sâmbătă, octombrie 25, 2014

A DOUA ZI DE DANS CONTEMPORAN ÎN BACĂU

Tema, ideea, mesajul, comandamentele imperative clasice ale spectacolului au lipsit în cea de-a doua zi a Festivalului, aşa cum, deliberat, şi-au şi propus performerii care au evoluat. Ei nu au decât o deviză pe care o onorează cu prisosinţă: originalitatea. Şi chiar aşa a fost să fie în cele trei spectacole prezentate pe 24 octombrie, în Bacău.

Portugheza Anna Trincão, masterată în arte la Universitatea din Berlin şi, totodată,   cercetător, artist vizual şi interpret, după ce a fost prezentă cu spectacolele sale în Spania, Portugalia, India, Germania, Brazilia şi Mexic, s-a expus într-un performance conceput chiar de ea în Bacău, unde a beneficiat de un program de pregătire de trei săptămâni la Centrul Apostu.
Impresionată de imaginea urbei noastre, dar şi de albumul Sabin Bălaşa pe care sunt mândru că i l-am indicat la Festivalul Internaţional de Literatură de la Iaşi, artista şi-a creat un spectacol dinamic, construind o naraţiune bazată pe dialogul dintre fiinţa
umană şi peisajul citadin. O imagine mereu tremurată a centrului oraşului, dublată de sunetul unor valuri care vin şi pleacă, peste care se suprapune obsedant silueta mereu unduitoare a unei femei fluturându-şi pletele.  Poate  decriptarea pe care o fac show-ului  nu e cea pe care a gândit-o  Ana, dar asta-i treaba spectatorului: să încerce să priceapă. Eu simt cum vine betonul clădirilor în flux şi reflux peste silueta ei neagră, cum încearcă s-o domine, s-o anuleze. Aud cum forfoteşte mulţimea pe stradă, aud mieunat de pisici, demaraj de maşini, nechezat de cai, lumea vorbind. E viaţa oraşului meu aşa cum o simte o străină, o portugheză din Berlin. Cum nu pot urmări un spectacol fără să-i pot defini mesajul, îndrăznesc să spun că zbaterea sincopată a Anei e de fapt pătrunderea ei ritmică în ambianţa Bacăului. Mă prezint, sunt Ana din Lisabona, locuiesc în Europa.  Bucuros de cunoştinţă, sunt eu, un om de pe malul lacului Bistriţa.
E un spectacol care a început fără să se sfârşească, dar, paradoxal, a avut un sfârşit fără de început, sub semnul conexiunii între absurdul în care vieţuiesc de-a valma români, portughezi, nemţi, patagonezi, unguri, indieni, şi toţi care-or mai fi fiinţând în satul planetar.
Poate de aceea s-a şi numit EVENT, adică, eveniment.

A urmat, tot la Centrul de cultură George Apostu, performance-ul coregrafic „Drift”, conceptut şi interpretat de absolventa UNATC Bucureşti Tímea şi de Alexandra Gîrbea din Bucureşti, cu masterat în Artele Spectacolului obţinut la Universite Libre de Bruxelles.
Reprezentaţia a început cu un presant sunet electronic, un obsedant semnal de deşteptare, dublat de voci umane care dau chemări nedesluşite. Sub reflector, fiinţa umană se zbate într-o pantomimă care aminteşte de gesturile iniţiatice ale străvechilor magicieni, într-un ritual de de invocaţie. Fibra ei musculară se contractă, trupul se contorsionează, fiecare celulă vibrează aritmic, urmând sunetele cosmice ale muzicii concrete de pe coloana sonoră.  O a doua dansatoare cucereşte spaţiul scenic cu mişcări  dinamice, inspirate parcă din artele marţiale asiatice, derapând apoi într-un dans cu unduiri orientale de Dalilă biblică. Se aude toaca din ce în ce mai pregnant, creşte tensiunea, şi încet, se face întuneric, pînă când în efluvii sonore din altă lume, cele două dansatoare se confruntă. Zvârcolirile orgasmice, lupta lor calină, ascund frustrări nemărturisite şi au o semiotică gestuală indescifrabilă dar bulversantă.
În programul de sală, am găsit, din fericire, o explicaţie care conţine sensul întregului show: „ ...explorăm ideea de maturitate, fraternitate şi joacă – un instrument pentru eliberarea corpului, dorinţelor, emoţiilor.”

În aceeaşi seară, la sala Studio a Teatrului Bacovia, am fost invitaţi la un performance susţinut de Alysha Firbank, absolventă a Universităţii din Melbourne. Spectacolul ei, Walk in Beauty, este un omagiu adus feminităţii şi, în acelaşi timp,  o splendidă pledoarie pentru libertatea de creaţie. Nu în fiecare zi poţi vedea teatru şi dans în regia experimentatului Geoffrey Sykes, profesor de media şi de ştiinţele comunicării la Universitatea din Sydney şi pe inspirata muzică  a japonezului Tomomi Takahashi. Dar nu numai atât, căci Alysha are calităţile unui actor total, nu doar ale unei simple dansatoare. Ea recită, desenează, emană prospeţime şi expresivitate, are talentul de a reflecta cât se poate de convingător stări de spirit şi sentimente. În plus, fizicul ei mai curând atletic îi permite mişcări şi contorsiuni pe care doar o acrobată cu experienţă şi le-ar putea permite. Pe parcursul celor apoape şaizeci de minute, spectacolul australienilor  se constituie într-un colaj interesant, un ansamblu complex de mijloace artistice în care muzica, dansul, poezia şi imaginile video sunt bine dozate şi provoacă  interes şi emoţie.