După ultima ninsoare dispărută acum mai bine de o lună, pe străzile Bacăului au rămas nişte pietricele, nici nisip, nici pietre, un fel de măzăriche care se insinuează în ridurile cauciucurilor şi, când rulezi, se izbesc de caroserie şi produc zgomote ca atunci când faci floricele de porumb. Mie-mi place, abia aştept să mă dau cu maşina prin Bacău, să aud cum pocnesc grăunţele de piatră şi-mi imaginez oraşul plin de floricele albe de porumb. Sau de păpuşoi. Ca să nu zic cucuruz. Foarte frumos. E specificul local al urbei noastre. Cu ce dracu să ne mândrim?
Dac-am mai avea un Bacovia, sigur ar scrie un vers celebru despre asta.
Cum ar fi:
Festival la Teatrul oraşului / Eu la volan ascultând nimicul/ Miraculos pariu /
Deodată pocnesc sub aripe / Suspine de calcar / Timpul este mai rar / Pasiuni politice imaginează pietrele compromise / În floricele de mestecat poporul / Câştigat gratuit / Forţa vine cu tine./ Investiţie pentru mâinele visat/ Eşti pregătit pentru un viitor / Cu mesaj violet spre negru. / Titlu / Un apus care te iubeşte mai mult / Cohorte de ciori hotărâte / Algocalmin şi Chopin. / Durerea nu încetează / Totuşi spui că se distilează speranţa.
Primele două zile de Bacău Fest Monodrame
Un efort susţinut, cu remarcabile rezultate, din partea echipei organizatoare. Productele prezente în Fest au avut parte de cele mai bune condiţii de exprimare. Oamenii Teatrului Bacovia, de la primire, tehnic, lumini, sunet şi până la onor direcţiunea fac un team profi pe care şi l-ar dori şi oricare mare instituţie teatrală.
( O scrumieră, două, în faţa intrării Teatrului ar fi totuşi un gest de omenie şi de civilizaţie faţă de comunitatea de puţini vicioşi care, deocamdată, fumează legal în bătaia vântului şi n-au unde depune chiştoacele. Un fleac care ne doboară prin provincialismul pe care-l conţine intrinsec.)
Ce am văzut cu ochii mei
Duminică, 15 aprilie
· 16.30 – Sala Petru Valter: Valentin Braniște – Maidanez, text și regie Valentin Braniște, Teatru de Kartier, Bacău
O evoluţie (muuuult prea) dinamică a actorului Valentin Branişte, un revoltat insaţiabil şi incontrolabil, cu dicţie şi voce excelentă. Sub masca unui câine sociabil, într-un decor simplu care putea foarte bine să nu fie, varsă peste public o cascadă de cuvinte care, probabil, conţin şi mesaje. Dar, atunci când priveşti o cascadă, nu poţi vedea stropii, intenţiile bune se învălmăşesc şi se anulează sub presiunea trăirilor exagerate, a giumbuşlucurilor verbale, a spiritelor de glumă frivole şi a chiaragoslâcurilor de cartier de care abuzează protagonistul. O actoriceală cu exagerate, şi deci false, trăiri care atenuează valoarea tentantei idei că mulţi dintre noi ar prefera condiţia de câine. Un ochi exterior prestaţiei lui Valentin Branişte i-ar fi necesar.
18.00 – Sala Petru Valter: Luminița Bortă: City Break, după P. M. Arsch, regia Ania Cazan, proiect independent, Pitești
Nici mai mult nici mai puţin, suntem nişte gunoaie şi hai să facem un city break la groapa noastră de gunoi. Da, sunt de acord.
Luminiţa ne este ghid şi ne explică ce mişto, de fapt, nasol, e să fii gunoi. Eu însumi sunt un cinic clasic, şi accept fără să protestez că sunt un gunoi. Luminiţa se-apucă de ţipat când nu te-aştepţi, într-o recitare a unui text pe care-l ştie bine. Ştie al naibii de bine textul şi parcă vrea să scape de el cât se poate de repede. Nu mai contează reflectarea. Nu mai contează ce e dedesuptul vorbelor. O frazare ciudată, cu excese sonore, contra naturii, cu sprijinul unor elemente de decor care au miros de improvizaţie, nu mă pot convinge că e mişto o plimbare printre gonaiele din care fac parte.
20.00 – Sala Mare: PREMIERĂ – Dragă Elena Sergheevna, după Ludmila Razumovskaia, regia Mădălin Hîncu, Teatrul Bacovia, Bacău
Despre asta am scris şi-mi menţin părerea: https://varanus-varanus.blogspot.ro/2018/04/draga-elena-sergheevna.html
LUNI, 16.04.2018
· 16.30 – Sala Mare: Tiberiu Gabor-Bitere – Eu i-am îngropat pe Hamneți, eu l-am îngropat pe Gahudius, text și regie Laurențiu Budău, Teatrul Bacovia, Bacău
Despre asta am scris şi-mi menţin părerea: https://varanus-varanus.blogspot.ro/2018/03/ce-ati-avut-cu-hamlet-fratilor.html
· 18.15 – Sala Petru Valter: Alina Neagu – Spovedania unei videochatiste, text și regie Valentin Braniște, Teatru de Kartier, Bacău
O actriţă cu mari posibilităţi de exprimare aartistică pe un text interesant, chiar bun pe alocuri, degradat în acest spectacol de o viziune regizorală fără cap şi fără coadă, cu scopul clar de a şoca. Nu că falusul ostentativ m-ar fi deranjat, mă întreb dacă gestul de a-l planta în prim-plan are răspunsul la întrebarea “de ce”. Un show ofuscant nu atât prin vulgaritatea impusă, ci prin precaritatea mijloacelor şi prin exagerările voite de interpretare.
20.30 – Sala Mare: Gheorghe Ifrim – Gigel, după Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, proiect independent, Bucureşti
Lumea din sală l-a scos la rampă de patru ori: un recital adevărat, pe un text bun şi o interpretare impecabilă. Un omagiu dedicat oamenilor de teatru excepţionali, într-o interpretare memorabilă, cu adevăr şi pasiune. Cu nuanţe şi farmec. Autentic şi pasional. O să mai scriu despre acest Gheorghe Ifrim, un actor formidabil. Aşa cum trebuie să fie artiştii adevăraţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu