MĂRŢIŞOARE ŞI TUTUN

Vă anunţ că mîine e 1 martie. Cu această ocazie n-am de gînd să dau şi nici să primesc mărţişoare. Frumoasa tradiţie mi-a făcut de fiecare dată movile de draci, începînd de pe la cinci anişori cînd maică-mea mă punea să împletesc şnuruleţe din fire de mătase sau lînică alb-roşii, ca să le dau lu tovarăşa educatoare Veronica Gurău, lu bunică-mea Amalia Silvestru Vidissoni şi lu Adina, prima mea gagică blondă pe care am pupat-o pe gură de s-a scandalizat toată grădiniţa, inclusiv grupa mare. Tovarăşa Gurău ne-a pus la colţ, în colţuri opuse, fireşte, unde am stat cu faţa la perete circa o oră, timp în care, nesimţiţii strigau la noi pupăcioşii şi pupăcioşii după uşă bate toba la păpuşă. Nu mult după această întîmplare m-am apucat de fumat, începînd cu vîrfuri de cocean de păpuşoi. Şi, de-atunci, o ţin tot aşa, de-am ajuns la cincizeci de ţigări pe zi.
Cam sîmbătă seara, cum fumam eu aşa, m-a apucat psihanaliza şi mi-am dat seama că înfiptul mărţişoarelor în pept şi pupatul, două chestii destul de dezonorante pentru un mascul alfa în toată firea, stau la baza nevoii mele de a fuma. Păi, se ştie, ca să reprimi nevoia, tre să ucizi în creier cauzele care, în copilărie, au creat acea obsesie.
Aşa că, odată cu apropierea primăverii, am decis să dau naibii tradiţia asta cu mărţişoarele şi, implicit, să încerc să mă las de fumat. Am început de ieri să mă las. Numa că am început cam într-o doară, deoarece am fumat şapte ţigări, şi alea de împrumut. Din cauza companiei unui fumător înrăit căruia n-am să-i dezvălui decît iniţialele: R.R. Un fel de Rolls Royce al tutunului combinat cu roşul de cabernet.
Azi, ocupat cu învîrtitul covrigului pe DN2, n-am aprins decît trei kentane din care nici n-am prea tras cu plăcerea altădată feroce.
Dacă reuşesc să nu mai fumez, ăsta o să fie mărţişorul meu.
Dacă nu, nu.

MI-A PLĂCUT

Am preluat de pe blogul Laurei Huiban un excurs care e pe inima mea. Dacă avea şi diacritice, era chiar româneşte.

Actorul Geo Popa: “In Viena sint peste 400 de teatre, cu 40 – 50, maxim 60 de locuri, pentru ca ei redescopera trairea comuna dupa mult timp de insingurare. Noi sintem in plin proces de insingurare si nu ne dam seama ca avem nevoie unii de altii, dupa boom-ul asta democratic pe care unii il inteleg si altii nu, cei mai multi, nu. Pentru ca ei simt nevoia ca actorul sa fie aproape, sa comunice cu spectatorul, sa intre in mintea lui aproape, sa traiasca trairile actorului”.

SURPRINZĂTOR? ÎN ROMÂNIA?

Salonul Nautic Internaţional de anul acesta se face în Bucureşti. La Pavilionul ROMAERO.
Salonul aviatic Internaţional de anul acesta se face sigur la Constanţa, pe Marea Neagră.
Că tot ne-a luat apa plajele.

SUBSTITUTIO IN INTEGRUM

În loc să legalizeze prostituţia, act care ar aduce turişti în ţară şi miliarde la buget, aleşii naţiei vor să interzică fumatul, măsură care va reduce drastic încasările.
În loc să dea avantaje patronilor care angajează şomeri şi investesc creind plusvaloare, guvernaciul taie pensii şi ajutoare sociale.
În loc să finalizeze dracu autostrada spre Constanţa, autorităţile renovează o cale ferată pe care, în 1970 ajungeam de la Bucale în trei ore. Şi-acu în şase.
În loc să trăim bine...

Sony şi Soni. CARE-I CURVA?

Un bun amic îmi arată ce căşti super şi-a luat el ca să i le dea lu fiică-sa cadou pentru empetreiul ei. Marca Sony, cu gulguţ de inox şi fir cu bringbrang de dai mai încet dacă te sună la mobil. Da să vezi cum se-aude, zice amicul. Juri că eşti în sală şi-l vezi pe digiraresh cum termină platanele. Sony, şi numa un milion. Brava, zic. Felicitările mele.
La fo două zile intru la chinezul de la Piaţa Sud să iau niscai bile de petancă, faine tare, n-am mai văzut pe altundeva. 25 de lei. Oţel, husă, tot. Lîngă bile, banghesc un vraf de căşti Soni. Ambalate la fel ca Sony-le lui amicu. Cu gulguţ de inox şi fir cu bringbrang. Fix la fel. 6 lei. Îl sun: bă, hai la chinez. Vine. Îi arăt marfa. Da, bă, da-s Soni, nu Sony. Şi nu sună ca alea.
Şase lei nu contează pentru amicu, aşa că, pentru comparaţie, cumpără nişte căşti Soni, made în China, tot bombănind că nu se poate să fie ca Sonyle alea de-un milion.
Mă sună după două ore: Mersi că m-ai dus la chinez. M-a pupat aia mică. Alea Sony se futuseră de ieri, da fiică-mea n-a avut curaj să-mi spună. De scumpe ce erau.

Te bucuri ca prostu

În copilărie, aveam un vecin care avea o filozofie proprie cînd venea vorba de bucurie. Moş Vasile Ercuţă avea o vacă răguşită care-şi etala calităţile vocale tot timpul şi care ne umplea curtea cu miros reavăn de balegă. Mirosul trecea printre leaţurile gardului şi, chiar cînd înfloreau cei zece salcîmi, tot îţi muta nasul din loc. Filozofia bucuriei se manifesta la moş Vasile în zilele cînd mingea cădea în curtea lui, lîngă cotineaţa lui Ursu, o javră fioroasă şi murdară pe care atîrnau laţele ca pe-o oaie netunsă de jdemii de ani. Noi băteam în gard şi strigam la el să ne dea mingea, dar moşneagul, ca să ne facă-n ciudă, venea alene dinspre grajd, lua beşica şi-o arunca în fundul coteţului lui Ursu. Şi-ncepea să fluiere un cîntec vesel. Găseam mingea în curte la noi, după două trei zile. Marghioala, femeia lui, era mai de treabă.
Pe atunci, echipa de fotbal Minerul Comăneşti era într-un război pe faţă cu Petrolul Moineşti. Meciurile din divizia C erau pe viaţă şi pe moarte. Cînd juca Minerul pe teren propriu, strada noastră se umplea de lume care se ducea spre stadion. Cu tobe, trompete, pocnitori, ţevi cu carbid, pancarte şi tămbălău. Dacă se întîmpla să cîştige echipa noastră, lumea aia parcă-nebunea. Era o explozie de bucurie despre care, moş Vasile, rezemat de poartă, zicea: Bă, nene, ia uite-te la ei cum se bucură ca proştii. Oameni în toată firea. De parc-ar fi cîştigat ei ceva! Şi mormăind, pornea şi el agale spre cîrciuma lui Paisa, să tragă o tescovină şi să rîdă de ăia care se bucurau ca proştii.

Mi-am amintit de filozofia lui Moş Vasile, deoarece m-am trezit şi eu bucurîndu-mă ca prostu că nu-i mai văd pe ecran pe Adrian Ursu şi pe agitata de Oana Stancu. Şi mai ca prostul o să mă bucur cînd n-o să-i mai văd nici pe Mădălin Ionescu, pe Creţuleasca, pe madamele Turcan, Pora şi Tatoiu, pe Dana Grecu, pe Brancu, Morar şi pe toate vedetele de carton gofrat care pervertesc bunul simţ şi dreapta judecată a naţiunii. Şi care compromit noţiunea de jurnalist de televiziune şi batjocoresc deontologia profesională.

TOUCH AND GO

Sună telefonul taman cînd cînd citesc factura de gaz. Patru milioane. Şi m-am trezit şi cu parbrizul spart. 5 milioane. Şi afară e-o vreme de cîine. Şi sîmbătă. Şi fumatul provoaCĂ CAncer pulmonar care este letal. Iar Pleşu zice că sunt oameni care, cînd se scoală dimineaţa, spun c-au încurcat-o. Dumnezei, cruci, sfinţi.
- Alo. Da.
- Bă, da tu nu mai scrii nimic pe blogu ăla?
- Cine-i la telefon?
- Eu, bă.
- Care eu?
- Iaca, eu. N-ai subiecte? Chestia cu AMURCO, nu-i subiect?
- Ba da.
- Şi de ce nu scrii?
- Am scris. Am semnat şi petiţia.
- Şi? Atît?
- Ce mai vrei?
- Închide dracului porcăria aia care ne omoară.
- Eu?
- Păi dacă tot te dai varanus.
Tuuu. Tuuu. Tuuu.
- Alo. Alo.
Şi mai cade şi scrumul pe tastatură. Asta, da zi.

Să-ţi dai cu tiribleaşca-n taste

Sub influenţa acestui minunat apus de februarie, m-am trezit apucat de un dor nebun de a face trafic. Pentru alţii, că pentru varanus nu-i cazul. Mi-am dat cu tiribleaşca-n taste şi s-a nimerit să se oprească la http://www.timesnewroman.ro. Îl găsiţi alături, în blogrol.

M-am rîs ce m-am rîs şi mi-am zis: asta e. Lu ăştia merită să le fac reclamă moca. Chiar dac-ar fi doar titlurile.

Articole recente - Life/Death

• Unei statui din Bacău urmează să i se amputeze un picior

• Alți 16 vameși corupți au fost reținuți în declarații: ei nu au declarat nimic.

• După ţigara electronică, pe piaţă va apărea şi sticla de alcool electronică

• Hingherii iau mită de la maidanezii pe care ar trebui să-i prindă

• Mascaţii au descins din greşeală la o adresă corectă

La titlul 3, m-am gîndit că dacă AMURCO ar polua cu alcool şi nu cu amoniac, toată lumea ar tăcea chitic. Hîc!

PS. Ghiciţi ce-i aia tiribleaşcă.

BANCUL LUNII FEBRUARIE - 100% AUTENTIC

Atunci când poliţiştilor şi vameşilor din Vama Siret li se părea că banii de care dispuneau traficanţii erau prea puţini, ei se mulţumeau şi cu prăjituri, usturoi. Cît mai multe din toate.

Cînd li se oferea votcă, vameşii deveneau mai înţelegători:

"Da’ aveţi mai multă? Să nu vă iau de la gura copilaşilor!"

SĂRIŢI, NE OMOARĂ

Niscai băcăuani s-au apucat să strîngă semnături pe o petiţie. Că cică îi sufocă amoniacul emanat periodic de la combinatul chimical a lui Nicolae. Ăla miliardaru pulii care-a cumpărat cu bani de unde mă-sa a avut toate combinatele chimice româneşti. Cam pe moca, da asta-i altă discuţie.
Acu vorbim despre prestaţia lu agenţia de mediu care e autoritatea plătită de mine să-mi apere plămînii de amoniacul care mi-i otrăveşte mai rău decît tutunul de Kent. Cum ar veni că respectiva agenţie, plătită din banii mei, în loc să interzică activitatea ucigaşa a lu domnu amurco, face fente de balerină. Ba că n-are referat de la Ape, ba că Direcţia Sanitară n-a făcut sesizare, ba că pizda măsii.
Ce ştiu io, e că sunt zile cînd e ceaţă. Şi că ceaţa mă face să tuşesc de-mi ies ochii din cap ca la melci.
Că are draci de amoniac în ea. Mai mulţi decît prevede legea.
Ce vorbim aici?
Vorbim că io cred că Agenţia ia şpagă de la boss Nicolae ca să nu-i închidă fabrica de tuse. Fabrica de boală. Şi de moarte, finalmente.
Poate nu ia şpagă Agenţia. Dar nici nu face nica să nu mai tuşesc.
Deşi io plătesc Agenţia ca să mă apere.

IACA, MĂ FUTE GRIJA

Grijile nu mi-au dat pace niciodată. Cum mă lasă una, mă ia alta. M-au făcut în toate felurile, de-am ajuns să cred că iadu-i aicişa, nu după ce-ţi dai duhul. Acu, stau la coadă alte griji, fremătînd în aşteptarea clipei cînd o să mi-o-nfigă pîn-la prăsele.
Prima-i Amurco ăsta care ne-mbată cu amoniac fix cînd i se scoală, sub oblăduirea agenţilor de mediu, ăi de-i plătim să ne apere de poluare. M-am înscris pe lista celor care-i vor pieirea şi aştept consecinţele.
Alta-i aia că bravii pesedeii îl apără pe baronul Nicolescu ca pe-un sfînt. De fapt, tot aşa cum pedeleii le apără pe Anastasoaica şi pe Ridzi, ca cum ar fi fecioare. Noroc că ăilalţi, sunt decenţi. Nici peneleii, peceii sau udemereii, nu apără pe nimeni. Se apără pe ei înşişi.
A treia grijă care mă pîndeşte, e că vameşii aflaţi în relaţii de şpagă cu AC/DC au fost reangajaţi. Tot la vamă, plătiţi tot din bănişorii mei.
A patra e că Jandarmeria Română dă 10 milioane de euro pe „echipamente de reprimare a revoltelor. Cine le-o fi dat ideea, şi de ce?
A cincea e cazul lui Marcel Ţundrea, care a stat 12 ani în închisoare pentru un viol urmat de moartea victimei, faptă pe care nu a comis-o.
Lista e prea lungă pentru un post.
Dar cea mai a naibii grijă, care mă mai lasă cinci minute, iar mă prinde iar mă fute, este ce-o să vă faceţi voi, ăştia de 20, 30, 40 de ani peste zece, douăj de ani, cînd io n-oi mai fi. Că io, una două, îmi pun palma-n fund şi-o şterg pe lumea ailaltă. Şi-o să mai trec pe-aici doar sub formă de strigoi, fîlfîind cu zîmbet de şmecher din aripioare.
Bă, voi ce-o să faceţi? Că Iuropa s-a fi umplut de români. Şi s-o fi săturat de ei. Parcă vă văd cu calabalîcu-n spate în drum spre Anzii Cordilieri.