După ce-au luat-o peste bot de la Băsescu, de la presă şi de la ambasadele străine pentru halucinanta votare a superimunităţii parlamentarilor, putorile emanate de popor să-i facă legi drepte, au găsit explicaţii pentru că cum s-a făcut de-a trecut noul cod penal românesc ca să poată fura EI şi baronii lor la adăpost de lege. Cică n-au comunicat şi că n-au fost corect informaţi şi că de-aia, na. Şi-au găsit şi acarul, pe tractoristul Zgonea, care a băgat pe şest niscai modificări în textul legii şi i-a hipnotizat pe aleşi să-şi bage votul, fără să le atragă atenţia că, bă, gagiilor, lăsaţi-o aşa, ca să ne fie la toţi bine.
Mititeii, vai de capul lor! M-apucă mila de ei când mă gândesc că derbedeul ăla de Zgonea putea să-i pună să voteze reducerea la jumate a propriilor indemnizaţii. Prinşi cu ocaua mică, răzgândacii de partid şi de stat se reped la tembeliziuni să se răzgândească, negându-şi votul, că au fost păcăliţi. Că nu şi-au dat seama. Că regretă şi nu-s de acord că au zis da. Şi-i cer demisia lui Valerică.Cu scuzele de rigoare în faţa prostimii care suntem noi. Păi, cine i-a-mpiedicat să comunice? Le-a luat careva ochelarii, de n-au fost în stare să bunghească?
Băi, hahalerelor, băi panaramelor, băi, hoţomanilor! Băi, atenţie acilea! Că vă jucaţi cu soarta voastră, mi se rupe, că azi sunteţi, mâine ba.
Da' vă jucaţi cu soarta ţării care v-a făcut demnitarii ei, băăăăăă! Şi faceţi buba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu