Am crezut, la început, că invocarea cărții sale de anul trecut (”Totul e bine și nimic nu m-a durut”, Ed. Babel, Bacău, 2023) sub un titlu schimbat (acum: ”Totul a fost nimic și nimic nu m-a durut”) ar fi o scăpare a poetului VAL MĂNESCU. Dar, citind noul său volum - MAI MULT DECÂT ATÂT (Ed. Limes, Florești, 2024; 128 p.; colecția Magister), dincolo de textul inițial (”mereu mi-am dorit să alerg pe un traseu ENDURO”), mi-am dat seama că la mijloc e vorba despre o intenție. Adică, în virtutea cinismului & autoironiei pe care le exersează, Val Mănescu mai dă o dată cu tifla (a rebours) solemnității & dramatismului, pe gustul ”publicului” vizat (presupus?): ”... Poemele mele sau ce-or fi aceste alăturări de cuvinte / SĂ FIE CITITE / și de motocliciștii nebuni / cu iubitele lor cu Tot”. Altfel, secvențe autobiografice și contextuale sunt recognoscibile și în această carte, asumate așadar (autoexpunerea continuă), însă ”cercetate” de la o distanță prudentă.
Miza, în MAI MULT DECÂT ATÂT, cade pe două trepte - literar vorbind: 1. exersarea ludicului (inclusiv formal, prin amestecul dadaist de fonturi) și 2. tratarea imaginii poetice ca pe un ”fapt divers” (și nu invers, cum e moda zilei). Ceea ce impune un fel de ”aritmie” lecturii, care să evite monotonia. Discursul a anti-liric, în general (deși o oază de lirism e perceptibilă în ”Elogiu vegetalului”), și intruziv...
E limpede că lui Val Mănescu nu-i place să bată pasul pe loc. În consecință ne propune (încă) o carte atipică, un experiment provocator și atrăgător (aproape un obiect artistic, ținând seama și de propria-i pictură - ”Princess” - așezată pe copertă).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu