joi, octombrie 23, 2014

KLAUS ÎN ORAŞUL ŞMEKERILOR

Scârbit până la vomă de circăraia pe care o face aşa-zisa clasă politică de vreo 25 de ani, n-am mai onorat invitaţii la conferinţe de presă susţinute de actanţi politici de nu mai ţin minte când. Azi însă, mi-am călcat pe supărare şi m-am dus la întâlnirea cu Iohannis, pentru simplul motiv că discursul lui din această campanie electorală, pică cel mai bine pe condiţiile pe care le-am adoptat (http://varanus-varanus.blogspot.ro/2014/09/domnilor-candidati.html) ca să pun ştempelul pe numele vreunui candidat care să mă reprezinte ca preşedinte.
Cu o întârziere fix de cinci minute, (deşi coborâse din maşină în faţa sediului de campanie exact la ora 12.00), neamţul a intrat în clădirea pedeleului, flancat de doi haidamaci de doi metri şi înconjurat de oarece mulţime. Vreo zece camere de luat vederi şi destul de puţini ziarişti au fost martorii unui discurs marca Johannis. Calm, sobru, lucid, fără derapaje, civilizat şi corect politic, omul a spus ce-am mai auzit, dar a punctat şi câteva probleme referitoare la corupţia din Bacău şi la starea economică precară. A criticat cu blândeţe şi oarecum trist măgăria pesedeului de a le distribui amărâţilor de pensionari flayere cu mesajul că johannis le va tăia pensiile. Mi-a venit să-i dau ideea să contraatace cu mesajul: Iohannis NU POATE să taie pensiile. Ponta POATE!  Dar, ştiind că preferă să nu răspundă atacurilor sub centură, m-am abţinut.
I-am pus totuşi o întrebare legată de o temă pe care n-am văzut-o abordată nicăieri şi la care echipa lui de strategi se pare că nu s-a gândit. Dacă suntem realişti, trebuie să recunoaştem existenţa activă la vot a unei vaste categorii formată din analfabeţi, asistaţi social şi oameni de-ai baronilor locali care nu-l vor vota. Sunt mulţi, foarte mulţi. Cum i-ar putea convinge să treacă de partea lui, în condiţiile în care guvernoii nu mai prididesc cu pomenile pe care tot noi o să le plătim peste două - trei luni?      
Răspunsul catindatului a fost plin de abur, că va face să crească economia, că va înlesni instalarea investitorilor, blablauri, nimic care să-mi dea impresia că l-ar preocupa chestiunea. Deşi, ăştia despre care vorbesc, chiar ar trebui luaţi în seamă, deoarece constituie o masă de manevră cumpărată şi docilă, la dispoziţia populiştilor adversari politici. N-am insistat, dar sper ca băieţii din staff să fi notat subiectul şi să-i ofere prezidenţiabilului soluţii, cât mai e timp.
La celelalte puţine întrebări, dom profesor a răspuns foarte atent în exprimare, cu formulări pe care le ştiam din programul său politic. Poate că prudenţa i-o fi izvorât din faptul că se afla în Bacău, oraşul şmecherilor post-decembrişti. În jumătatea de oră cât a ţinut întâlnirea, primarul Sibiului, nu a zâmbit decât de trei ori.
Alături de el, fără să strălucească în vreun fel, au stat Mihai Răzvan Ungureanu, Vasile Blaga, Tudoriţa Lungu şi Dragoş Luchian.  
La plecare, pe hol, o ziaristă maliţioasă m-a întrebat de ce nu mai simpatizez cu pesedeul. M-am mirat, că nu-mi amintesc să fi fost vreodată simpatizant PSD, sau al altui partid. Nu-s decât un biet cetăţean care tare-ar vrea să-i fie mai bine. Şi, dacă nu lui, măcar celor care vin după el.
Chiar dacă părea obosit (cine n-ar fi?), Klaus Iohannis mi s-a părut mai viu şi, parcă, şi ceva mai combativ şi mai degajat decât în apariţiile televizate.
Şi, în orice caz, are fasonul, discursul şi prestanţa unui altfel de politician decât hahalerele cu care ne-am pricopsit până acum.