marți, septembrie 14, 2010

OCHIŢI ŞI TRAGEŢI

M-au dezamăgit mult oamenii la care-am ţinut şi iubitele pe care le-am iubit. După ce am aderat la partidul comunist, (al cărui statut merită citit şi acum, că-i ca Biblia de corect), am fost la o singură şedinţă. Unde s-a nimerit că se întîmpla o nedreptate. Şi am fost singurul care a votat împotrivă ca un om să fie pedepsit pentru motivul că era mai deştept, mai competent decît şeful nostru. La şedinţe nu m-am mai dus. Deşi eram membru cu carnet, dar nu mai figuram pe convocator. Ca să nu le stric comuniştilor lăbăreala.
Apoi, în 89, m-am repezit la revoluţie. Ca să fiu dezamăgit încă o dată.
Ar trebui să-mi cer iertare, la fiul meu şi la toţi, pentru ce-a ieşit. Eu pe mine, mai greu să mă iert.
Am vrut, ca mulţi alţii, să schimb lumea. Să fac din ţara asta cel mai minunat loc de pe pămînt, animat de roată, deal, inimă. N-am putut. Nici ăia de i-am tot votat, n-au fost în stare.
Iubitele pe care le-am iubit sunt acum sunt nişte grase măritate cu alţii. Au copii care sunt emo, sau manelişti, ori cocălari sau piţi, după gen. Cu o singură excepţie. Nu spui care.
Nu-mi pare rău că m-au dezamăgit. Nu poţi să ai totul în viaţă.
Admit că, dacă eu am dat chix de multe ori, crezînd în oameni, am dezamăgit pe mulţi alţii.
Şi zic pardon.
Dar ca un şef de Românie pe care l-am votat, să gireze hăhăind distrugerea propriului său popor, aici nu mai am nici o scuză. Vinovat pe vecie.
Dulce ca mierea e glonţul patriei.
Ochiţi şi trageţi.