duminică, decembrie 01, 2013

CUM AM PETRECUT DE 1 DECEMBRIE 2013

Racii sunt sensibili. Poate de aceea sunt emoţionat până la lacrimi când vine vorba de marile sărbători ale românilor. Şi tot de aia, de când mă ştiu, îmi doresc să mă bag într-o groapă, să nu mă ştie nimeni că plâng ca prostu la ocaziile astea. C-o fi de Crăciun, de Paşte, de 23 august, de 10 mai, de 23 august, de 1 Decembrie, de Revoluţie, ochii mei se fac izvoare pe care nu le pot stăpâni. Şi mi-e ruşine, de parcă aş face un mare păcat, dar nu-mi pot reprima trăirea, la dracu. Sinele meu face ce vrea cu mine.
Azi încă este ziua naţională. Am pus drapel nou pe catargul de la poarta mea, tricolor cumpărat cu 10 lei de la magazinul chinezesc. La magazinele româneşti dai 60 de lei, dacă eşti patriot adevărat. 

Cu Vasile, bărbat român de Şerbăneşti, hai să vedem ce e prin oraş, de ziua României.
Când să ies din curte, vecinu-mi zice La mulţi ani. Îi răspund şi eu, să-i fie bine. Până-n centru, am mai răspuns de vreo zece ori cu La mulţi ani la saluturi. E o zi minunată, cu un soare incredibil de cald.
Lume multă, ca la Revoluţie, în Piaţa Tricolorului. Mulţi şi pe treptele Prefecturii. Poate prea mulţi. Discursuri găunoase, de lemn. Constatatoare, nu mobilizatoare. Popi behăie sentimente
Fanfara militară, auzisem că s-a desfiinţat, dar uite-o ici, sună bine. Mi se umezesc ochii. Copii cu steguleţe tricolore pe umerii taţilor, fete cu tricolorul pictat pe pomeţi, babe cu tricolorul în mâini, îndrăgostiţi sărutându-se sub tricolor, o Dacie cu tricolorul înfipt cu holţşuruburi în portbagaj. Oameni senini, zâmbete. Or fi aşa că-i ziua frumoasă, sau că-s bucuroşi că-s români?
Fanfara cântă  Go west şi-n piaţa tricolorului românesc apar majorete crăcoase şi spasmodice să marcheze cu cururile lor flamboiante Ziua României. Foarte minunat, bravo că preluăm frumoasele obiceiuri ale lumii civilizate.

În acest timp, în spatele adunării, pe treptele Casei de cultură, câţiva tineri susţin o pânză pe care scrie: ADEVĂRATA ROMÂNIE SE AFLĂ ÎN STRADĂ, NU LA MICROFON. Vasile zice că au dreptate. Zic şi eu. Vin jandarmii şi-i saltă pe băieţaşii obraznici. Câţiva presari filmează şi fac poze. Mulţimea nu reacţionează. Mămăliga explodează greu.

Caut, cu Vasile, o cârciumă, două, trei, să împlinim tradiţia: ciolan cu fasole de Ziua Naţională. Canci. Eşuăm la Parcul Trandafirilor şi ne mulţumim cu frigărui porceşti la grătar cu gaz. Fade ca şi vinul la carafă.
La plasma din restaurant, TVR1 transmite un spectacol folcloric cu orchestra lui Botgros. Vasile intră-n vorbă cu şpriţangii de la masa de-alături, doi foşti securişti, acum miliardari. Le povesteşte cum i-au săltat jandarmii pe protestatarii de la Casa de cultură. Ce libertate de expresie, domle, zice cel mai tânăr, adică, vine oricine fără aprobare să tulbure o manifestare oficială? Băiete, n-ai aprobare, te-a şi săltat jandamii. Asta-i democraţia. Protestezi, faci scandal, cât vrei, da cu aprobare, frate. Păi n-ai văzut în America cum le dă cu flitu-n nas şi-i înmoaie cu bastoanele? Să zică mersi că n-a degenerat manevra să le dea borşu pe nas.
La mulţi ani, România, zice Vasile.

Cât să luăm un taxi, Vasile îmi arată ultima capodoperă arhitectonică din Parcul Trandafirilor: closetul public sub formă de căsuţă de ciocolată. De urât ce e, îmi vine să plâng.

Wow, ce frumos am petrecut 1 Decembrie, Ziua Naţională a României!