sâmbătă, aprilie 21, 2018

Bacău Fest Monodrame - ziua a şaptea

SÂMBĂTĂ, 21.04.2018
· 16.30 – Sala Mare: Concurs – Alexandra Gîtlan – Rhapsody in glue, scenariu după textul lui Lajos Notaros, cu motive din poeziile lui Charles Bukowski și ale Alexandrei Gâtlan, regia Tapastó Ernö, coproducție Teatrul Maszk (Ungaria) și Aradi Kamaraszínház, Arad

Sunt tânără, frumoasă, liberă şi de nimeni nu depand. Aşa părea să grăiască, pe deasupra vorbelor, coborânda din Tuaregul apărut dintr-un nor de ceaţă taman pe scena Bacău Fest Monodrame, actriţa Alexandra Gîtlan, Master în Artele Spectacolului, cu intenţia clară de a rupe tot.
Sigură pe calităţile sale, cu un aplomb nestăvilit nici de aburul înfricoşător care invada scena din cinci în cinci minute, protagonista recitalului Rapsody in blue, care întruchipează o actriţă în drum spre un spectacol în ţinutul secuiesc, are în intenţie să se transpună în pielea unei frumoase artiste, trecută cu obrăznicie prin viaţă.

În schimb, Domnul regizore Tapaszto Erno - de altfel deţinător al multor premii care se pot obţine în teatrul românesc - nu este deloc în pană de idei. Dimpotrivă, are multe, interesante şi de neînţeles pentru prostime. În măreaţa lui generozitate, domnul regizor dotează eroina, fireşte, şi cu smartfoane, chiar două, la care dânsa cere ajutor şoţului şi iubitului ei. Iar în aşteparea mecanicului salvator, ce să facă? Îşi deplânge singurătatea. Viaţa e nedreaptă, de tot rahatul..
Aşa că, dă-i c-un textuleţ întrerupt de-un telefon, dă-i c-o ceaţă artificială, arde-o cu-n şlăgărel american la microfoanele apărute ca din senin, inexplicabil, la marginea şoselei unde diva rămasă-n pană, se lamentează amarnic cu aserţiuni rostite precipitat despre emanciparea femeii, cocoţată când pe capotă, când pe acoperişul frumoasei maşini. Când nu mai are ce face, numa ce se dezbracă de rochia neagră de gală în care urma s-o joace pe Nora (aia a lui Ibsen) şi apare într-o ţinută albă şi pură. Şi dă-i iar o convorbire telefonică, prin ceaţa artificială care face fâssss, şi mai arde-i un cântecel karaoke, dar trist, în limba engleză, să-nţeleagă bizonul din sală că aici e ceva care mişcă şi provoacă fandacsii dacă nu te pricepi la teatrul metaforic.
Taman atunci, în toiul cântecului, o sună de pe telefonul soţului (sau iubitului, că nu s-a prea înţeles) amanta persoanei. Drept urmare, protagonista se alungeşte pe Tuareg cu capul în jos şi, cu deosebită sensibilitate, recită obsesiv minunatele versuri ale celebrului Bukowski: Este o pasăre albastră în inima mea care vrea să iasă mareu. Dar eu sunt dură cu ea, îi spun: stai cuminte, nu voi lăsa ca cineva (scuzaţi cacofonia, aşa-i scris în program!) să te vadă vreodată...
Ceaţa învăluie din nou scena şi urmează un dialog al eroinei cu o voce de pe bandă, (alter egoul ei sau altcineva, că, prost cum sunt, nici aici n-am prea înţeles) şi vocea îi spune că ar fi normal ca, pentru talentul ei muzical, să se monteze o operă sau o operetă în care ea să fie primadonna. Mi s-a părut firească propunerea, cu atât mai mult cu cât ceea ce cânta actriţa era în mare parte acoperit de nivelul coloanei sonore, dar nu atât de bine încât să nu se observe aritmiile şi falseturile interpretării.
Căutând parcă un gest cu semnificaţii epocale prin jurul maşinii, în aşteptarea ajutorului salvator din pustietate, protagonista şi finalul dispar împreună în ceaţa densă, urmăriţi de obsesia păsării triste din inimă: “...care vrea să iasă. N-am s-o omor. Vom dormi împreună şi micuţul nostru pact secret e de ajuns să te facă să plângi...”  
Chiar aşa a şi fost.


· 18.00 – Sala Petru Valter: Concurs – Denisa Nicolae – Tot ce-i minunat în lume, după Duncan Macmillan și Johnny Dahoe, regia Nicolae Constantin Tănase, Vanner Collective, București


Tot ce-i minunat în lume poate fi şi excelentul recital, ultimul în concursul Bacău Fest Monodrame 2018, pe un scenariu care acum nu mai e foarte inedit, devreme ce figurează în repertoriul mai multor actori, printre care şi Florin Piersic jr., chiar la o ediţie anterioară a festivalului din Bacău.
  
Dezinvoltă şi sprinţară, degajând din primele clipe, prin simplitatea şi firescul comunicării, o căldură care-i atrage simpatia publicului, Denisa Nicolae vine cu un spectacol adorabil, transpunându-se în ipostaza unei fetiţe care-şi reedifică amintirile folosindu-se de numere reprezentând dorinţe.

Interactiv până la, aproape, confundarea cu publicul, show-ul Denisei impresionează prin naturaleţea interpretării, prin prospeţimea dicteului şi al gestualităţii scenice, dar, mai ales prin irezistibila putere de seducţie a protagonistei.
Ea transmite un mesaj încărcat de generozitate, provocând un dialog sincer şi incitant cu spectatorii şi demonstrează că deţine o capacitate nelimitată de adaptare şi improvizaţie.
O prestaţie artistică de excepţie, cu o încărcătură de duioşie empatică, care-ţi fixează un zâmbet permanent pe figură, de la început până la final, şi crează o atmosferă în care plutesc molecule de simpatie pe care le respiri şi devii mai bun, mai sociabil, mai înţelept.

CONCLUSION:

Bacău Fest Monodrame, fost Gala Recitalurilor Dramatice, fost Gala Star, fost One Man Show este, orice s-ar zice şi oricum s-ar numi, unica manifestare artistică de prestigiu semnificativ a urbei noastre.

Mulţumesc selecţionerilor candidaţilor la premii că mi-au dat posibilitatea să am satisfacţia de a simţi încă o dată pulsul mişcării teatrale româneşti.
În opinia mea, desigur subiectivă, s-au detaşat prin prin autenticitatea, imaginaţia şi talentul protagoniştilor şi prin calitatea excepţională a armoniei dintre interpretare, text, indicaţii scenice şi scenografie, trei reprezentaţii:

Edith Alibec – De ce fierbe copilul în mămăligă?
Andreea Darie – Trei
Denisa Nicolae – Tot ce-i minunat în lume

Diferenţele dintre aceste spectacole sunt infinitezimale, extrem de greu de apreciat, dar sunt sigur că onoratul juriu va judeca, sine ira et studio, prestaţiile celor ce s-au încumetat să concureze.

În ce mă priveşte, le-aş pune pe toate pe primul loc. Întâmplător, toate feminine. Tot întâmplător, sunt topit după fiecare şi nu ştiu cum aş face să le mai văd o dată .  

Au înfrunzit trandafirii imperiali în Bacău, avem şi câteva perisabile lalele, venerabilul Ginko Biloba de pe centru e şi el aproape verde şi, printre frunzele lui trilobate, zeiţa Thalia se uită spre noi şi ne face semne prietenoase.
În pofida faţadei edificiului ei înfăşurat în bandaje cenuşii, ea tot mai crede că putem.