MIERCURI, 18.04.2018
· Ora 16.00 – Sala Mare: Bastien & Bastienne, după W. A. Mozart, Opera Comică pentru Copii, București
Un excelent spectacol destinat copiilor noştri şi copiilor din noi, o poveste muzicală feerică, rezultat al unui concurs de proiecte câştigat cu felicitări de tinerii Irina Crăiţă Mândra (regia) şi Răzvan Apetrei (conducerea muzicală), ambii de sorginte băcăuană.
O distribuţie excelentă, evoluând într-un decor feeric - realizat de Bianca şi Sabina Veşteman - cucereşte din primul moment atenţia publicului: Daniela Bucşan (Bastienne), cu o voce caldă şi o interpretare expresivă, tenorul Andrei Petre, ireproşabil în rolul lui Bastien şi exuberantul Radu Ion (Colas) - care, cu inspiratele lui giumbuşlucuri, îi vrăjeşte nu doar pe cei doi protagonişti îndrăgostiţi dar şi pe ţâncii fascinaţi de opera magnificului Mozart.
Un mare bravo pentru această prestaţie fermecătoare, o bijuterie artistică imaginată de Irina Crăiţă Mândra şi excelent susţinută muzical de o trupă de instrumentişti aflată sub bagheta dirijorului Răzvan Apetrei.
· 18.00 – Sala Petru Valter: Concurs – Andrei Merchea Zapotoțki – Despre femei. One-man show, după Nicolae Esinencu, regia Tudor Tăbăcaru, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț
Într-un decor baroc şi inutil, mobilat cu o pereche de coarne de cerb şi cu tablouri de amator, reprezentând femei goale şi floricele pe câmpii, domnul actor Andrei Merchea Zapotoţki vine să ne arate, gâfâind de zor, cum ar trebui să arate un recital dramatic, dar dramatic rău, într-un festival naţional al potenţei artistice individuale.
Şi chiar ne-o arată. Dumnealui crede că - pe un text care are niscai calităţi, dintre care, principala este că e lung şi plictisitor - poate convinge, printr-o interpretare scremută, afectată, fără dram de reflexie interioară, apelând la mijloace specifice anilor 50, hai 60, din secolul trecut. Ei, bine, domnule actor, nu. Nu mai poţi, în secolul 21, să-mi vii cu actoriceală fără suport, ori măcar suspensie în sinele tău sensibil, cu trăiri machiate prin gesturi pleonastice, cu spasme mimate şi imitaţii gestuale fără acoperire. Nu te crede nimeni şi nici aplauze nu pupi.
Vă întreb, stimate domnule actor, (ar fi trebuit s-o facă Tudor Tăbăcaru, regizorul) : Aţi fost vreodată la un pictor acasă? Să-l vedeţi la treabă? V-aţi gândit vreodată că gestul este întotdeauna precedat de un gând, şi nu invers? Înţeleg că vă vine să râdeţi (şi chiar o faceţi mereu, fals şi fără rost) de ce şi de cum rostiţi cuvintele. Fără suport reflexiv. Am priceput şi intenţia disperată a domniei voastre de a vă atrage simpatia publicului, adresându-vă ostentativ spectatorilor din primele rânduri.
Bun, nici textul nu v-a prea servit. E prolix, tautologic, pe alocuri de-a dreptul stupid şi, la final, neindicat diabeticilor. Prea dulce. Greţos de dulceag. Merge doar cu lămâie. Dar merită să transpiri vizibil timp de 70 de minute, fără ca publicul, în pofida efortului fizic, să reacţioneze în vreun fel, doar ca să-ţi convingi ego-ul că eşti actor? Nu mai degrabă bei o bere undeva unde nu deranjezi?
20.00 – Sala Mare: Concurs – Andreea Darie – Trei, după Marguerite Yourcenar, regia Octavian Jighirgiu, Teatrul Bacovia, Bacău
Până la fund vrei să goleşti sticla cu distilat de teatru de 90 de grade, să te faci mangă de miracolul poveştii şi de deşteptăciune, când o femeie frumoasă îşi unduieşte cu o graţie de vis trupul şi vorbele, ca în faţa unui ptolemeu antic încojurat de hetaire fără de har, încântându-te cu răsuflarea ei catifelată până aproape de extaz. Doar la evoluţiile campionilor la patinaj artistic am mai avut senzaţia de zbor în infinit şi regretul că sunt un muritor de rând, care nu-i capabil să mulţumească pentru înălţare decât cu aplauze. E trecut de miezul nopţii când scriu şi-mi pare rău că s-a sfârşit ziua de ieri şi că spectacolul Andreei Darie a rămas în mine doar ca o iubire neîmplinită, imposibilă, din adolescenţa prea de demult trecută.
Operaţie pe cord deschis, fiecare secundă a recitalului a fost elaborată cu o fineţe de chirurg, într-o tensiune dramatică savant construită, emanată de compoziţia perfectă a ritualului artistic prin care protagonista ilustrează frământările Clitemnestrei ucigaşe.
Într-un decor mai degrabă auster, actriţa îşi etalează complexele calităţi interpretative, atentă la fiecare pas, gest, respiraţie. Prestaţia ei coagulează într-un tot armonios rostirea impecabilă, gesturile epresive, atitudinea, tăcerile, lucrul cu elementele de decor, integrarea în spaţiu, relaţia cu publicul.
O tulburătoare coregrafie sensuală şi senzuală - ca un dans iniţiatic ce precede o jertfă - compusă din mişcări de o inteligentă plasticitate acrobatică, executate cu o graţie fără cusur, generează emoţii care ating şi fac să vibreze cele mai profunde fibre ale spiritului.
Efectele scenotehnice adecvate, perfecta sincronizare a elementelor spectacolului (interpret, sunet, lumini, decor) fac din TREI un spectacol absolut memorabil.
Recitalul Andreei Darie - în excelenta regie a lui Octavian Jighirgiu - marchează, în sfârşit, un eveniment: prima prestaţie din Bacău Fest care întruneşte, într-o proporţie covârşitoare, sufragiile tuturor celor care au mai văzut (făcut) teatru. Dar, pardon, să mă exprim în numele meu, căci, cine ştie, or mai fi şi excepţii. Într-o ţară liberă, oricine are dreptul să aibă păreri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu