VERSOIX DECEMBRIE 1990
Am strâns mâna întinsă a Maiestăţii Sale
m-am plecat în faţa lui cât îmi permitea
demnitatea secolului trecut
nu eram delegat de poporul român
şi-aş fi vrut să plâng când mi-a şoptit
că nu e momentul să revină ca rege peste un popor
care abia desluşea sensul libertăţii
o naţiune pervertită la minciuna endemică
a unei istorii perverse
la delaţiune şi furt
mă
usturau ochii dar mi-am înghiţit lacrima nucleară
ce se ivise sub ochelari
un poem întârziat în asfinţit
aerul se făcuse piatră
şi acolo eram respirând stâncă pe cont propriu
eram printre primii români care privea un rege
cu privire de şoc albastru
şi el nu refuza o coroană el refuza să promită
un viitor de neîmplinit deşi până la somn
mai era ceva drum
şi încă mai e de visat
vindem şi cumpărăm bucăţi de închipuire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu