Bucureşti, cu masterat în Artele Spectacolului obţinut la Universite
Libre de Bruxelles.
Reprezentaţia
a început cu un presant sunet electronic, un obsedant semnal de deşteptare,
dublat de voci umane care dau chemări nedesluşite. Sub reflector, fiinţa umană
se zbate într-o pantomimă care aminteşte de gesturile iniţiatice ale străvechilor
magicieni, într-un ritual de de invocaţie. Fibra ei musculară se contractă,
trupul se contorsionează, fiecare celulă vibrează aritmic, urmând sunetele
cosmice ale muzicii concrete de pe coloana sonoră. O a doua dansatoare cucereşte spaţiul scenic cu
mişcări dinamice, inspirate parcă din
artele marţiale asiatice, derapând apoi într-un dans cu unduiri orientale de
Dalilă biblică. Se aude toaca din ce în ce mai pregnant, creşte tensiunea, şi
încet, se face întuneric, pînă când în efluvii sonore din altă lume, cele două
dansatoare se confruntă. Zvârcolirile orgasmice, lupta lor calină, ascund
frustrări nemărturisite şi au o semiotică gestuală indescifrabilă dar
bulversantă.
În
programul de sală, am găsit, din fericire, o explicaţie care conţine sensul
întregului show: „ ...explorăm ideea de maturitate, fraternitate şi joacă – un instrument
pentru eliberarea corpului, dorinţelor, emoţiilor.”
În
aceeaşi seară, la sala Studio a Teatrului Bacovia, am fost invitaţi la un
performance susţinut de Alysha Firbank, absolventă a Universităţii din Melbourne.
Spectacolul ei, Walk in Beauty, este un omagiu adus feminităţii şi, în acelaşi
timp, o splendidă pledoarie pentru
libertatea de creaţie. Nu în fiecare zi poţi vedea teatru şi dans în regia
experimentatului Geoffrey Sykes, profesor de media şi de ştiinţele comunicării
la Universitatea din Sydney şi pe inspirata muzică a japonezului Tomomi Takahashi. Dar nu numai
atât, căci Alysha are calităţile unui actor total, nu doar ale unei simple
dansatoare. Ea recită, desenează, emană prospeţime şi expresivitate, are
talentul de a reflecta cât se poate de convingător stări de spirit şi
sentimente. În
plus, fizicul ei mai curând atletic îi permite mişcări şi contorsiuni pe care
doar o acrobată cu experienţă şi le-ar putea permite. Pe parcursul celor apoape
şaizeci de minute, spectacolul australienilor se constituie într-un colaj interesant, un
ansamblu complex de mijloace artistice în care muzica, dansul, poezia şi
imaginile video sunt bine dozate şi provoacă interes şi emoţie.
vineri, octombrie 24, 2014
Dansul contemporan - teatru de concepţie - teatru total
Din punct de vedere al manierei de creaţie, dansul contemporan aşa cum se prezintă el în
zilele noastre, de la Pina Bausch încoace, în formele cele mai neaşteptate, mai
insolite şi mai bulversante, ar trebui să se cheme teatru de concepţie, pentru
că are toate caracteristicile noului curent
artistic foarte la modă în America, denumit acolo devised theatre. Noţiunea s-a născut din experienţa unor trupe mici
de interpreţi care experimentează reprezentaţii artistice fără a avea ca suport
un scenariu, nevoiţi, prin urmare să creeze ei înşişi, uneori în colaborare cu
un regizor, un joc de la zero, care are o temă, dar nu şi un subiect, şi care
nu respectă niciuna din regulile performingului clasic, nu are bine definite nici expoziţiunea, nici intriga, nici conflictul.
Pentru aceşti artişti, mulţi dintre ei amatori,
recomandarea lui T.S. Eliot cum că Nu este înţelept să încalci regulile până când nu ştii cum să le aplici",
nu are nicio valoare. Dimpotrivă. Este, asemenea tuturor revoltelor din istoria artei, de la impresionişti,
dadaişti, suprarealişti , un nou mod de a protesta împotriva unor canoane
stabilite de înaintaşi.
Dacă am lua în seamă însă modalitatea de reprezentare scenică, atunci, aşa-numitul dans contemporan ar trebui să fie marcat cu titlul de teatru total, şi veţi vedea mai departe de ce. Dincolo de actul său de botez, ca în orice demers artistic, şi dansul
contemporan, aidoma a ceea ce se întâmplă în devised theatre sau în teatrul total, comportă riscuri pe măsura provocărilor pe care
performerii le aruncă publicului. Un public educat în spiritul dialecticii
efect-cauză, (ca să nu mai vorbim de cel obişnuit să caute logica, fondul
cugetării şi ideile înseşi), va fi mai
refractar decât unul care este adeptul formulei biblice crede şi nu cerceta.
Cum actanţii care evoluează în spectacolele pe
care le-am văzut la Festivalul de dans contemporan din Bacău, s-au exonerat
deliberat de obligaţia de a crea un echilibru convingător între elementele
spectacolului clasic, am avut parte de prestaţii surprinzătoare . La fel de
surprinzătoare a fost şi reacţia spectatorilor, prezenţi, la fiecare
reprezentaţie, într-un număr suficient de mare încât să se poată spune că, şi
la acest gen artistic, mai nou în România, băcăuanii aderă la circuitul modernl
al valorilor artistice, consacrate şi foarte bine cotate în Europa. Din acest punct de vedere, manifestarea,
organizată de Centrul de cultură George Apostu, vine firesc într-un pandant cu Zilele
muzicii contemporane, organizate anual de
Liviu Dănceanu în Bacău, de douăzecişiopt (!!!) de ediţii. Am asistat, cu precauţie şi răbdare, dar şi
interesat, ca de orice îmi poate oferi o experienţă inedită, la toate
spectacolele de până acum.
În
prima zi, 23 octombrie, pe scena
Teatrului Bacovia, am văzut „Signals of the Real”, şi chiar au fost semne ale
realului în acest spectacol care s-a apropiat ca expresie de ceea ce exponenţii
Bauhausului numeau teatru total, care trebuie să fie o creaţie artistică, un ansamblu
organic de fascicule de relaţii între lumină, spaţiu, suprafaţă, mişcare, gând
şi fiinţă umană cu toate posibilităţile de variaţie şi combinare a acestor
elemente atât de diverse" (Oskar Schlemmer, 1925).
Regizorul australian Geoffrey Sykes a propus evoluţia
dansatorilor Alysha Firbank , Australia, - care semnează şi coregrafia - Galina
Bobeicu şi Osolos Cristian Daniel, absolvenţi ai UNATC Bucureşti. Aceştia, susţinuţi de
instrumentiştii băcăuani Liviu Mera- violoncel, Erhan Cornelia – pian şi de
soprana Brânduşa Moţoc, au ilustrat dinamic, într-un sofisticat melanj de dans,
teatru, muzică şi imagini, povestea,
desigur suprarealistă, a trei intelectuali eşuaţi pe o plajă unde încearcă să
recreeze un mediu propice creaţiei, într-un moment în care civilizaţia pare
pierdută. La cafeneaua simbol al libertăţii de gândire pe care o
înfiinţează, ei îi învită pe toţi cei rătăciţi să descopere iubirea şi poezia, departe de oraşul care acum e o gravă eroare. Să
vadă şi să simtă inconştienţa mării, să se purifice de lumea exterioară
dominată de războaie şi criză, dar şi de lumea interioară dominată de
coşmaruri, nu de vise. Descifrăm aceste mesaje într-o coregrafie servită de
elemente de balet clasic, în jeteuri, piruete, arabescuri, etc. Devizele imperative ale stabilimentului sunt :
Deflaţie, nu criză! Imaginaţia conduce! Exaltare visată! Dar cafeneaua Mohenyo –
Daro este închisă brusc de vocea înspăimântătorului inspector, exponent al sistemului dictatorial, care anunţă
stentorial că revoluţia minţii a fost anulată. Cei trei eroi, Dansatoarea, Filosoful-poet şi Pictoriţa, îşi pierd speranţa, visează că
nu mai visează. Scena e acum stăpânită de întuneric şi de sunete care macină nervii,
ca într-un coşmar funambulesc. Umbre de trupuri se contorsionează, se zbat, se
izbesc de scândura scenei , într-o revoltă împotriva interogatoriilor şi a
societăţii care, fără spiritul creator al artei îşi anulează umanitatea. E o
imagine-metaforă atât de puternică, sugestivă şi persuasivă, încât inspectorul
anchetator este obligat să abandoneze teroarea şi să permită redeschiderea
cafenelei. Este triumful creaţiei, vizualizat printr-un dans de final pe care cei trei
performeri îl execută împreună, fiecare
cu propriile mişcări expresive, semnificând puterea conceptului unic al creaţiei umane.
joi, octombrie 23, 2014
KLAUS ÎN ORAŞUL ŞMEKERILOR
Scârbit până la vomă de circăraia pe care o face aşa-zisa clasă politică de vreo 25 de ani, n-am mai onorat invitaţii la conferinţe de presă susţinute de actanţi politici de nu mai ţin minte când. Azi însă, mi-am călcat pe supărare şi m-am dus la întâlnirea cu Iohannis, pentru simplul motiv că discursul lui din această campanie electorală, pică cel mai bine pe condiţiile pe care le-am adoptat (http://varanus-varanus.blogspot.ro/2014/09/domnilor-candidati.html) ca să pun ştempelul pe numele vreunui candidat care să mă reprezinte ca preşedinte.
Cu o întârziere fix de cinci minute, (deşi coborâse din maşină în faţa sediului de campanie exact la ora 12.00), neamţul a intrat în clădirea pedeleului, flancat de doi haidamaci de doi metri şi înconjurat de oarece mulţime. Vreo zece camere de luat vederi şi destul de puţini ziarişti au fost martorii unui discurs marca Johannis. Calm, sobru, lucid, fără derapaje, civilizat şi corect politic, omul a spus ce-am mai auzit, dar a punctat şi câteva probleme referitoare la corupţia din Bacău şi la starea economică precară. A criticat cu blândeţe şi oarecum trist măgăria pesedeului de a le distribui amărâţilor de pensionari flayere cu mesajul că johannis le va tăia pensiile. Mi-a venit să-i dau ideea să contraatace cu mesajul: Iohannis NU POATE să taie pensiile. Ponta POATE! Dar, ştiind că preferă să nu răspundă atacurilor sub centură, m-am abţinut.
I-am pus totuşi o întrebare legată de o temă pe care n-am văzut-o abordată nicăieri şi la care echipa lui de strategi se pare că nu s-a gândit. Dacă suntem realişti, trebuie să recunoaştem existenţa activă la vot a unei vaste categorii formată din analfabeţi, asistaţi social şi oameni de-ai baronilor locali care nu-l vor vota. Sunt mulţi, foarte mulţi. Cum i-ar putea convinge să treacă de partea lui, în condiţiile în care guvernoii nu mai prididesc cu pomenile pe care tot noi o să le plătim peste două - trei luni?
Răspunsul catindatului a fost plin de abur, că va face să crească economia, că va înlesni instalarea investitorilor, blablauri, nimic care să-mi dea impresia că l-ar preocupa chestiunea. Deşi, ăştia despre care vorbesc, chiar ar trebui luaţi în seamă, deoarece constituie o masă de manevră cumpărată şi docilă, la dispoziţia populiştilor adversari politici. N-am insistat, dar sper ca băieţii din staff să fi notat subiectul şi să-i ofere prezidenţiabilului soluţii, cât mai e timp.
La celelalte puţine întrebări, dom profesor a răspuns foarte atent în exprimare, cu formulări pe care le ştiam din programul său politic. Poate că prudenţa i-o fi izvorât din faptul că se afla în Bacău, oraşul şmecherilor post-decembrişti. În jumătatea de oră cât a ţinut întâlnirea, primarul Sibiului, nu a zâmbit decât de trei ori.
Alături de el, fără să strălucească în vreun fel, au stat Mihai Răzvan Ungureanu, Vasile Blaga, Tudoriţa Lungu şi Dragoş Luchian.
La plecare, pe hol, o ziaristă maliţioasă m-a întrebat de ce nu mai simpatizez cu pesedeul. M-am mirat, că nu-mi amintesc să fi fost vreodată simpatizant PSD, sau al altui partid. Nu-s decât un biet cetăţean care tare-ar vrea să-i fie mai bine. Şi, dacă nu lui, măcar celor care vin după el.
Chiar dacă părea obosit (cine n-ar fi?), Klaus Iohannis mi s-a părut mai viu şi, parcă, şi ceva mai combativ şi mai degajat decât în apariţiile televizate.
Şi, în orice caz, are fasonul, discursul şi prestanţa unui altfel de politician decât hahalerele cu care ne-am pricopsit până acum.
Cu o întârziere fix de cinci minute, (deşi coborâse din maşină în faţa sediului de campanie exact la ora 12.00), neamţul a intrat în clădirea pedeleului, flancat de doi haidamaci de doi metri şi înconjurat de oarece mulţime. Vreo zece camere de luat vederi şi destul de puţini ziarişti au fost martorii unui discurs marca Johannis. Calm, sobru, lucid, fără derapaje, civilizat şi corect politic, omul a spus ce-am mai auzit, dar a punctat şi câteva probleme referitoare la corupţia din Bacău şi la starea economică precară. A criticat cu blândeţe şi oarecum trist măgăria pesedeului de a le distribui amărâţilor de pensionari flayere cu mesajul că johannis le va tăia pensiile. Mi-a venit să-i dau ideea să contraatace cu mesajul: Iohannis NU POATE să taie pensiile. Ponta POATE! Dar, ştiind că preferă să nu răspundă atacurilor sub centură, m-am abţinut.
I-am pus totuşi o întrebare legată de o temă pe care n-am văzut-o abordată nicăieri şi la care echipa lui de strategi se pare că nu s-a gândit. Dacă suntem realişti, trebuie să recunoaştem existenţa activă la vot a unei vaste categorii formată din analfabeţi, asistaţi social şi oameni de-ai baronilor locali care nu-l vor vota. Sunt mulţi, foarte mulţi. Cum i-ar putea convinge să treacă de partea lui, în condiţiile în care guvernoii nu mai prididesc cu pomenile pe care tot noi o să le plătim peste două - trei luni?
Răspunsul catindatului a fost plin de abur, că va face să crească economia, că va înlesni instalarea investitorilor, blablauri, nimic care să-mi dea impresia că l-ar preocupa chestiunea. Deşi, ăştia despre care vorbesc, chiar ar trebui luaţi în seamă, deoarece constituie o masă de manevră cumpărată şi docilă, la dispoziţia populiştilor adversari politici. N-am insistat, dar sper ca băieţii din staff să fi notat subiectul şi să-i ofere prezidenţiabilului soluţii, cât mai e timp.
La celelalte puţine întrebări, dom profesor a răspuns foarte atent în exprimare, cu formulări pe care le ştiam din programul său politic. Poate că prudenţa i-o fi izvorât din faptul că se afla în Bacău, oraşul şmecherilor post-decembrişti. În jumătatea de oră cât a ţinut întâlnirea, primarul Sibiului, nu a zâmbit decât de trei ori.
Alături de el, fără să strălucească în vreun fel, au stat Mihai Răzvan Ungureanu, Vasile Blaga, Tudoriţa Lungu şi Dragoş Luchian.
La plecare, pe hol, o ziaristă maliţioasă m-a întrebat de ce nu mai simpatizez cu pesedeul. M-am mirat, că nu-mi amintesc să fi fost vreodată simpatizant PSD, sau al altui partid. Nu-s decât un biet cetăţean care tare-ar vrea să-i fie mai bine. Şi, dacă nu lui, măcar celor care vin după el.
Chiar dacă părea obosit (cine n-ar fi?), Klaus Iohannis mi s-a părut mai viu şi, parcă, şi ceva mai combativ şi mai degajat decât în apariţiile televizate.
Şi, în orice caz, are fasonul, discursul şi prestanţa unui altfel de politician decât hahalerele cu care ne-am pricopsit până acum.
miercuri, octombrie 22, 2014
Logică de Prichi
Prichi este un băieţel de cinci ani.
Prichi: Tata, când apare jocul ăsta GTA5 ca să-l luăm şi noi?
Tata: Cam peste patru luni. Tre să ai răbdare.
Prichi: Bine, tata.
După două săptămâni, în bucătărie.
Prichi: Mama, azi este miercuri?
Mama: Da, pui.
Prichi: Deci a fost luni?
Mama: Da, a fost.
Prichi: Dar a fost luni şi înainte de vineri care a trecut?
Mama: Da, sigur.
Prichi: Înseamnă că trebuie să mai am răbdare doar două luni până apare jocul...
Prichi: Tata, când apare jocul ăsta GTA5 ca să-l luăm şi noi?
Tata: Cam peste patru luni. Tre să ai răbdare.
Prichi: Bine, tata.
După două săptămâni, în bucătărie.
Prichi: Mama, azi este miercuri?
Mama: Da, pui.
Prichi: Deci a fost luni?
Mama: Da, a fost.
Prichi: Dar a fost luni şi înainte de vineri care a trecut?
Mama: Da, sigur.
Prichi: Înseamnă că trebuie să mai am răbdare doar două luni până apare jocul...
luni, octombrie 20, 2014
OBSERVAŢIE PENTRU GRUPAREA BUNILOR ROMÂNI
În timp ce Klaus Iohannis se laudă că familia lui s-a stabilit în actualul teritoriu al României acum 800 de ani, Victor Ponta afirmă (Adevărul din 24 Iulie, 2014) că strămoşii lui, familia Ponte, au venit în România din Trieste (Italia), care, la vremea aceea aparţinea de Austro-Ungaria.
Despre Elena Udrea ştim că e din Pleşcoi - Buzău ( Elena Udrea este co-etnică de-a mea. Nu vreau să spun mai multe, dar ştiu ce vorbesc, pentru că le cunosc "pedigree-ul" tuturor. Sunt sigur de ce spun", a declarat Mădălin Voicu, în Cotidianul, la 17 iunie 2011).
Comentarii, ceva?
Despre Elena Udrea ştim că e din Pleşcoi - Buzău ( Elena Udrea este co-etnică de-a mea. Nu vreau să spun mai multe, dar ştiu ce vorbesc, pentru că le cunosc "pedigree-ul" tuturor. Sunt sigur de ce spun", a declarat Mădălin Voicu, în Cotidianul, la 17 iunie 2011).
Comentarii, ceva?
miercuri, octombrie 01, 2014
DEMOCRAŢIA DE IMPORT
ce mândreţe de Soldat am fost
ce soldat devotat Gata să mor pentru Cauza
pâinii negre şi a Marmeladei
pentru
salamul cu soia pentru margarina şi
cafeaua de Orz
m-aş fi aruncat în genune
în Europa
prăpastia aia colcăind de
drogaţi curve şi homosexuali
stau cu capul plecat la magazin Să
plătesc
cu cardul de Credit molecula de zahăr
şi cele două pachete
de hârtie igienică
mă ascund sub glugă să nu atrag
atenţia
să nu mi se vadă privirea speriată
de şobolan încolţit Bancherul
aşteaptă dobânda cu un contract
nou-nouţ pe birou
e momentul acela de generic în
care vezi
cât Valorezi e Momentul Adevărului
când toreadorul urmează să fie sfâşiat
de coarnele taurului
când închizi ochii respiri adânc
şi apeşi tasta verde după ce-ai format
pinul
blocat
în trista ruină a epocii
iar El
undeva la etajul o sută al Europei
fumează trabuc
zâmbeşte
calculează câtă Ceapă
o să pună pe masa familiei sale
din banii pe care-i datorez lui după moarte
ca să plătesc lumina gazul poezia şi Aerul
ca să supravieţuiesc nopţii care urmează
conştiincios după altă noapte
în rahatul Putred al exilului de mine
umbra se plăteşte cu aripi de înger
şi fiecare respiraţie costă cât o renaştere
doar tigrii nu dorm niciodată
Din volumul EFECTUL PLACEBO care încă mai poate fi găsit în librării sau pe net
Abonați-vă la:
Postări (Atom)