SOLOMON CEL ÎNŢELEPT

Plăcută vocea necunoscutei care m-a invitat, în numele Colegiului Naţional Ferdinand I, la conferinţa susţinută de academicianul Solomon Marcus, eminent matematician, filozof şi umanist, născut în Bacău acum 88 de ani. I-am promis că o să mă străduiesc să ajung şi chiar am făcut-o, amânând ceva întîlniri şi reprogramând pentru la noapte lucrul la un proiect pe care trebuie să-l predau cam urgent. În fine, la 5 fără trei, ajung la Universitatea Alecsandri şi urc în aulă. Am plăcuta surpriză să găsesc un loc în sala arhiplină şi să salut câteva notabilităţi intelectuale de frunte ale oraşului, printre participanţi.
Solomon Marcus, fost elev al Colegiului care aniversează zilele acestea 146 de ani, are, ca de obicei, un discurs cuceritor, vivace.  Îşi expune ideile în stilul caracteristic, cu energie tinerească, argumentat, persuasiv. În rostirea sa domoală, se amestecă într-un mod oratoric savant, povestioare simpatice, demonstraţii de logică, concluzii pertinente. Savantul pare un patriarh al catedrei de a cărui înţelepciune ne umplem şi noi, novicii din sală, indiferent de scara deşteptăciunii pe care ne aflăm. Folosesc pluralul, deoarece, dac-ar fi vreo muscă  în aulă, s-ar auzi bâzâind printre sutele de profesorii, doctorii, inginerii, scriitorii, studenţii şi elevii din sală.
Academicianul demonstrează de ce a ajuns şcoala românească la un nivel atât de scăzut, încât elevii au o atitudine de incompatibilitate cu sistemul actual de învăţământ. Pentru că plăcerea de a învăţa pe care ar trebui s-o insufle şcoala, s-a transformat în necesitatea de a învăţa, în obligaţia de a şti, afirmă oratorul. Pentru că, asemenea societăţii care ne somează să fim competitivi, şcoala îi obligă pe elevi să-şi pună la bătaie toate forţele ca să asimileze cât mai mult, chiar dacă e vorba de cunoştinţe care nu-i vor folosi vreodată. Nu-l mai învaţă nimeni pe elev să gândească cu propriul creier, să descopere singur cum să rezolve problemele existenţiale. Bref, Solomon Marcus contestă valoarea sistemului actual de instruire, convins că şi mass media, precum şi internetul, au o influenţă negativă, contrară scopului pentru care au fost create, asupra tinerilor.
Din păcate, fascinantul discurs nu conţine şi soluţii. Îndemnul final de a schimba sistemul de jos în sus, este o mică parşivenie, căci, dacă o personalitate ştiinţifică de talia lui  Solomon Marcus n-a reuşit să impună transformarea învăţământului românesc dintr-unul sclerozat, într-unul atrăgător pentru elevii mileniului trei, atunci gândul unui viitor luminos nu poate fi decât superfluu, într-o ţară ca a noastră, dominată în posturi de decizie de dinozauri împietriţi în concepţii.
Pun pe seama oboselii (trei conferinţe în două zile!) cele câteva  incoerenţe produse de  magistru - altădată eclatant în demonstraţii şi imbatabil în argumentaţie - care însă n-au umbrit strălucitoarea sa prezenţă.