duminică, aprilie 25, 2010

ZIUA DE LUNI, NU-I NIMIC DE VÎNZARE


Astăzi e altă zi mohorîtă. Adunăm în palmă cenuşa anilor.
S-a strâns în noi cenuşa anilor şi ne mirăm că nu-ncape în noi.
De ce să te scuzi că ne-am deconectat? Tu eşti modemul?
Da, tu eşti modemul care-mi ascunde viscolul cînd cerşeşte o şoaptă, un alint.
Eşti zborul cenuşiu care mă îmbată cu veninul hârburilor mele adunate-ntr-o gară, de mult.
Merg în tîrgul de duminică. Mă uit la fleacurile aşternute pe ziare. Papuci desperecheaţi, chei ruginite, păpuşi fără cap.
Inutilul scos la vînzare. Nimeni nu cumpără nimic. Doar cerşetorii cîştigă în ziua de tîrg.
Azi nu-i zi de tîrg.
Azi e umila zi de luni.
Nici n-avem ce vinde. Suntem doi cerşetori păcătoşi în faţa unei tarabe pe care nu e nici măcar o cheie ruginită.
Eu cerşesc o iubire nepătată de cenuşă, tu culegi frânturi şterse de pete. Ne colorăm viaţa, ne umilim cu dorinţele spălăcite de şoapte, şi uite aşa seducem timpul, amândoi, doi cerşetori, ne rugăm să trecem hotarul inchiziţiei noastre.
Trece săptămîna. Vine duminica. Iar e tîrg.
De săraci ce suntem, am vinde deşertul, cutremurul mare, războiul din noi.
Dar deşertul ne este martor, cutremurul ne este vecin, iar războiul e tot ce avem.
Aşa că nu ne rămîne decît să fugim de noi, ca să ajungem la noi.
Supravieţuim. Şi vine ziua de luni.

Ne destrămăm în aşteptarea tumultului. Să vină lumea. Să ne dea ceva. Cît de puţin.
Numai că n-avem ce vinde. Nici pămîntul din trupurile noastre nu-i al nostru. Iar minciuna, culoarea cerului şi dorul n-au preţ.
Nici cerul schiţat de râsul tău fals şi nici norul atins de viscolul meu irosit, nu-s de vînzare. Ne-am albit degeaba.
Cerşim. Şi dacă nimeni nu ne dă nimic, atunci ne dăruim unul altuia.
Şi nu cîştigă nimeni nimic.

sâmbătă, aprilie 24, 2010

SFINTU GHEORGHE LA ZAMFIR



Găeşti, 23 aprilie 2010.



Prieteni, rude, consăteni (toţi la furat de amintiri), palincă de Alba de la Nicoleta Beca, impresarul Dan Măciucă, naistul Nicolae Voiculeţ, Don Georgică şi soţia-gazdă, taraf, sarmale, icre, grătar, vin de Cobia, ( am băut şpriţ de coca-cola cu borsec, fiind de serviciu ca şofer) , senior Zamfir cu naiul lui.


În premieră mondială, Maestrul mi-a acordat un autograf pe coaja unui ou. Scrie aşa: "Nu acord autografe pe ouă decît minunatului meu prieten!"





Lăutarul local - tot Gheorghe - a cîntat necontenit dintr-un repertoriu inepuizabil din care am reţinut un refren inedit: În deal, pe colina mică, Cîntă cucu-n păsărică.

Sărbătoritului i s-au adus daruri cît abia să încapă într-o cameră, iar artistul le-a făcut cadou un concert. La nai şi vocal.


Nu s-au ţinut toasturi, dar am făcut să circule printre meseni o hîrtie pe care cine a vrut i-a scris sărbătoritului un gînd, sau chiar două. Cineva i-a urat să-i facă găinile ouă de aur, căci Maestrul are un adevărat cult pentru galinaceele şi se mîndreşte mai ales cu un cocoş care împarte foarte înţelept dreptatea printre zecile de găini din curte.

Pe grătare au fost aruncate şi udate cu vin hălci de carne de porc, pastramă de oaie şi găini - pentru cei cu oareşce colesterol.

Şlagărul serii a fost Şapte văi ş-o vale-adîncă, Văleu lupii mă mănîncă.

Daolică, lele!

Despre hora în care s-au prins comesenii, Maestrul a declarat că are emoţii oridecîteori îi vede pe români înlănţuiţi într-un dans atît de perfect, unic în lume, moştenit de la străbunicii străbunicilor noştri. (Un gînd răutăcios, dar nerostit, mi-a dat tîrcoale: da, e cracteristică românilor mişcarea tip un pas înainte şi doi înapoi.)

BACĂU - PIŢIPOANCE, COCĂLARI ŞI MĂRGĂRITARE

Nu prea obişnuiesc să preiau citate, idei, teme din blogurile altora, deoarece sunt un închipuit care crede despre el că-i destul de capabil să producă el însuşi fraze memorabile. Mda, antipatic individ!
Am găsit însă pe http://www.farafiltru.net/coca-bloos-nu-te-mira-sa-gasesti-in-bacau-o-oaza-de-bucurie-miini-intinse-spre-frumos-si-spre-neuitarea-de-sinele-nostru.html, un gînd rostit de Coca Bloss care mi-a renăscut speranţa că n-am greşit niciodată afirmînd mereu că Bacăul e un oraş special, cu oameni frumoşi şi inteligenţi.
În treacăt fie spus, în ultima vreme, ei stau ascunşi cuminţel şi nu se prea arată decît în anumite locuri şi la anumite ocazii în care lumea se îmbracă, vorbeşte, se comportă şi simte corect, cu bun simţ şi bun gust. Din păcate şi aceste locuri şi ocazii sunt din ce în ce mai greu de găsit.
Nu numai în Bacău, ci peste tot în România.
Mitocanii tip B (Băsescu, Becali, Boc, etc.), pipitzele retardate model Daniela Crudu, nesimţiţii cretinoizi generaţi prin simpatie de prestaţiile de periferie patibulară ale găştii de la Antena 2 - Cristian Brancu, sau Capatos, sau Mihai Morar, sau Mădălin Ionescu - au devenit şabloane comportamentale pe care le imită tot mai convingător o mare parte a cetăţenilor acestei minunate ţări. Greu locuibilă, de la o zi la alta.
Dar să lăsăm asta (regret că, nedorind să-mi stric noaptea, nu vreau să-i mai nominalizez şi pe nenumăraţii analfabeţi deveniţi formatori de opinie în presa scrisă), căci, oricum n-o vom rezolva-o aici, şi să revenim la sujet.
Aşadar, actriţa Coca Bloss, prezentă la Gala Star din Bacău, s-a bucurat să găsească în Bacău un interes aparte pentru teatru şi a zis:
Nu te mira să găseşti aici în Bacău o oază de bucurie şi să vezi că mai există sensibilitate, mîini întinse spre frumos şi spre neuitarea de sinele nostru.

miercuri, aprilie 21, 2010

BELEAUA PRINCIPIALĂ

Să zicem că, dacă-s băcăuan, ar fi trebuit să ştiu că pe Mihai Viteazu n-ai voie să parchezi decît dacă plăteşti. Un leu pe oră. Mare brînză.
Iaca nu ştiam acu un an. Acuma ştiu. Dar atunci, cu deplasările mele prelungite, nu aflasem că tre să bagi banu-n bugetul local dacă vrei să stai, fie şi un minut, în spatele hotelului Moldova. Că nu mai citisem ziare locale de luni de zile. Iar la locul cu pricina, nu tu semn de avertizare, nu tu marcaj galben pe asfalt - cum obligă legea, nu tu nimic.
La vreo două luni, să fi fost prin aprilie, numai ce se prezantă respectuos la poarta mea doi puliţişti locali, de-mi aduc o amendă de-un milion. Semnez, că dacă nu, cică-i sancţionează, şi mă duc să fac scandal la sediul Poliţiei Primăriei. Ca să fiu fair play, anunţ că trag în trebunal Primăria. Sfetnicul edilului dă din umeri, că nu poate face nica. E lege şi asta e.
Păi, nu mă simt vinovat, frate. N-aveţi semne de interzis parcare, n-aveţi marcaj, io de un să ştiu că nu-i voie? Domle, dacă ştiu că nu-i voie, apăi mă duc naibii şi opresc la gară sau la stadion, unde-i voie, că doar mi-s cetăţean european. Nu ştiu, domnu, zice funcţionarul, aşa scrie la HCL 84 din 2008, decît judecătoria vă poate anula amenda.
Mă duc la locul faptei şi fac poze: un semn de avertizare "Parcare cu plată" la intrarea pe stradă, altul la dracu-n praznic, la fostul OJT. De unde parcasem eu, era imposibil să le vezi. Mă uit după aparatele de autotaxare. Mai să nu le văd, dar ele există: 3 bucăti pe toată strada. Verzi şi mici ca marţienii, dacă n-ai ochelarii la tine, nu le vezi.
Bag proces. Explic cum stă treaba. Că n-am ştiut. Că n-am stat decît trei minute. Că uite poze, să vedeţi că nu-s semne. Că nu-i trasat cu galben să vadă boul că-i altceva decît parcare moca. Că aşa şi pe dincolo.
Angajez avocat. Trei termene. La ultimul, reprezentantul legal al Primăriei zice: Onorată instanţă, i s-a aplicat amenda de un milion ( maximă! - N.A.) pentru că suma respectivă nu poate reprezenta o problemă pentru cineva care are maşină. I-auzi, frăţică!
Păi da, sigur, nu-i o problemă un milion. Problema e de principiu, pulică! Că instituţia de la care iei păpica din banii mei, nu respectă legea, dar mă amendează pe mine, pîrlitul de contribuabil, dacă nu-i respect hotărîrile. De care nici n-am habar. Deşi, dacă sunt băcăuan, ar trebui să le fi ştiut. Dar dacă mi-s din Cluj sau din Constanţa? Ori, din Keskemet?
Bref, azi am primit sentinţa. Judecătoarea a fost drăguţă şi mi-a transformat amenda în avertisment.
Dar io zic că nici ea n-a priceput că-i vorba de principiu, sau o fi priceput, căci o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are.
Aşa că am făcut recurs. Nu vreau să primesc avertisment, na.
Vreau să primească municipalitatea avertisment şi să respecte legea.
Europeneşte, dacă tot ne fute amenzi europeneşti.

marți, aprilie 20, 2010

MI S-A PLEOŞTIT DRAPELUL










Deşi tre să fie mai de calitate decît a noastră, mă enervează cenuşa islandeză care cică vine iar. Da mă scoate din pepeni şi rata mereu crescătoare de la OTP, care, de la 3,2 milioane acu doi ani, s-a făcut acu de 6,3. Lunar. Şi tot creşte-n paştele măsii. Trec peste Boc, că nici nu-i greu, şi peste socoteala pe care i-a cerut-o azi amiralul. Trec şi peste ăi 10 000 de chinezi care stau la coadă să li se taie epididimul cu tot cu conţinut.
Acu mă doare ploaia care mi-a pleoştit mîndrul tricolor de la poartă. Uite-aşa se duce dracului patriotizmu. Lasă că şi patriotizmele noastre-s pe centurile Evropii care cum vrea ea ne fute.
Şi noi cînd o să mai?
Mai vine vara aia vreodată?

luni, aprilie 19, 2010

DE CE N-AM AMUŢIT PE VECIE

Acuş se împlineşte taman o lună de când n-am consemnat nimicuţa pe blog. Şi nici n-aveam de gând să mai scriu, ca să nu stric omenirii cheful de viaţă cu idei depresive. Tot meditînd la nemurirea sufletului, mi se umflase sub chelie convingerea că nu dispare lumea fără gîndurile mele aruncate-n cîmpul informaţional. Dar iată că divinitatea mi-a observat absenţa şi mi-a tras cîteva avertismente, care mai de care mai subtile, ca să-mi bag minţile-n cap:

- Nu se mai face autostrada Bucureşti - Braşov. În orice caz, anul ăsta, nu.
- Conducerea Poloniei şi-a luat zborul spre eternitate, după ce, chipurile, piloţii s-au rătăcit printr-o pădure rusească (!).
- După cutremurul din Chile, a urmat unul în Afganistan şi-ncă unul icişa în China, iar cutremurologii zic că s-a activat şi la noi falia tectonică Vidraru - Snagov - Shabla (Bulgaria), care poate produce seisme cu efecte mult mai grave decât cel din Vrancea.
- Un băcăuan dus cu sorcova vrea să angajeze solişti vocali, instrumentişti şi organizator de spectacole. De parcă de cultură ne arde nouă.
- Un vulcănaş islandez s-a trezit şi-a împroşcat cenuşă-n cer. Aeroporturile din toată Europa au fost închise, companiile de aviaţie au suferit mari pierderi financiare, ca şi vînzătorii de lentile de contact.
- Daniela Crudu s-a rătăcit într-un mall din Bacău, iar Kate Moss a pozat nud pentru iubitul ei.
- Şi aseară, alt semn: Steaua a pierdut cu 4-1 în faţa Rapidului!

Mi-am dat seama că, dacă nu-mi bag minţile-n cap, nenorocirile umanităţii se vor înmulţi. Aşa că, pentru a întîrzia sfîrşitul lumii, am revenit.
Vă salut!