cum ieși din oraș pe calea romanului Fii atent
să nu uiți ce Ți-a spus tata înainte să pleci
cine-și uită Iubirea moare în fiecare Zi câte puțin
asfaltul e proaspăt poți să faci Accident la 100 la oră
dacă te uiți o secundă la singurul catarg din dreapta
șoselei E85
unde flutură-n vânt ce-a mai rămas dintr-un mușchi central
de inimă albastră după sinuciderea lentă
a pictorilor și poeților
într-o țară cu durerea-n cot
și totuși
El să fie oare CELEBRUL NECUNOSCUT
în tricou de licean care-și flutură pe Marginea E85
cu obstinație Atriul și
Ventriculul semnalând
sub formă de zdrențe tricolore un ACCIDENT
în plină moldovă mobilată cu frustrări de provincie
sub ocupația propriului guvern
finanțatorul viselor autonome la modă
acest cetățean cu idei ciudate cățărat pe catargul de pe DN2
poartă o frumoasă cămașă nostalgică de protest
contra plictisului din zilele noastre
dar pe timpuri umbla din nor în nor
cu capul pătrat fără plăcuțe de identificare
pe pălărie
se înălța la cer spre planete necunoscute
conștient totuși cât e de periculos
să te ocupi de cuvintele care
îți distrug stima de sine te fac să nu iei în seamă
vremea trăirii pe termen scurt
când nu-ți plătești creditul la iubire
și preferi să scrii pe ascuns Cărți
nostalgice pe care le uiți
într-un sertar Albastru din inima ta albastră
omul cade în sus ca un produs sănătos
din specia de român cu amnezie clorhidrică
plutind în Oxigenul amestecat cu
miros de Nard naiba mai știe totul la ofertă
omul de gumă
vibrează în vânt demonstrând că i se clatină
de taxa pe nemurire
Când vreun curios îl întreabă dacă e fericit
cu pălăria portocalie acolo sus
cumva e o răsturnare de situație
își mângâie barba rar întâlnită
și
răspunde cu un da invariabil
Bukowski ăsta e dat dracului Da nici io nu mă las
acest om (că altfel nici nu-i pot spune)
e atât de ciudat atât de portocaliu
atât de elastic încât
Dau năvală turiștii în drum spre iași
să-i admire în echilibru dansant
constanța voioșiei fără căpăstru
dar omul elastic
fâlfâie hipertensiv în vârful catargului
își soarbe cafeaua cu spasme mici
Printre furnici zburătoare cu aripi numai bune de giugiulit
Printre cablurile de fibră optică
împrăștiind arome de libertate oriunde-ar fi ea
libertatea
la înaltă tensiune
el se balansează-n vânt ca un drapel nelumesc
și totuși nu cade
cum ieși din oraș pe calea romanului Fii atent
urmează să vedem cine pune banii
pentru publicarea acestei știri
din mileniul trecut când nimeni nu știa
că și libertatea face riduri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu