joi, septembrie 26, 2024

MAI BINE SĂ NU VORBIM DESPRE asta

 

insist să te cuceresc iar cu mușcătura

de piersică expresivă

să pun un diamant în ceașca de cafea ca și când

aș zâmbi cu subînțeles să-ți fie ziua bună din paginile

ultimei cărți pe care ți-o trimit fără litere

fără întârziere

fără adresa la expeditor

fără rost

o adunare de pagini albe  

să nu mai știi zorii când înființam o trupă

de dragoste nebună

și lansam hitul cu mângâieri

MÂINELE MEU brăzdat DE RIDURI

atins pe viață de mâinile tale atât de tinere

 

până am ajuns să cârpesc pe întuneric

nopțile de altădată

la viața asta plină de petice euforice

în căutarea unui nou model de  blestem

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu