Cultură
Cultură
Top Story
Val Mănescu este bine şi
nu-l doare nimic! Gâlceava sufletului cu trupul
Gheorghe Bălțătescu
8
noiembrie 2023
Patruzeci şi ceva de poeme am numărat în Cuprinsul noului volum apărut la
Editura BABEL, din Bacău, semnat de Val Mănescu. „totul e bine şi nimic nu m-a
durut” este „starea civilă” poetică, este asigurarea de viaţă a poetului,
plătită abia cu ultimul vers din poezia „Gând despre moarte la trei şi cinci
dimineaţa”, de la pagina 84.
De de la primul vers, din prima poezie: „Mai scrii bătrâne mă întreabă/ unul
din nebunii cartierului alt poet de pe vremuri/ Mai scriu prietene mai scriu
chiar dacă par învins…” şi până la ultimele: „Fără nimic am venit în oraşul
acesta croncănitor/ Cu o valiză goală//…o valiză golită de plecări fără ţintă/
în aşteptarea unui alt capitol”, volumul este o permanentă gâlceavă a
sufletului cu trupul, afirmaţie preluată din spusele poetului, eseistului,
criticului Emil Nicolae, care şi-a onorat invitaţia de vorbi despre carte şi
poet, cu ocazia lansării, de la Biblioteca Judeţeană, dintr-o vineri, de 3
noiembrie.
Tot la 10 ani, Val Mănescu ne invita la câte o lansare, avea ritmul lui,
când brusc a încălcat regula, înjumătăţind timpul la apariţia următorului
volum, însă preţul a fost plătit scump: „a uitat” să vină la propria lansare!,
episod năstruşnic, neegalat până acum. De apariţia volumului „totul e bine şi
nimic nu m-a durut” am auzit şi am citit pe facebook. Bucuros că i-a apărut
semnalul din tipografie, împreună cu Adrian Jicu, directorul Bibliotecii
„Costache Sturdza” şi Ionel Rusei, directorul Editurii BABEL, a dat veste de
lansare. Pe afiş, nume cunoscute, critici literari, poeţi consacraţi, erau
Adrian Alui Gheorghe, Emil Nicolae, Gheorghe Iorga, Constantin Călin, Dan
Petruşcă, Adrian Jicu. Lansare de zile mari, reuşită garantată.
Totul e bine când nu te mai doare nimic
Cineva a spart ordinea şi dulcea linişte, aducând furtuna: în aceeaşi zi, la
aceeaşi oră, Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor a programat decernarea
premiilor anuale. Printre premianţi, Constantin Călin şi Gheorghe Iorga.
Evident, că cei doi scriitori şi critici literari au ales să culeagă
binemeritaţii lauri, astfel că au rămas neocupate trei scaune (pe undeva s-a
pierdut şi Adrian Alui Gheorghe) în dreapta lui Val Mănescu. Nu s-a făcut mare
caz, ba nu s-a spus nimic, ca şi cum…„un bărbat fericit este inutil/ ce
izbânzi/ îşi mai poate dori/ un bărbat care atinge culmile fericirii/ dar ca să
fie şi mai frumos/ trece departe de umbra inimii sale.”(pag. 50). Nimeni nu a
cedat, era vorba de doar o oră, unul dăruia, celălalt primea.
Să fi cântărit decizia lui Val Mănescu de a deveni membru al USR în filiala
din Iaşi? Nu cred, în Bacău, luni la rând nu se întâmplă nimic remarcabil, iar
într-o săptămână se bulucesc evenimentele: expoziţii, lansări de carte,
simpozioane, concerte, spectacole, conferinţe, toate la aceeaşi oră – 17.00,
când o parte a Europei civilizate îşi bea ceaiul! Iubitori de poezie şi
prieteni ai autorului, studenţi, jurnalişti, profesori, medici…toţi au simţit
„emoţia” dintr-o ecuaţie sentimentală a criticului Emil Nicolae:
„La Val Mănescu se vede autoexpunerea, poezia este de un
expresionism-minimalist evident, întreg volumul este o gâlceavă a sufletului cu
trupul, poezia este emoţie, nu există poezie fără emoţie, în fiecare vers, în
fiecare strofă curge durerea, poezia este soră cu durerea”, cu lacrima uscată,
cu sarcasm şi ironie.
Dan Petruşcă îşi ia revanşa şi îi spune poetului Val Mănescu, ochi în ochi,
poet la poet: „Poetul nu-şi mai îngăduie să fie sentimental în acest volum,
volumul, tot volumul este un sunet prelung de ironie, sarcasm, o ceartă a
poetului cu el însuşi.” De boală, de singurătate, de bucurie, de viaţă între
viaţă şi moarte, ba ar pune-o şi de o răzmeriţă: „nu-mi doresc compasiune/ Nu
vreau mângâierile voastre/ nu vreau să fiu înţeles/ nu-mi luaţi linguriţa/
rămân înglodat în ţărâna/ din care sunt plăsmuit/ amuşinând marginea gropii/
spre centrul pământului/ amestec cinci grame de zahăr/ în otrava mileniului
minimalist.”
Poet pe persoană fizică
Criticul Adrian Jicu a avut privilegiul de a citi cartea înainte de a intra
la tipar, cu foile crude, fără corecturi, intrând în laboratorul poetului, care
lăsase uşile deschise şi scrie în Postfaţă: „Ceea ce mi-a plăcut întotdeauna în
scrisul lui Val Mănescu este amestecul, indicibil, de (auto)ironie şi umor
negru. Prea lucid ca să-şi permită sentimentalisme, el face pe durul,
drapându-şi sensibilitatea într-un discurs tăios, care a devenit o a doua
natură. […] Există însă şi mult orgoliu, fiindcă poezia presupune conştiinţa
valorii de sine , pe care Val Mănescu o are, dar o subminează din interior. De
aici tenta polemică a volumului…”.
Adrian Jicu merge şi mai departe şi caracterizează volumul ca fiind
strigătul lehamitei, „lehamitea ca formă a refuzului”, nu ca o revoltă, o
nepăsare, nu-i nici renunţare, este, în opinia criticului un răspuns dat
prostiei, ignoranţei şi nepăsării. Mai amintesc aici o idee, culeasă de pe
coperta IV, semnată de Robert Şerban: „O concentrare asupra dezastrului pare
poezia lui Val Mănescu, pentru că la asta sunt foarte atenţi poeţii şi cam
asta-i preocupă constant: dezastrele.”
Poezia, incizie în scoarţa lumii
A fost o seară numai a poeziei, o seară dăruită de poet prietenilor poeziei,
a mai fost şi o seară dăruită poetului Val Mănescu. Noroc că unul dintre
invitaţi ne-a reamintit că Val Mănescu şi-a drapat volumul cu şase lucrări de
artă, plus una pe coperta I, creaţii proprii. Nu-i ştiam acest talent, însă
Creier vegetal (cea mai reuşită), Îmbrăţişare, Muzica te înalţă, Singurătate şi
Urlet, expuse şi în Sala Multimedia a Bibliotecii, împreună cu alte patru
tablouri, s-au constituit în debutul lui Val Mănescu în arta plastică.
„Totul e bine şi nimic nu m-a durut” este, în opinia tuturor celor prezenţi
cel mai bun volum a lui Val Mănescu, un autoportret uşor de descifrat, o
incizie curajoasă în scoaţa lumii aflată în derivă, o perfuzie cu otravă pentru
a trata o altă otravă, este salvarea poetului din ghearele efemerului şi a
„farsei existenţiale în care s-a trezit implicat”, adânceşte misterul Adrian
Jicu. Volumul se mai găseşte la Editura BABEL, nu este necesar decât un
telefon. Val Mănescu nu se dezminte, după ce critica şi-a epuizat discursul, a
mulţumit pentru osteneala de a fi împreună, apoi ne-a citit versuri din…
următorul volum, aflat în pregătire.
foto: Amedeo Spătaru
